G4Media.ro

Președintele CJ Timiș, Alin Nica, după sesizarea ANI la parchet în cazul…

Sursa foto: Facebook / Alin Nica

Președintele CJ Timiș, Alin Nica, după sesizarea ANI la parchet în cazul său: În administraţie şi în politică rezistă metode „demne de Securitatea anilor 90” / „Se pare că pe unii îi deranjează mult faptul că susţin Biserica”

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica (PNL), a reacționat public după ce Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în legătură cu existența unor indicii privind conflictul de interese. Alin Nica spune că în administraţie şi în politică rezistă metode „demne de Securitatea anilor 90”, transmite Rador.

Liderul Consiliului Județean Timiș susţine că punctual au fost scoase din context părţi din activitatea sa profesională, au fost reinterpretate şi reclamate într-un limbaj pompos, pentru ca el să devină ţinta unui linşaj mediatic, dar toate presupusele acuzaţii le va demonta.

„Am fost reclamat la ANI pentru că, în timpul mandatului de primar la Dudeştii Noi, am aprobat construirea unei biserici ortodoxe în localitate. Reclamaţia vizează un presupus conflict penal, de aceea, nefiind de competenţa ANI, plângerea a fost redirecţionată către Parchet sub forma unei sesizări. Acuzaţia de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane înseamnă că din calitatea de primar ortodox am fost de acord să se ridice în localitate un lăcaş de cult ortodox. Desigur că situaţia este absurdă, dar înţeleg că ANI trebuie să îşi facă datoria şi să ia în considerare orice reclamaţie, chiar şi una neîntemeiată. Se pare că pe unii îi deranjează mult faptul că susţin Biserica, deoarece a mai fost reclamată la ANI şi calitatea mea de membru în Consiliul Parohial al Bisericii Ortodoxe din Dudeştii Noi. Înainte să fiu ales preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, am ieşit din Consiliul Parohial, însă în declaraţia de interese s-a strecurat o eroare şi nu am şters această titulatură. Am greşit când am dat copy-paste în document, acesta este falsul în declaraţii sesizat la Parchet”, arată Alin Nica.

El se arată încrezător că „presupusele acuzaţii vor fi demontate, iar pe lângă gustul amar va rămâne dorinţa de a lucra pentru comunitatea timişeană. Căci în spatele cancan-ului reclamaţiilor, stă neclintită implicarea şi dedicarea mea pentru binele comunităţii care m-a ales”, a mai adăugat Alin Nica.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat, miercuri, că a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Alin Nica (PNL), preşedintele Consiliului Județean Timiş, a infracţiunilor de conflict de interese, respectiv folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, precum și fals în declarații. Detalii aici.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

14 comentarii

  1. Lasa, Alin Nica, nu ne mai spune cat de bun crestin esti, spune cum e asta: ,,Mai mult, Nica Alin Adrian a încheiat un contract civil în baza căruia a fost remunerat cu suma de 6.900 Lei, cu o societate comercială cu care Primăria Dudeștii Noi încheiase 15 contracte prin achiziție directă. Totodată, în calitate de primar a încheiat și un contract de arendă cu o întreprindere individuală, cu care încheiase un contract de arendare, în calitate de persoană fizică”.

  2. asa se aparau bolsevicii odata; acum daca nu mai sint fabrici si uzine, dar sint biserici la fiecare colt de strada, au modificat sloganul in: dai in mine, dai in biserici!

  3. Draga domnule,ori esti prost,ori nu gandesti:deja biserica este stat in stat!concluzia:furati in duet!!!

  4. Ce chestie domnule. Cateodata ai impresia ca traiesti intr-un stat laic si apare cate un Nica si ne spune cum el, mare credincios, sustine din pozitii administrative financiar, adica din bani publici, seculari, exact Biserica. Toti dubiosii in Romania mesteca anafura și le miroase gura a agheasma.

    • Si le miroase gura a coruptie,”umblă cu ea în gură.Nu zicea asa Bombonel?
      Aici se potriveste cel mai bine vorba aia:”unde dai si unde crapă”.Prea multi pitifelnici d-aștia au aparut in ultimul timp!

  5. Alt martir „inocent”, mâine-poimâine va fi ridicat la rangul de „sfânt „. L- o fi reclamat rivalul, Partzea cel abonat la antena3sienen, care are un siviu demn de o cercetare mai amănunțită.

  6. Infractorii din toate timpurile și din toate partidele, se ascund în spatele bisericii luându-l pe D-zeu în brațe.
    Borfașul ăsta de la ciuma galbenă, nu face excepție.

  7. >Securitatea anilor 90
    ??????????

  8. Hai zi…”USR e de vina!”
    USR e vinovat ca ai facut invarteli imobiliare si ce ai mai facut si o mai si dati toti cu biserica

  9. Dai in mine? dai in fabrici si uzine…Dai in tabara lu” Nica?, dai in doctori, dai in popi…(fara rima)…

  10. Definition of a weasel

  11. Ce spui, Franz?!
    „Am greşit când am dat copy-paste în document, acesta este falsul în declaraţii sesizat la Parchet”, arată Alin Nica.”
    Nu ai gresit, bre, asta stiti voi foarte bine, NU gresiti deloc: COPY-PASTE, adica sa copiati, sa plagiati!!!!!!!!!!

  12. Pai de fapt daca sprijini Biserica de fapt sprijini lenea,hotia si minciuna. Fa un calcul barosane la 18000 de biserici cate scoli sunt? In aceste 18000 cate salarii cotizam pentru niste minciuni si promisiuni desarte?

  13. Într-un stat normal,cu drepturi și libertăți democratice depline,biserica trebuie separată de stat, dle.Nica!