Preşedintele de extremă dreaptă al parlamentului Austriei, împiedicat să participe la comemorarea victimelor pogromurile din 1938
Manifestanţi evrei l-au împiedicat vineri la Viena pe preşedintele parlamentului,Walter Rosenkranz, membru al extremei drepte, să depună o jerbă de flori pentru a comemora victimele pogromurile din 1938, eveniment fără precedent în Austria, relatează AFP, conform Agerpres.
„Respectaţi memoria părinţilor şi bunicilor noştri şi nu-i scuipaţi în faţă!”, i-a spus unul dintre ei lui Walter Rosenkranz, o personalitate controversată provenită din Partidul Libertăţii (FPO), fondat de foşti nazişti.
Deputatul a cerut într-un prim moment poliţiei să-i îndepărteze pe protestatari, în cea mai mare parte studenţi evrei care formau un lanţ uman în jurul unuia dintre momentele care comemorează Holocaustul în capitala austriacă.
Apoi, el a renunţat şi a părăsit locul, vizibil mânios şi vorbind despre o acţiune „violentă” şi „insultătoare” faţă de persoana sa, precum şi despre „negarea democraţiei”, potrivit unei înregistrări video a televiziunii publice ORF.
Austria rememorează vineri Noaptea de cristal (Kristallnacht), când – între 9 şi 10 noiembrie 1938 – au fost incendiate sistematic sinagogi, vandalizate magazine şi au fost ucişi evrei în Austria anexată la Germania nazistă.
Pentru prima oară, FPO s-a clasat pe primul loc în alegerile legislative de la sfârşitul lunii septembrie. În această calitate, el a obţinut preşedinţia parlamentului, post protocolar important, aşa cum se obişnuieşte, în pofida protestelor comunităţii evreieşti.
Reprezentantul oficial al acesteia, Oskar Deutsch, nu l-a invitat pe Walter Rosenkranz la ceremoniile de comemorare, argumentând că este „imposibil să aduci un omagiu victimelor cu un astfel de personaj”. Acesta din urmă a decis să-şi organizeze propria ceremonie.
În afară de derapajele antisemite ale FPO, lui Rosenkranz i s-a reproşat că a făcut parte dintr-o frăţie care a introdus în 1878 paragraful arian ce interzicea integrarea evreilor şi a onorat un grup neonazist.
Noul preşedinte al parlamentului, care este de asemenea responsabil de fondurile de indemnizare a victimelor naţional-socialismului, a promis să „continue lupta împotriva antisemitismului”, apreciind drept „fals” să fie prezentat ca o ameninţare pentru viaţa evreilor în Austria.
Deşi s-a clasat pe prima poziţie la scrutin, FPO rămâne pentru moment exlus din negocierile pentru formarea unui nou guvern din cauza absenţei potenţialilor aliaţi.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank