G4Media.ro

Președintele Bulgariei pune presiune pe partidul antisistem care a câștigat alegerile să…

Sursa foto: Facebook/ Rumen Radev - Румен Радев

Președintele Bulgariei pune presiune pe partidul antisistem care a câștigat alegerile să numească un nou prim-ministru, pentru a depăși criza politică

Președintele Bulgariei, Rumen Radev, insistă asupra depășirii crizei politice și a anunțat că partidul antisistem „Există un Astfel de Popor” (ITP), care a câștigat alegerile anticipate din 11 iulie, va fi însărcinat vineri să formeze noul guvern de la Sofia, potrivit AFP, preluat de Agerpres.

„Țara se confruntă cu provocări care cer formarea unui guvern cât mai rapid posibil”, a afirmat Radev, în contextul în care formațiunea politică care a câștigat alegerile nu are o majoritate clară în Parlament.

„Este timpul ca bulgarii să afle numele premierului lor”, a mai declarat președintele bulgar în fața jurnaliștilor, în timp ce Bulgaria traversează o criză politică prelungită.

Bulgarii s-au prezentat mai întâi la urne pe 4 aprilie, după proteste de amploare împotriva presupusei corupții a premierul conservator aflat la final de mandat, Boiko Borisov.

Partidul lui Borisov, „Cetățeni pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei” (GERB) a obținut cele mai multe voturi la alegeri, însă pentru prima oară nu a reușit să găsească parteneri pentru a forma un nou guvern.

Fiind imposibilă o majoritate parlamentară fără GERB, președintele – apropiat socialiștilor – a numit un guvern interimar și a anunțat un nou scrutin pe data de 11 iulie.

În timpul campaniei, acest Executiv interimar a dezvăluit noi cazuri de corupție, favorizând victoria starului TV Slavi Trifonov, care promovează un discurs antisistem. Partidul antisistem ITP este nou în politica din Bulgaria și dispune de numai 65 de locuri dintr-un total de 240 care se regăsesc în parlamentul de la Sofia. Partidul lui Trifonov vrea să formeze un guvern minoritar și încearcă să vină cu un program de interes general pentru a putea obține susținerea unei majorități a deputaților în Parlament. ITP negociază cu toate partidele de opoziție, cu excepția GERB, condus de Borisov.

Totuşi, în ultimele zile tensiunile au reapărut. Două formaţiuni anticorupţie şi-au exprimat deschis îngrijorarea că Trifonov protejează în secret interesele unui mic partid al minorităţii turce.

Această formațiune, MDL, acuzată de controlul parchetului pentru a proteja oligarhia, a fost foarte influentă în trecut deoarece susținerea sa era indispensabilă celor mai multe guverne după căderea comunismului.

În urma protestelor, ITP a fost obligată să retragă un candidat la postul de premier care participase la guvernul susţinut de MDL.

Sursa foto: Facebook/ Rumen Radev – Румен Радев

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Hmmm…partidele care se dau de ceasul mortii ca sunt „antisistem” ,se pare ca nu sunt in stare sa guverneze! Pentru ca trebuie o mica doza de viziune si in politica,nu numai promisiuni pentru electorat!!Valabil si la noi,in cazul plusereului,si la bulgarisi la ucrainieni,dar cred ca si la moldoveni,ca trebuie sa cunosti bine sistemul din interior ,ca sa-l poti reforma..nu credeti,stimati jurnalisti pro plusereu? Despre dubla masura a lui barney si drula,in cazul COLECTIV,respectiv acum,in cazul copiilor blocati in tren ,ce spuneti?Daca nu au murit,atunci nu e cazul sa dramatizam,dupa opiniile celor doi,nu?Jalnic!!!

  2. Bulgaria e membru ue,tara sud europeana,republica parlamentara.Politic nu seamana cu Ukraina si Moldova care sunt vecinele Romaniei si seamana politic cu ea,fiind ca si Romania republici semiprezidentiale,sistem politic caracteristic republicilor ex sovietice.In ue majoritatea sunt ca si Bulgaria republici parlamentare sau monarhii constitutionale.Populisti bulgari seamana mai curind cu populistii italieni condusi de fostul comic Beppe Grillo.Mpl a fost partidul fostului rege Simeon care a dominat politica in Bulgaria8ani.De acolo a aparut Boiko Borisov,nepot de fost general regal.fiind din familie de fosti burghezi el nu a ocupat functii politice pana in 89 fiind prof universitar la academia de ofiteri de pompieri,precum si sportiv olimpic de judo si karate.Dupa 1990 firma lui de bodiguarzi Ippon l a pazit si pe fostul rege si pe fostul lider comunist.Slavi t Trifonov e cel mai mare om de tv din Bulgaria in ultimii30de ani.Firma lui de productie a facut chiar si primul Surviver in Romania avind experienta cu Surviver Bulgaria.Partidul lui e votat de emigranti bulgari si de oameni tineri din zona rurala.Pe ei nu i a batut politia psd fiindca in Bulgaria Bsp e un partid nu tocmai mare,pe locul3la mare distanta de primele2 si probabil data viitoare pe4 care nu a mai fost la putere din 2009Mai precis psd ul bulgaresc a fost la puterein 190 pt cateva luni,in1995-1997 si alaturi de fostul rege din2005 in2009.Slavi vine de la Stanislav,cum Vlad vine de la Vladimir sau Vladislav,iar Nadia de la Nadejda.Bulgarii si macedoneni din90incoace nu se mai considera slavi,iar Slavi Trifonov e 100 la suta pro vestic desi mare nationalist,patriot.Dupa mine e cel mai bun om de tv din zona sud est europeana.Ca in zona nu e numai voiculescu vai cum se poate?