G4Media.ro

Președintele Consiliului pentru Politică Externă și Apărare: Moscova ar trebui să efectueze…

Sursa foto: Kremlin.ru

Președintele Consiliului pentru Politică Externă și Apărare: Moscova ar trebui să efectueze atacuri nucleare asupra orașelor europene / Există șanse mici de un răspuns din partea Statelor Unite pentru a-și apăra aliații

Serghei Karaganov nu este un rus oarecare. Președinte al Consiliului pentru Politică Externă și de Apărare, este unul dintre consilierii care au cea mai mare influență asupra lui Vladimir Putin. De fapt, se crede că viziunea sa despre deriva Ucrainei și apropierea acesteia de NATO au contribuit la modelarea discursului Kremlinului care a dus la război, scrie La Razon, citată de Rador.

Ultimele sale declarații sunt deosebit de tulburătoare pentru că trezesc teama de un conflict nuclear. Karaganov a spus săptămâna aceasta că Rusia ar trebui să-și intensifice retorica nucleară pentru a încerca să forțeze țările occidentale să „dea înapoi” cu privire la Ucraina. Dacă acest lucru eșuează, în opinia sa, Moscova ar trebui să efectueze atacuri nucleare asupra orașelor europene.

„Aceasta este o alegere teribilă din punct de vedere moral: folosim armele lui Dumnezeu, condamnându-ne la pierderi spirituale grave. Dar dacă nu se va face acest lucru, nu numai Rusia poate pieri, ci, cel mai probabil, întreaga civilizație umană se va sfârși”, a scris Karaganov într-un articol intitulat „O decizie dificilă, dar necesară”, publicat de Global Affairs, un site web legat de Kremlin.
Previziunea lui Karaganov – unul dintre cei mai prestigioși internaționaliști din fosta Uniune Sovietică – este că în fața unui atac rusesc asupra orașelor europene există șanse mici de un răspuns din partea Statelor Unite pentru a-și apăra aliații. „Numai dacă ar fi un nebun la Casa Albă s-ar întâmpla așa. Vor decide Statele Unite să atace pentru a-i apăra pe europeni, provocând un răspuns și sacrificând, să zicem, Bostonul?”, s-a întrebat el.

Cuvintele lui Karaganov rezonează atunci când la Minsk, președintele belarus Aleksandr Lukașenko dezvăluie într-un interviu că țara sa a primit „rachete și bombe din Rusia de trei ori mai puternice decât cele lansate la Hiroshima și Nagasaki”. Ogivele ar putea fi adăpostite la baza aeriană Lida, la 30 de kilometri de granița cu Lituania, potrivit grupului de experți de la Federația Oamenilor de Știință Americani, citat de „The Times”.

Este prima dată de la prăbușirea Uniunii Sovietice când Rusia desfășoară arme nucleare în afara țării. Lukașenko a spus că nu va ezita să le folosească, dacă va fi necesar, dar va face acest lucru numai după ce se va consulta cu Kremlinul, unde s-a spus deja că toate astfel de focoase vor rămâne sub controlul acestuia. Nu este clar exact ce fel de arme nucleare a primit Belarusul, dar, în martie, Putin a vorbit despre sistemele de rachete balistice Iskander care pot livra focoase convenționale și nucleare și au o rază de acţiune de 500 de kilometri.

În trecut, Karaganov a fost foarte critic la adresa Occidentului: „Poporul rus nu a văzut dezintegrarea URSS ca pe o înfrângere, dar Occidentul tratează Rusia ca și cum ar fi fost învinsă”. În ceea ce privește Ucraina, poziția sa a fost fără echivoc: „Ucraina a fost plină de arme și trupele sale au fost antrenate de NATO, armata sa a devenit din ce în ce mai puternică. Am văzut o creștere rapidă a sentimentului neonazist în această țară. Ucraina se schimba ca Germania în 1936-1937. Războiul era inevitabil. Am luat o decizie foarte dificilă: să lovim mai întâi, înainte ca amenințarea să devină și mai mortală”.

În panoplia sa de justificări, Karaganov susține că războiul din Ucraina „este nu numai și nu atât despre prăbușirea lumii vechi, ci și despre crearea unei lumi noi, mai liberă, mai dreaptă, mai plurală și policromă politic și cultural”. În opinia sa, „acest război are mai multe obiective: să împiedice Occidentul să creeze un cap de pod militar ofensiv la granițele Rusiei, care se creează rapid, și să pregătească Rusia pentru o existență pe termen lung într-o lume a conflictelor și a schimbărilor rapide”, care necesită un alt model de societate și economie: un model de mobilizare.

Sursa: La Razon/ Rador/ Articol de Alberto Tejedor

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Asta vorbeste ca sa-i mai arunce Putin cate un oscior,dar e de pe vremea lui Brejnev.Cel putin teoria asta.A uitat ca sovieticii au cedat,vazand cum le sunt interceptate rachetele in aer(„razboiul stelelor”)???Doar zilele trecute au fost interceptate cateva hipersonice,fala lui Putin!

  2. Asta vorbeste ca sa-i mai arunce Putin cate un oscior,dar e de pe vremea lui Brejnev.Cel putin teoria asta.A uitat ca sovieticii au cedat,afland ca rachetele lor pot fi interceptate in aer(„razboiul stelelor”)???Doar zilele trecute au fost interceptate cateva hipersonice,fala lui Putin!

  3. Auzi la el, ce delir. „Daca Rusia nu bombardeaza occidentul pentru a contracara ajutorul oferit Ucrainei de catre occident, Rusia poate pieri si probabil intreaga civilizatie”.
    Pai nea caisa, daca Rusia isi pastreaza viabilitatea doar daca castiga razboaie, inseamna ca e o constructie artificiala, fara niciun alt liant decat dictatura pentru a tine zecile de popoare in „uniune”. Si stai linistit. Ca lumea nu incepe si nici nu se termina cu Rusia si satelitii ei. 200 de milioane de rusi (imprasitati in toata lumea) sunt nimic fata de ceilalti 7,5 miliarde de locuitori. Nu se sfarseste lumea daca Rusia se retrage in granitele ei recunoscute (care cuprind suficient teritoriu pentru cati rusi sunt).

  4. Bag seama ca Medvedev a dat sticla mai departe.

  5. Pe cine aveti impresia ca mai speriati cu tiribistele voastre atomice? Sunt atat de vechi si proaste ca probabil o sa explodeze chiar deasupra voastra. O sa vina momentul cand, asa cum i-ati facut Ucrainei, o sa va ceara intreaga lume, sa predati orice arma chimica. Oricum degeaba le aveti.

    • M-au uns la suflet comentariile astea,mai ales ultimile doua,dar ala cu sticla m-a ….

  6. Am vazut in Kiev ce eficiente sunt rachetele rusești cele mai noi! 😏

  7. Mazetele sovietice uita un lucru important: tarile europene detin arme nucleare,iar americanii au arme nucleare cam in fiecare tara din Europa,dar neoficial,asadar vor veni in Federatia Sovietica niste rachete ,de prin Polonia,Cehia sau Romania, care nu apartin nimanui…ghinion.