
Preşedintele CNN a demisionat după o relaţie cu o colegă de muncă
Preşedintele CNN Worldwide Jeff Zucker a demisionat după o anchetă care a arătat că a avut o relaţie consensuală cu o colegă, scrie publicația americană Variety, citată de News.ro. Miercuri dimineaţă, Zucker şi-a anunţat demisia într-un memo trimis angajaţilor, obţinut de The New York Times.
„Ca parte a investigaţiei privind mandatul lui Chris Cuomo la CNN, am fost întrebat despre o relaţie consensuală cu cel mai apropiat coleg al meu, cineva cu care am lucrat de mai bine de 20 de ani. Am recunoscut că relaţia a evoluat în ultimii ani. Mi s-a cerut să-l dezvălui când a început, dar nu am făcut-o. M-am înşelat. Drept urmare, îmi dau demisia astăzi”, a scris Zucker în nota către personal.
„Am venit la CNN în 18 ianuarie 2013. Împreună, am avut nouă ani grozavi. Cu siguranţă mi-aş fi dorit ca mandatul meu aici să se fi încheiat altfel. Dar a fost o cursă uimitoare. Şi mi-a plăcut fiecare minut. Sunt recunoscător miilor de angajaţi incredibil de talentaţi de la CNN şi Turner Sports care au ajutat să facă din asta o bucurie pentru mine şi un succes atât de mare pentru noi toţi. Vă urez fiecăruia din voi numai bine în anii care vin. Cu recunoştinţă şi dragoste, Jeff”, se încheie mesajul lui Zucker.
Zucker nu a numit-o pe colegă, dar relaţia a fost cu Allison Gollust, şefa Biroului de marketing de la CNN. Gollust va rămâne în trust, scrie CNN.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii