G4Media.ro

Președintele Franței anunță o lege împotriva separatiștilor islamici: „Există un islamism radical…

Președintele Franței anunță o lege împotriva separatiștilor islamici: „Există un islamism radical care conduce la negarea Republicii”

Emmanuel Macron a anunțat, vineri,că are în pregătire o legea împotriva separatismului islamic, pentru întărirea secularismului și revenirea la valorile republicii franceze. Proiectul va fi prezentat Consiliului de miniștri în 9 decembrie, și este considerat chiar de către Macron drept cel mai radical de la 1882 încoace, mai ales în privința reformelor legate de școlarizare, relateză digi24.

„Franţa trebuie să atace separatismul islamic – un proiect conştient care se urmărește crearea unei ordini paralele, care să nege Republica”, a declarat vineri preşedintele francez Emmanuel Macron într-un discurs rostit la Mureaux, o suburbie sensibilă din regiunea pariziană, a transmis AFP.

„Există în acest islamism radical (…) o voinţă revendicată de a afişa o organizare metodică pentru a încălca legile Republicii şi a crea o ordine paralelă a altor valori, a dezvolta o altă organizare a societăţii”, a adăugat şeful statului francez, care a apreciat că islamul este „o religie care trăieşte o criză astăzi peste tot în lume”.

„Eu vreau să nu existe nicio confuzie, niciun amalgam, dar forţa este de a constata că există un islamism radical care conduce la negarea Republicii”, a insistat Macron, exemplificând în special prin practicile de „deşcolarizare a copiilor, dezvoltarea unor deprinderi sportive şi culturale’ comunitare,  tendințe de îndoctrinare și negare a principiilor moderne, democratice, privind egalitatea bărbat/femeie”, a spus Macron.

Președintele Franței a anunțat că toți copiii trebuie școlarizați obligatoriu de la vârsta de 3 ani iar școala la domiciliu va fi strict limitată la cazurile motivate medical. Este o măsură menită să lupte cu cetățenii francezi musulmani, care își țin copiii acasă și nu permit mai ales fetelor să aibă acces la educație.

Peste 50 000 de copii urmează școala la domiciliu, scrie Le Figaro, numărul crescând în fiecare lună. Obiectivul lui Macron este să lupte împotriva ținerii copiilor la domiciliu, împotriva problemelor comunitare, a radicalizării și a analfabetismului. Președintele francez a evocat cazurile copiilor aflați total în afara sistemului social, educați în școli ilegale, administrate adesea de extremiști religioși.

El a relatat și cazuri de elevi musulmani retrași de părinți de la cursuri de muzică sau de sport din motive religioase, copii mutați într-un sistem paralel de educație islamică: ”Adesea, ei nu primesc niciun fel de educație, dar merg în aceste clădiri care nu sunt declarate public. Clădiri cu pereți fără ferestre, unde copiii sosesc la ora 8 în fiecare zi și pleacă la ora 15, unde sunt întâmpinați de femei în niqab și sunt interogați și puși să se roage”.

Preşedintele Franţei a anunţat și alte măsuri printre care obligaţia oricărei asociaţii care solicită o subvenţie publică de a semna o cartă de laicitate, o încadrare consolidată a şcolilor private confesionale şi limitarea strictă a pregătirii şcolare la domiciliu.

Emmanuel Macron a apreciat totuşi că autorităţile au partea lor de responsabilitate în fenomenul de „ghetoizare” a cartierelor. „Am concentrat populaţii în funcţie de originea lor, nu am recreat suficient mix, suficientă mobilitate economică şi socială”, a spus el, citat de Agerpres.

Cu acelaşi prilej, Macron a anunţat că interdicţia asupra simbolurilor religioase, care afectează în special femeile musulmane care poartă eşarfe sau văluri, va fi extinsă şi la angajaţii din sectorul privat care furnizează servicii publice.

Statul va avea, de asemenea, puterea de a interveni acolo unde autorităţile locale fac concesii inacceptabile islamiştilor, a spus Macron, care a menţionat ”meniuri religioase” în cantinele şcolare sau acces segregat la piscine.

Acest discurs, extrem de aşteptat şi amânat de mai multe ori, intervine într-un context dificil după atacul cu armă albă comis în urmă cu o săptămână de către un tânăr pakistanez la Paris, în faţa fostei redacţii a săptămânalului satiric Charlie Hebdo, care în ianuarie 2015 a fost ţinta unui atentat jihadist, a relatat digi24.

 

Sursa Foto: Facebook/ Emmanuel Macron

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

19 comentarii

  1. Imi place asta cum suna. Ei neaga nu numai Republica ci si intreaga Europa cu valorile ei.

    • de cand a dat drumul merkelina la puhoiul de imigranti am tot spus ca amalgamarea populatiilor sub lozinca multiculturalismului, diversitatii este o tampenie

      EUROPA este deja un stat.multicultural

      daca vrei sa maresti populatia INDIGENILOR aplica politici care sa stimuleze FAMILIA, NATALITATEA

      daca vrei sa stopezi IMIGRATIA ca urmare a conflictelor armate faci PACE in Iraq, Afghanistan, Syria, Libya, SPRIJINI gruparile alese in mod democrate, nu pe cele MINORITARE (cum e in Iraq), pe cele fundamentaliste, iar apoi REFACI economia tarilor respective

      USA & UK & NATO & UE prin liderii lor SETOSI DE SANGE au sprijnit invazia Iraqului, Afghanistanului, distrugerea Libyei pt a avea acces la resurse. (lasam la o.parte faptul ca Khadafi a fost pedepsit de Sarkozy pt ca a avut tupeul sa spuna public ca l a mituit.

      OAMENI AU TREBUIT SA MOARA … (cine a mai zis asta) pt interese personale, de.grup

      Nicolas Sarkozy in police custody over Gaddafi allegations

      French ex-president questioned over claims Libyan regime gave his election campaign €50m

      https://www.theguardian.com/world/2018/mar/20/nicolas-sarkozy-police-custody-french-president-campaign-funding-libya

    • de cand a dat drumul merkelina la puhoiul de imigranti am tot spus ca amalgamarea populatiilor sub lozinca multiculturalismului, diversitatii este o tampenie

      EUROPA este deja un stat.multicultural

      daca vrei sa maresti populatia INDIGENILOR aplica politici care sa stimuleze FAMILIA, NATALITATEA

      daca vrei sa stopezi IMIGRATIA ca urmare a conflictelor armate faci PACE in Iraq, Afghanistan, Syria, Libya, SPRIJINI gruparile alese in mod democrate, nu pe cele MINORITARE (cum e in Iraq), pe cele fundamentaliste, iar apoi REFACI economia tarilor respective

      USA & UK & NATO & UE prin liderii lor SETOSI DE SANGE au sprijnit invazia Iraqului, Afghanistanului, distrugerea Libyei pt a avea acces la resurse. (lasam la o.parte faptul ca Khadafi a fost pedepsit de Sarkozy pt ca a avut tupeul sa spuna public ca l a mituit.

      OAMENI AU TREBUIT SA MOARA … (cine a mai zis asta) pt interese personale, de.grup

      Nicolas Sarkozy in police custody over Gaddafi allegations

      French ex-president questioned over claims Libyan regime gave his election campaign €50m

      theguardian[.]com/world/2018/mar/20/nicolas-sarkozy-police-custody-french-president-campaign-funding-libya

