G4Media.ro

Preşedintele condamnă atacul din Odesa, unde erau Zelenski şi premierul Greciei /…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele condamnă atacul din Odesa, unde erau Zelenski şi premierul Greciei / Iohannis: România reafirmă sprijinul ferm pentru Ucraina, atât timp cât este nevoie

Preşedintele Klaus Iohannis a condamnat ferm atacul Rusiei de la Odesa, din timpul vizitei pe care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi oaspetele său, premierul grec Kyriakos Mitsotakis. „România îşi exprimă deplina solidaritate cu poporul ucrainean şi reafirmă sprijinul ferm pentru Ucraina, atât timp cât este nevoie”, a completat şeful statului, transmite News.ro.

„Condamn ferm atacul de la Odesa din timpul reuniunii preşedintelui Ucrainei Volodimir Zelenski cu premierul Greciei Kyriakos Mitsotakis. România îşi exprimă deplina solidaritate cu poporul ucrainean şi reafirmă sprijinul ferm pentru Ucraina, atât timp cât este nevoie”, a scris Klaus Iohannis, miercuri pe reţeaua X.

Rusia a lansat un atac la Odesa în timpul vizitei pe care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi oaspetele său, premierul grec Kyriakos Mitsotakis, o făceau, miercuri, în oraşul din sudul Ucrainei. O rachetă a aterizat la 150 de metri de cele două delegaţii, potrivit publicaţiei greceşti Protothema.

Dezvăluirea a fost făcută chiar de către prim-ministrul Greciei în timpul unei conferinţe de presă comune cu Volodimir Zelenski.

„Chiar la sfârşitul (vizitei), am auzit sunetul sirenelor antiaeriene şi explozii foarte aproape de noi. Nu am avut timp să ne adăpostim”, a declarat Mitsotakis după bombardament, descriind incidentul drept „o experienţă impresionantă”.

Atacul rusesc a provocat morţi şi răniţi, potrivit preşedintelui ucrainean, dar nimeni dintre oficialii delegaţiilor ucraineană şi elenă nu a avut de suferit, scrie Le Monde.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...