G4Media.ro

Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro spune că se va retrage din viaţa politică…

sursa foto: Jair Bolsonaro / Twitter

Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro spune că se va retrage din viaţa politică dacă nu va câștiga alegerile din octombrie/ Bolsonaro nu este favorit în sondaje/ În urmă cu un an spunea că ”numai Dumnezeu îi poate lua puterea”

Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro afirmă că se va retrage din viaţa politică, în cazul în care este înfrânt în alegerile prevăzute în octombrie, în care nu este favorit în sondaje, relatează AFP.

”Dacă asta este voinţa lui Dumnezeu, continui. Altfel, voi preda eşarfa (prezidenţială) şi voi rămâne la pensie, pentru că, la vârsta mea, nu mai am ce să fac aici, pe Pământ, dacă trecerea mea (pe la preşedinţie) ajunge la sfârşit la 31 decembrie”, a declarat el luni seara, într-un interviu acordat unor podcasturi destinate tinerilor evanghelişti.

Este vorba despre declaraţii suprinzătoare ale preşedintelui de extremă dreapta, care se lăuda în urmă cu un an că ”numai Dumnezeu” îi poate lua puterea.

Jair Bolsonaro, în vârstă de 67 de ani, şi-a moderat discursul, în ultimele săptămâni, cu scopul de a încerca să atragă un electorat mai de centru.

Potrivit unui ultim sondaj al Institutului de referinţă Datafolha, publicat vineri, Jair Bolsonaro se afla cu 11 puncte procentuale (34%) în urma fostului preşedinte de stânga Luiz Inacio Lula da Silva (45%), după ce, la sfârşitul lui mai, era devansat cu 21 de puncte procentuale.

”Nu sunt salvatorul patrieri, nu eu voi salva Brazilia”, a declarat Jair Bolsonaro în acest interviu-fluviu de luni seara, care a durat peste patru ore.

El s-a adresat în mod direct tinerilor, cărora le-a spus că deciziile lor în alegeri le-ar putea ”marca viitorul”, şi în care a criticat guverne de stânga aflate la putere în alte ţări sud-americane.

”Comparaţi cu alte ţări. Ceea ce au în comun liderii acestor state sau aceste politici (de stânga) nu funcţionează. Şi întrebaţi-vă dacă asta vreţi voi pentru Brazilia”, a declarat el.

Jair Bolsonaro a declarat că regretă anumite declaraţii pe care le-a făcut cu privire la covid-19, o rară mea culpa, în toiul campaniei electorale, cu trei săptămâni înaintea scrutinului prezidenţial.

El a recunoscut că şi-a ”pierdut capul” atunci când a spus că ”nu sunt dricar”, în 2020, când noul coronavirus omorâse câteva zeci de mii de oameni în Brazilia.

”Sunt om, regret că am spus asta, nu o voi mai spune”, a subliniat preşedintele de extremă dreapta.

El îi răspunde astfel unui rapper evanghelist, Felipe Vilela, care s-a declarat ”întristat” de declaraţiile cu privire la ”dricar”, pe care le-a auzit la o zi după moartea tatălui său vitreg.

Bolsonaro a declarat că regretă şi faptul că a spus ”du-te şi cumpără-ţi vaccinurile de la mă-ta” unor critici, în 2021.

Brazilia este a doua cea mai îndoliată ţară din lume de covid-19, cu 680.000 de morţi.

”Sunt şeful naţiunii. Aţi văzut că de un an comportamentul meu s-a schimbat. Învăţ în acest fotoliu”, a explicat el.

În schimb, el nu şi-a retractat declaraţiile despre vaccinuri care ”pot transforma (oamenii) în crocodili”, spunând că a folosit o ”figură de stil”.

El a recunoscut însă că ”s-a plantat” atunci când a spus, în 2017, înainte de a deveni preşedinte, că a făcut o fată, după patru băieţi, ”într-un moment de slăbiciune”.

Jair Bolsonaro – criticat cu regularitate din cauza unor derapaje machiste, dar şi rasiste – a ironizat culoarea pielii lui Felipe Vilela.

”Eşti afro-descendent? Eşti un pic închis, nu? Ah, nu, e un delict să spui asta. N-ai auzit că se spune că sunt rasist?”, a declarat el.

sursa: News.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. duca-se invartindu-se ! :-)) din cauza astuia au murit zeci de mii de oameni in timpul pandemiei. ar merita sa se retraga in puscarie pt tot restul vietii

  2. Calaretul fara cap