Preşedintele Braziliei acuză SUA de imixtiune în afacerile interne prin anchetarea achiziţiei avioanelor militare Gripen
Preşedintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a acuzat vineri Statele Unite de amestec în afacerile interne ale ţării sale, după ce Departamentul american al Justiţiei a cerut companiei suedeze Saab informaţii despre un contract prin care a vândut Forţelor aeriene braziliene 36 de avioane de vânătoare Gripen, relatează Reuters.
Contractul, în valoare de 5,4 miliarde de dolari, a fost adjudecat în anul 2014 de compania Saab, câştigătoare a licitaţiei la care au mai prezentat oferte compania americană Boeing şi cea franceză Dassault.
Departamentul american al Justiţiei a lansat o investigaţie legată de acest contract şi a cerut astfel informaţii societăţii Saab. Compania suedeză, care a dezvăluit joi această solicitare, a anunţat că intenţionează să se conformeze cererii primite.
În schimb, preşedintele brazilian consideră această cerere „lipsită de sens”. „Cred că este vorba despre un amestec al SUA în afacerile interne ale unei alte ţări”, a reacţionat preşedintele socialist Lula da Silva, aflat la al treilea mandat prezidenţial ne-consecutiv, încheindu-l pe precedentul în 2010, transmite Agerpres.
Contractul cu Saab a fost semnat în timpul preşedinţiei succesoarei sale, Dilma Rousseff. Dar, în anul 2016, procurori brazilieni l-au acuzat pe Lula da Silva că şi-a folosit influenţa pentru a ajuta compania Saab să câştige licitaţia, acuzaţie pe care el a considerat-o atunci o acţiune de „persecuţie politică” desfăşurată prin intermediul justiţiei. Cazul a fost în final clasat de Curtea Supremă a Braziliei în 2022.
În declaraţia transmisă joi, compania Saab afirmă că investigaţiile în acest caz desfăşurate de Brazilia şi Suedia s-au finalizat şi au fost închise fără a releva vreo neregulă din partea acestei societăţi.
La rândul său, Lula da Silva a susţinut vineri că a dorit iniţial achiziţia avionului Rafale produs de compania franceză Dassault, dar a lăsat ca decizia să fie luată de Dilma Rousseff, întrucât el mai avea doar câteva luni până la terminarea mandatului.
De asemenea, el a sugerat că Washingtonul este frustrat de pierderea contractului de către compania Boeing. „Nu le-a convenit când le-am spus că voi cumpăra Rafale şi cu siguranţă că nu le-a convenit când Dilma a cumpărat avionul suedez, întrucât ei doreau să cumpărăm avionul american”, crede preşedintele brazilian.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu