Președintele Bulgariei a anunțat alegeri anticipate pentru începutul lunii octombrie
„Dacă alegerea partidelor este de avea alegeri anticipate, cred că ar trebui să aibă loc la începutul lunii octombrie”, a declarat președintele Rumen Radev presei, după recenta sa vizită în Muntenegru. El a anunțat că nu se va grăbi să înmâneze al doilea și al treilea mandat, pentru că asta ar însemna alegeri în septembrie. Dacă se va amâna însă, ar putea duce la „tentația de a avea decizii de guvernare hazardate și schimbări de cadre”.
Șeful statului a adăugat că criza politică din Bulgaria se intensifică și orice partid cu ambiția de a avea sprijin public trebuie să precizeze ce soluție oferă. În câteva zile, Radev va înmâna un mandat pentru formarea unui guvern celui de-al doilea grup parlamentar ca mărime – GERB – Uniunea Forțelor Democrate. Foștii guvernanți au anunțat deja că îl vor returna imediat.
„Urmează să înmânez un mandat celui de-al doilea partid ca mărime, dacă și acesta îl returnează, voi invita toate partidele reprezentate în Parlament la consultări, pentru a afla ce formulă oferă pentru ieșirea din criză, care sunt formulele lor pentru coaliții, iar apoi voi decide cui voi acorda al treilea mandat”, și-a anunțat planurile președintele.
„Mă aștept la o majoritate guvernamentală, care nu cu lozinci și PR, ci cu o muncă reală și consistentă, să se angajeze ca Bulgaria să nu rămână la periferia Europei”, a mai spus Rumen Radev. Și a adăugat că epuizarea rapidă și inutilă a procedurii de formare a guvernului înainte de sfârșitul lunii iulie va pune capăt atât activităților guvernului, cât și ale parlamentului.
În acest fel, multe întrebări importante rămân nerezolvate, a avertizat el. Potrivit președintelui, partidele conturează linii roșii de divizare din ce în ce mai groase, iar formarea unui guvern după eventuale alegeri anticipate devine din ce în ce mai dificilă.
Sursa: Sega / Rador / Traducerea: Mirela Petrescu
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii