G4Media.ro

Preşedintele Erdogan: Suntem necondiţionat împotriva rasismului şi discriminării în sport şi în…

sursa foto: Twitter

Preşedintele Erdogan: Suntem necondiţionat împotriva rasismului şi discriminării în sport şi în toate domeniile vieţii

Şi preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a reacţionat pe reţelele de socializare după ce Sebastian Colţescu a fost acuzat de rasism la meciul PSG – Istanbul BB.

„Reprezentanta noastră condamnă cu tărie remarcele rasiste făcute împotriva lui Pierre Webo, unul din membrii staff-ului tehnic al echipei Başakşehir şi cred că UEFA va face demersurile necesare. Suntem necondiţionat împotriva rasismului şi discriminării în sport şi în toate domeniile vieţii. Nu, rasismului”, a scris preşedintele turc, pe Twitter.

Mai devreme, ministrul turc al Sportului, Mehmet Muharrem Kasapoglu, a reacţionat pe Twitter, după ce arbitrul de rezervă al meciului PSG – Istanbul BB, Sebastian Colţescu, a fost acuzat de rasism.

„Rasismul este o crimă împotriva umanităţii! Suntem alături de reprezentanta nostră, Başakşehir”, a scris el.

Turcii solicită înlocuirea arbitrului de rezervă, pentru a accepta ca meciul întrupt de mai bine de o oră să se poată relua.

Clubul Istanbul Başakşehir a postat pe contul de Twitter sloganul UEFA „No to Rasism, Respect”, după ce arbitrul de rezervă Sebastian Colţescu l-ar fi făcut „negru” pe un oficial al grupării turce la meciul cu PSG, din ultima etapă a Grupei H a Ligii Campionilor.

Meciul PSG-Istanbul BB, din etapa a VI-a, ultima, a Grupei H a Ligii Campionilor, arbitrat de români, a fost întrerupt, în minutul 16, la scorul de 0-0.

Turcii au părăsit terenul după ce arbitrul de rezervă Sebastian Colţescu ar fi folosit cuvântul „negru” la adresa unei persoane din staff-ul echipei din Istanbul.

Oaspeţii au protestat deseori la deciziile arbitrului de centru Ovidiu Haţegan, iar Sebastian Colţescu l-a atenţionat pe central că o persoană din staff-ul echipei turce trebuie sancţionată. Colţescu ar fi folosit cuvântul „negru” despre acea persoană, potrivit lefigaro.fr.

Haţegan l-a eliminat pe Pierre Webo, fost internaţional camerunez, iar turcii au decis să iasă de pe teren după mai multe discuţii cu brigada şi cu alţi oficiali ai meciului.

Brigada română care a fost delegată la acest meci este formată din centralul Ovidiu Haţegan, asistenţii Octavian Şovre şi Sebastian Gheorghe şi rezerva Sebastian Colţescu.

sursa: News.ro, sursa foto: Twitter

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

43 comentarii

  1. S-au trezit și asta sa își facă puțină publicitate.

    Despre morții din Armenia, nimic?

    • ca au ucis cateva milioane prin Armenia si Siria nu-i bai daca e in numele “dreptatii” lor, dar asa cuvinte …cum dreak sa-i zici a negru-negru, asta crima e, correct politically….se “aliniaza” si ei cum pot si cand si cum le convine…

      That’s just the beginning.

    • In lumea civilizata doua cuvinte sunt considerate discriminatorii si ofensatoare la ora actuala,Nigger si Faggot …. Doar ca arbitrul lui peste prajit Colțescu nu a folosit un apelativ ofensator,caci black=negru

    • Adauga minoritatea turca

    • *kurda, in loc de turca

    • si despre masacrul de la Iasi, tot nimic?
      daca pana si erdogan a ajuns sa ne critice, justificat, chiar e de rau

  2. Câtă impostură!!!

    Dar împotriva persoanelor care fac puşcărie pentru că nu-s de acord cu dumneavoastră nu sunteți?

    Vedeți-vă de treabă, domnule Erdogan, pare cam prea mult că vă place golăneala.

  3. Suntem aproape de un război mondial.

  4. Fanul no.1 al marelui club.

  5. Coltescu cred ca are orbu gainii.Ala nu era negru era abanos.Este o mica mare diferenta.si eu ma simt discriminat daca imi zice cineva alb.

  6. Coltescule, te -ai nenorocit ! Maine e Erdogan cu trupele la Dunare! Sa te caute prin Craiova , nebunule ! Urmasule a lui Gavrilo Princip , care esti !

  7. Aoleooo, non rasistule, unde erai.. ascuns în pod mancand rahat… de aia îi omori pe kurzi pe unde i prinzi, de bun rasist ce esti.

    • Sa le traducă cineva si sclifositilor ăstora ca negru nu e peiorativ în limba română. Ca si daca unul vine din Botswana si zice ca imi da 10 milioane de pule să îi vand masina, nu l calc în picioare ca m a înjurat.

  8. Foarte bine, acum trebuie sa mai evoluati si sa recunoasteti si drepturile omului in general.

  9. Repede sare Erdogan sa-si faca reclama. Desi nu-l deranjeaza sa bage mii de oameni la puscarie fiindca nu vor sa fie slugile lui.

  10. Recep Tayyip Erdogan: „Bărbaţii şi femeile nu pot fi trataţi în acelaşi fel pentru că este împotriva naturii umane. Rolul femeilor este maternitatea”

  11. Acesta-i un dictator tiran si mai vorbeste de rasism? Dupa ce Macron a anuntat intensificarea luptei contra islamismului radical, erdogan l-a numit nebun pe Macron. Pai el e de fapt nebun, apara teroristii.

  12. Ce anapoda sună cuvintele astea în gura unui terorist și torționar! Am uitat câți jurnaliști, militari și judecători are pe conștiință, bolnavul ăsta!

    • Nu-l provoca, ca acu’ se apuca sa-ti explice cum visul lui, Sharia, nu e discriminatorie ci justa si aduce raiul.pe.pamant. 😆

  13. Hahaha!!!
    Marele Erdogan care nu se teme de americani si de rusi, se pare ca se teme de neomarxisti. Uite ca si-a gasit naşul.
    Si unde e rasimul ca nu a zis ca uraste pe cineva doar pentru ca e negru. Abia atunci e rasism.

  14. hai sictir, hotii striga hotii. faptul ca a aratat spre o persoana de culoare si i-a zis negru in romaneste nu inseamna rasism. cititi definitia, trebuie sa existe intentia de a pune in inferioritate o persoana de culoare. echipele ar trebui sanctionate ptr ca se substitutie forului organizatoric care e singurul care poate dispune masura suspendarii meciului. arbitrii are trebui sa se constituie in parte vatamata si sa ceara daune morale si de imagine. banii sa fie donati ptr BLM.

  15. Daca mie imi spune cineva ca sunt alb inseamna ca-i rasist, si ar trebui sa sar in sus? Prostia umana nu cunoaste limite, Universul e mic copil pe langa prostia umana.
    Si, sa se apuce un dement cu mainile patate de sange sa comenteze despre cineva ca e rasist, e chiar culmea grotescului! Nici Hitler nu a fost vreodata intr-o ipostaza atat de cinoco-absurda.

