Președintele CEDO, Robert Spano, în vizită în Turcia. El a fost criticat de organizațiile pentru apărarea drepturilor omului
Preşedintele Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), Robert Spano, se află în vizită în Turcia, în contextul în care vineri ar urma să primească titlul de „doctor honoris causa”, din partea celei mai vechi Universității din Istanbul (İstanbul Üniversitesi).
Pe site-ul instituției prezidețiale au apărut imagini cu Robert Spano, de la întâlnirea pe care acesta a avut-o joi cu președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan. Potrivit informațiilor publicate de agențiile de presă, Robert Spano i-ar fi amintit lui Erdoğan că e necesar să respecte „obligaţia statelor de pune pună în aplicare deciziile Curţii”.
Cu toate acestea, Robert Spano a fost criticat de organizațiile pentru apărarea drepturilor omului pentru că a acceptat să meargă în vizită la Erdoğan, în contetextul în care Turcia încalcă flagrant deciziile CEDO, numeroși jurnaliști și opozanți fiind ținuți în închisori, deși dispun de deciziile favorabile ale Curții.
„Va putea domnul Spano să le spună autorităţilor turce că este inadmisibil să eviţi deciziile Curţii prin inventarea de noi acuzaţii?”, s-a întrebat Riza Turmen, fost judecător al CEDO, într-un comentariu publicat luni pe site-ul de informaţii T24.
Acordarea distincţiiei de „doctor honoris causa” a atras critici mai ales pentru că mii de universitari din Turcia au fost afectaţi de valul de represiune care a urmat tentativei de lovitură de stat din 2016.
„Nu ştiu cât de satisfăcător este să devii membru de onoare al unei instituţii care a condamnat sute de universitari la şomaj şi sărăcie, concediindu-i pe nedrept”, s-a indignat Mehmet Altan, scriitor şi universitar, într-o scrisoare deschisă adresată lui Robrt Spano.
Altan, care a fost acuzat de implicare în tentativa de lovitură de stat şi închis timp de aproape doi ani, nu şi-a putut relua postul de la universitate, în ciuda achitării sale.
Emma Sinclair-Webb, directoare a Human Rights Watch în Turcia, şi-a exprimat „stupoarea” că Spano a acceptat acest titlu onorific.
Turcia este pe primul loc între ţările care au comis cele mai multe încălcări de la crearea CEDO în 1959, cu 3.224 de condamnări. În urma tentativei de lovitură de stat din 2016, numeroşi jurnalişti, universitari, activişti şi opozanţi au fost arestaţi, iar mai multe instituţii media au primit interdicţie de funcţionare.
În prezent, 92 de jurnalişti se află în spatele gratiilor, conform Platformei pentru Jurnalism Independent.
„O vizită în astfel de circumstanţe, care se adresează doar instituţiilor de stat, ar putea însemna că toleraţi ceea ce se întâmplă în Turcia”, a transmis Asociaţia Drepturilor Omului într-o scrisoare deschisă adresată lui Spano.
Turcia e acuzată că nu respectă deciziile CEDO în numeroase dosare politice, în special în cele care îi vizează pe Osman Kavala, un mecena turc închis pentru „tentativă de răsturnare a guvernului”, şi pe Selahattin Demirtas, lider kurd trimis în detenţie pentru „terorism”. Osman Kavala este încarcerat de aproape trei ani în ciuda unei solicitări a CEDO ca el să fie eliberat şi a unei achitări decise de un tribunal turc. Selahattin Demirtas este închis de aproape patru ani, în contextul în care CEDO a cerut eliberarea sa în 2018.
Ankara justifică menţinerea lor în închisoare prin noi capete de acuzare.
Printr-o informare CEDO a transmis că în timpul întâlnirii sale cu Erdogan, Robert Spano a subliniat importanţa independenţei puterii judiciare şi a libertăţii de expresie.
Preşedintele CEDO ar urma să se întâlnească vineri şi sâmbătă de asemenea cu reprezentanţi ai societăţii civile turce, printre care şi cu preşedintele Baroului din Istanbul.
Sursa Foto: facebook/Turkish Presidency/ Intalnire Robert Spano-Recep Tayyip Erdogan
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii