G4Media.ro

Preşedintele CNAS: Mi-aş dori să pot să spun că da, am bani…

Sursa foto: captură video

Preşedintele CNAS: Mi-aş dori să pot să spun că da, am bani pentru tot până la sfârşitul anului. Nu am suficienţi bani / Asta nu înseamnă că nu avem promisiunea că vom fi susţinuţi

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Valeria Herdea, a afirmat că şi-ar dori să spună că are bani până la finalul anului, dar nu este aşa şi a menţionat că are promisiunea din partea decidenţilor că vor fi susţinuţi pentru a putea merge mai departe. Conform şefei CNAS, costurile pentru un pacient care vine în ultimul stadiu depăşesc costurile a ”poate a 1000 de pacienţi care ar merge în stadiul de prevenţie”, transmite News.ro.

Valeria Herdea a fost întrebată, vineri, într-o conferinţă de presă, dacă există fonduri până la sfârşitul anului pentru toate capitolele pe care trebuie să le acopere CNAS ca finanţare.

”La acest moment, asistenţa medicală prespitalicească este acoperită. Toate cele trei segmente, segmentul de medicină dentară, de medicină de paraclinic, care va avea o creştere de 0,5 în trimestrul 4 şi, sigur, partea de medicină de familie. Ceea ce putem spune este că se depun eforturi pentru ca şi spitalul să fie acoperit, dar avem sigur, restricţii. Nu restricţii, nu mă înţelegeţi greşit. Avem, din păcate, limitări ale capacităţii noastre, pentru că nu ştim în acest moment câţi pacienţi vor veni. E o perioadă, să zicem, de uşoară, foarte uşoară acalmie, dar grevată de probleme administrative foarte mari, această perioadă de trecere de la introducerea noului contract”, a afirmat Valeria Herdea.

Ea a menţionat că şi-ar dori să spună că are bani până la finalul anului, dar nu este aşa.

”Mi-aş dori să pot să spun că da, am bani pentru tot până la sfârşitul anului. Nu am suficienţi bani. Am bani foarte drămuiţi, atât de drămuiţi încât mă uit aşa… Dar asta nu înseamnă că nu avem promisiunea că vom fi susţinuţi şi că vom putea merge înainte. Ceea ce v-am comunicat este ceea s-a realizat. Ceea ce dorim, nu am cum să comunic în acest moment, decât da, voi face efortul împreună cu echipa mea, să facem în aşa fel încât fiecare decident să înţeleagă că fără sănătate nu se poate. Că, din păcate, starea de sănătate este cea care este, că nu există încă prevenţia dezvoltată la nivelul care ne-am dorit, că încă nu ştim să mergem la medicul de familie pentru că spunem că nu vrem, nu avem timp şi sănătatea noastră se duce pe apa sâmbetei şi nu în ultimul rând mergem în stadiul aproape terminal de boală. Asta este gravitatea”, a afirmat Valeria Herdea.

Ea a precizat că atunci când un pacient ajunge la spital în stadiul terminal de boală costurile pentru tratament le depăşesc pe cele pentru o mie de pacienţi aflaţi în stadiul de prevenţie.

”Ajungem în situaţii grave în care au nevoie de intervenţii majore şi atunci costurile pentru un astfel de pacient care vine în ultimul stadiu  depăşesc costurile a poate a 1000 de pacienţi care ar merge în stadiul de prevenţie.  De asta tot spunem, orice estimare am face, niciuna nu este fericită sau exactă. Pentru că va veni perioada de toamnă, oamenii se vor întoarce din concediu, după cum vedeţi cresc şi cazurile de COVID, după cum vedeţi încă suntem în epidemie de rujeolă şi după cum vedeţi acoperirea vaccinală scade şi multe alte lucruri care ar putea să ne sprijine pe partea de prevenţie se duc în jos”, a mai declarat Valeria Herdea.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Și ar fi necesare niște demisii?

  2. In primavara ne asigura ca are atat de multi bani incat si cei fara asigurari vor fi tratati gratis. Oare de unde apar „profesionistii” astia?

  3. Promisiuni, promisiuni. Modul în care funcționează România.

  4. Dar pentru pensiile speciale sunt bani? Asta e tot ce conteaza, ca doar românii cotizeaza pentru stăpâni, nu pentru ei.

  5. Domana presedinte, dumneavoastra aveti salariu. Institutia pe care o conduceti are sau nu bani. Identificarea persoanei cu institutia este ca identificarea politicienilor cu poporul adica o mistificare grotesca.