    • Lipsa de cultură a fotbaliatorului din staff-ul turcesc este cauza amplificării balonului de săpun. în engleză, negro înseamnă negrotei, evident o jignire! Dar, arbitrul a folosit românescul negru, în limba română, care, potrivit DEX, înseamnă african, persoană de culoare neagră… tembeliziunile și farsorii din echipele de fotbal, care-și folosesc picioarele pentru succes, au rostogolit spusele negrului, care folosea expresia ”negro”, cuvânt ce nu a fost folosit de către arbitrul român. Am rămas surprins că niciun oficial român nu a încercat să explice similitudinea expresiilor; în condițiile în care este vorba despre o expresie pe care nu a folosit-o arbitrul, ci a înțeles-o limitatul ”oficial”…

  16. I’auz, fmm, asuprirea opozanților sistemului dictatorial nu este discriminare?

  17. hahahha
    nu rasismului
    dar e ok sa fie omorati proprii semeni de catre ai lor
    dar e ok sa fie omorati ailalti care sunt dusmanii nostri

  18. haur , haur de vanzare? aveti target , si v-au scos la indoctrinat?

    e subiectul perfect se pare, unde apar toate soparlele pamantului sa-si dea cu parerea despre suprematie

    si care ar fi solutie mai neadertal? sa omoram toti de alta culoare? sa-i subjugam? ce sa le facem? sa fie ca pana acum?

  19. ..Ce zici mosule ? Tu ai fi bun de presedinte psd. Esti aidoma de ipocrit.

  20. ICTosca .
    Negru nu este vreun cuvânt ofensator.
    Dar după noul virus trebuie noul limbaj.
    Băieții votanti ai neomarxistilor se manifestă plenar.
    Erdogan noul sultan este cel puțin penibil.
    Unii care ucid kurz la greu aruncă cu r@@t în ventilator.
    Dictatorii din toate țările unițivă

    • @slugoi-haur negru e si in dex DAR e posibil ca ei sa nu se simta conformatibil spunandu-li-se „negri” de aceea conform oricarei legi/dictionar in romana nu e o jignre de acord cu tine, de aceea academia trebuie sa ne spuna cum e corect/normal in contextul actual. (de la tigani au decis sa fie rommi)

      in schimb tu esti de o nesimtire si o grosalanie de cea mai joasa speta, rusine mamei tale ca te-a nascut, faci umbra pamantului degeaba, cu de al’de tine nu evoluam decat la groapa de gunoi a istoriei

  21. @@Andrei tu stii sa citesti? sau citesti si nu prea intelegi? dancila e preferata ta? intelegi ce e ironie?
    de unde d0zeu ai scos ca sunt nostalig comunist?

  22. Turcia e împotriva rasismului? Kurzii și armenii se vor bucura să afle asta!

    P.S.: A venit „răsplata” de la prietenii lui Ponta pentru că n-a prins Parlamentul?

  23. Ăsta sigur nu-i rasist; el doar omoară naționalitățile care nu-i sunt supuse…

  24. Turcii oricum erau ultimii in grupa si au profitat de prostia lui Coltescu ca sa iasa de pe teren. Cel mai probabil UEFA il va exclude pe Coltescu dar va da merci castigat de PSG cu 3-0 la masa verde. Pe principiul: ce are trusa cu prefectura? O remarca rasista a arbitrului e una, iar meciul e alta. Turcii trebuiau sa continue sa joace si la sfasit sa faca plangere pt rasism impotriva arbitrului de rezerva. Faptul ca au iesit de pe teren ii va face sa piarda meciul, ceea ce e foarte corect. Asa ca degeaba se agita Erdogan…

  25. Bine că nu ești împotriva uciderii opozanților tăi politici, criminalule ! Aveți sângele milioanelor de armeni pe mâni și nu vă spălați cu toată apa din Marea Neagră sau Mediterana !

  26. Bai izmaile , sa spui astea crestinilor din Turcia . Sau celor sin Armenia . Sau de oriunde ….
    Hai ca o sa mori si tu si o sa-ti faca pupatorii tai mausoleu

  27. ce ne poti spune despre mercenarii trimisi sa omoare armenii?
    nu ti-e rusine safaci pe corectul?

  28. ESTI IMPOTRIVA RASISMULUI DAR AI TRIMIS MERCENARI SA-I OMOARE PE ARMENI.
    FARA SA FIE TURCIA IMPLICATA IN CONFLICT
    NU TI-E RUSINE ?

  29. Ce tupeu poate sa aiba trogloditul asta !!!!!