G4Media.ro

Preşedintele Curţii de Apel Târgu Mureş: Valul de pensionări din justiţie a…

Sursa foto: Pixabay

Preşedintele Curţii de Apel Târgu Mureş: Valul de pensionări din justiţie a creat o situaţie de criză / Declaraţiile făcute de reprezentanţii celorlalte puteri au dus la crearea acestei instabilităţi

Preşedintele Curţii de Apel Târgu Mureş, Andreea Ciucă, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că valul de pensionări din justiţie a creat o situaţie de criză la nivelul instanţelor de judecată, în special în ultimele luni, relatează Agerpres.

„Numărul posturilor vacante cu care am încheiat anul trecut (la nivelul instanţelor subordonate Curţii de Apel Târgu Mureş, n.r.) a fost de 31, adică 18,91% din posturile de judecător au rămas vacante la sfârşitul anului trecut, ocupate fiind 164 de posturi, ceea ce a reprezentat 81,09%. În ultima perioadă a anului trecut am avut un val de pensionări la nivel naţional. S-a reflectat, în parte, şi la nivelul Curţii de Apel şi al Tribunalului Mureş, mai cu seamă şi la Tribunalul Specializat Mureş. La Tribunalul Harghita, colegii au fost deosebit de înţelegători şi au acceptat să mai rămână chiar după ce au împlinit vechimea de 25 de ani. Dar acest val de pensionări ne-a afectat şi pe noi şi colegii ne-au explicat că nu mai pot accepta să rămână în contextul instabilităţii şi lipsei de predictibilitate cu privire la statutul judecătorului. A se înţelege, nu este vorba de crearea unor privilegii, nu este vorba de exacerbarea sau de augumentarea drepturilor pe care le avem, ci este vorba despre declaraţiile făcute de reprezentanţii celorlalte puteri care duc sau care au dus la crearea acestei instabilităţi”, a declarat judecătorul Andreea Ciucă.

Potrivit preşedintei Curţii de Apel Târgu Mureş, din cele 654 de cereri de pensionare formulate la nivel naţional în intervalul iulie 2019 – ianuarie 2023, nu mai puţin de jumătate din cereri ale procurorilor şi judecătorilor au fost depuse în lunile noiembrie, decembrie 2022 şi ianuarie 2023.

„După trei zile de la intrarea în vigoare a legilor justiţiei (în decembrie 2022, n.r.) s-a lansat în spaţiul public un proiect de lege de modificare acestor dispoziţii. Cred că este important să ştiţi următorul fapt: dacă din luna iulie 2019 până în luna ianuarie 2023 au fost eliberaţi din funcţie prin pensionare 654 de judecători şi procurori, doar în ultimele trei luni din acest interval, adică noiembrie, decembrie şi ianuarie, au formulat cereri de eliberare din funcţie prin pensionare 335 de judecători şi procurori. Vorbim la nivel naţional, dar situaţia este gravă. Este o situaţie de criză. Timp de 43 de luni a fost eliberaţi din funcţie 654 de judecători şi procurori prin pensionare, în timp ce în trei luni au depus cereri de retragere din funcţie prin pensionare jumătate, 335 de magistraţi, care reprezintă, bunăoară, numărul judecătorilor din nouă curţi de apel la un loc (…) sau parchetele de pe lângă aceste curţi de apel la un loc. Deci, gândiţi-vă că toţi judecătorii din aceste curţi sau toţi procurorii şi-ar fi depus cereri de eliberare din funcţie prin pensionare”, a arătat Andreea Ciucă.

La Curtea de Apel Târgu Mureş, din cauza pensionărilor s-a ajuns la reorganizarea Secţiei I civile, pe penal completele de judecători au suferit modificări, iar deficitul de judecători se resimte şi la majoritatea instanţelor arondate.

Magistratul a precizat că intrările în sistem nu ţin pasul cu numărul pensionărilor şi acest lucru ar putea duce la prelungirea unor termene de judecată.

Andreea Ciucă a mai afirmat că asistenţii judecătorilor ar putea reprezenta un instrument important de degrevare a activităţii magistraţilor de sarcinile nonjuridice, pe fondul acestei crize, fapt dovedit de proiectul-pilot pentru implementarea unui proiect de optimizare a managementului sistemului judiciar aparţinând Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) experimentat la mai multe Curţi de Apel din ţară până în luna septembrie 2022, dar care nu a mai fost continuat.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Sigur dna judecator sef pune problema prin prisma intereselor judecatorilor si a efectelor negative ale legilor avortate de parlament care, este suportat si de ei. Eu ca cetatean , beneficiar, suportator al acestui serviciu public , ma intreb daca justitie se numeste ceea ce se petrece in Romania in instante de multa vreme sub aspectul timpului petrecut in instanta de un dosar ! Dupa zece ani , oamenii implicati in orice fel de cauze, nu au cum sa nu iasa prejudiciati grav (economic, psihic, moral, social ) , ambele parti, indiferent de rezultat , indiferent daca au castigat sau pierdut !! Adica cred ca niciunul dintre scopurile, rosturile justitiei nu este nici macar atins -nu realizat- din punctul de vedere al beneficiarilor in conditiile in care cauzele parcurg termene nesfarsite si nu ai cum sa nu te intrebi care e rostul ei in Romania ? Eu am vorbit numai de una din tarele justitiei din perspectiva beneficiarului pretins si care e transformat in victima indiferent de rezultat .. Multi nici nu incep o cauza de teama sa nu-si piarda mintile si banii in instante. In conditiile date eu zic ca poate ceva gen stabor in fiecare comunitate sau, judecatori-calculatoare, sau sa dam cu banul si portarul institutiei de exemplu, posesor de imunitate, sa consemneze independent intr-un act oficial rezultatul-ar putea fi si ele solutii….