G4Media.ro

Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro a anunţat pe Twitter că s-a externat din…

Sursa foto: Twitter / Jair Bolsonaro

Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro a anunţat pe Twitter că s-a externat din spital, după ce a fost internat sub suspiciunea de ocluzie intestinală

Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro a anunţat pe Twitter că s-a externat miercuri dimineaţă din spitalul din Sao Paulo în care a fost internet luni sub suspiciunea de ocluzie intestinală, relatează AFP, Reuters şi EFE, citate de Agerpres.

„Sunt externat acum. Vă mulţumesc tuturor”, a postat pe Twitter şeful statului, în vârstă de 66 de ani, împreună cu o fotografie în care apare alături de medicii săi.

Preşedintele s-a refăcut după ocluzia intestinală pentru care a trebuit să fie spitalizat de urgenţă luni înainte de răsăritul soarelui, au anunţat marţi medicii săi, precizând că nu va fi supus unei noi intervenţii chirugicale la abdomen.

După atentatul cu armă albă căruia i-a căzut victimă în septembrie 2018, în plină campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale, Jair Bolsonaro s-a confruntat cu patru operaţii la intestin.

Potrivit ultimului buletin medical publicat de spitalul Vila Nova Star marţi seară, Jair Bolsonaro „a evoluat cu o bună acceptare a regimului lichid care i-a fost propus în timpul zilei, ceea ce a dus la o retragere a sondei nazogastrice” care îi fusese introdusă după internare.

Cu nouă luni înainte de alegerile prezidenţiale, liderul de extremă dreaptă a trebuit să-şi părăsească în noaptea de duminică spre luni locul de vacanţă din statul meridional Santa Catarina din cauza durerilor abdominale puternice.

El a postat luni pe Twitter că a început să se simtă prost duminică după-masă, precizând că este a doua spitalizare a sa „cu aceleaşi simptome” în câteva luni.

În iulie 2021, el a fost transportat tot la spitalul Vila Nova Star pentru un blocaj intestinal după ce a suferit din cauza unor crize de sughiţuri.

Sursa foto: Twitter / Jair Bolsonaro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. ,,Liderul de extremă dreaptă,, e de fapt altă nucă tare pentru măselele cariate ale Globalistilor !
    O Italian Carcano Fucile di Fanteria 91/38 ? 😜

    • Nu, dl. Motz e doar un alt extremist obosit, nu va amagiti nici dvs nici tovarasii dvs care fac propaganda anti occidentala deghizata in anti vaccinare, ca nu face nici o branza nici asta

  2. Bravo campionule !!! Nici nu se putea altfel, ca sigur ai sistem imunitar bun. N-am auzit sa bagi cine știe ce prostii în tine. Ti-a cantat lumea prohodul de atâtea ori încât suntem sătuli. Unul dintre putinii oameni politici de calitate din zilele noastre alături de președintele Trump și inca câțiva din Europa mai în zona noastră..

  3. Da, DOMNULE Groggy, dar nu l-a dat !
    A biruit karkalacele in cateva zile, fiind destul de obez si trecut binisor de 70 ani.
    Ce tristețe a fost printre leftarzii ca DUMNEAVOASTRĂ!😜

  4. E ok, ocluzia era pe creier, nu pe intestin, si deci nu il afecteaza cu nimik.