    • Islamul nu se modernizeaza, ramane inradacinat in sec. VII.
      Putini adepti al acestei religii accepta modul de viata si de gandire occidental din sec. XXI, mai mult, exista si obligatia/dorinta de a o schimba si inlocui.
      Acesta este motivul pentru care exista o societate paralela musulmana in Europa, musulmani la a 3-a , acum chiar la a 4-a generatie nu se integreaza in societatiile europene.
      In aceste conditii este total de neinteles de ce anumite forte ( cine sa fie?) pedaleaza extrem de dur pe importul masiv de migranti, inclusiv prin metode ilegale, crearea unei societati europene mixte, pe realizarea un amalgam multicultural care nu are sorti de izbanda.
      Cei care contesta si resping schimbarea la fata a Europei traditionale, bazata pe crestinism, filosofia greaca si dreptul roman, sunt catalogati de cercurile progresiste, neomarxisto-liberale, inclusiv aici, drept fascisti, retrograzi, cei care incalca normele (nedefinite) ale statului de drept, prieteni (dealtfel nedeclarati) ai lui Putin, etc.
      Evident, aceste forte nu tolereaza alta pareri, drept urmare nu au nicio remuscare prin a dinamita si a incerca prin orice mijloace, inclusiv nelegale, decrediblizarea, defaimarea, calomnierea, santajarea unor organizatii civice sau tari; inlaturarea de la putere a unor guverne alese in mod democratic prin implicarea in viata lor politica interna, doar pentru ca se opun, si nu accepta ”valorile” (sic!) mainstreamului politic si mediatic globalist.

  2. Foarte bine! Islamistii nu au ce cauta in Europa.

  3. Am fost calmi, am fost prietenosi, am fost creduli, am primit cu bratele deschise, pe absolut oricine. De secole. Insa, in momentul in care incerci sa ne schimbi total modul nostru de viata, in momentul in care ataci cimentul care ne leaga (republica, laicitatea, egalitatea) … la un moment dat, ne vei gasi in calea ta.
    Nu (mai) suntem razboinici, nu (mai) incercam sa ne impunem acolo unde nu locuim la noi acasa. Insa, la noi acasa, noi facem legile. Bune, rele, noi le facem si raspundem pentru ele.

    Toti sunt bineveniti la noi, in Franta. Va respectam traditiile, respectati ceea ce ne leaga intre noi: republica, laicitatean, egalitatea.

  4. Foarte bine. Franța trebuie să rămână un stat laic model pentru restul lumii. Cine e nemulțumit se poate muta în țări în care statul nu e separat de biserică, gen Arabia Saudită. Valabil și pentru creștinii de carton.

  5. Nu-mi vine să cred că sunt de acord cu ceva propus de Macron.

  6. Nici-o organizatie feminista nu a facut nimic pentru situatia femeii in islam. Nici macar nu se pomeneste. Bravo Macron. In sfirsit arati a om de stat si pui degetul pe rana. Vreau sa o vad si pe Merkel facind asta.

    • Amnesty International, American Humanist Association, My Stealthy Freedom, așa la o primă strigare, fără google. Ori nu te-a interesat subiectul și ai dat scroll, ori nu te interesează nici acum și încerci să induci în eroare.

  7. Ce a scos din astia Apusul, cand nimic nu e de scos?

  8. Cam mult timp le-a luat pana cand le-a venit ideea.Este,as putea spune, revolutionara.Cred ca si alte state europene vor gasi o formula asemanatoare.Eu,cand sunt in occident,pe care imi place sa-l”iau la pas”,am senzatia ca aceste forme de „civilizatie”,ostentativ musulmane,se iau dupa mine,ma simt in plus,findca de multe ori acestia tind sa devina majoritari.Cand sunt intr-o tara musulmana nu am acelasi sentiment,fiindca stiu ca sunt in vizita la ei si chiar imi starneste curiozitatea.Pe cand aici,contrastul devine izbitor si parca tu european devii stingher in Europa ta.Felicitari Frantei,felicitari domnului Macron!Aceasta lume musulmana,care este primita in Europa, de multe ori din mila,daca ii dai un deget iti ia toata mana.De mult trebuia sa fie nevoita sa respecte modul nostru de viata si sa se adapteze la el.Altfel ar insemna ca civilizatia lor e superioara civilizatiei noastre,desi ei(musulmanii) sunt cei care dau buzna.Dar pana la urma societatea noastra nu are nici un cusur?Eu cred ca are,de vreme ce sporul natural al populatiei este negativ de foarte multi ani.O societate care zace in acest trend are o problema si una fundamentala.Indepartarea de regulile crestine,in privinta familiei.Aplatizarea rolului barbatului in familie si inlocuirea nevoii de duiosie fata de copii,cu duiosia fata de animale este un fenomen care sapa incet,dar sigur,la temelia civilizatiei europene.Raporturile dintre barbat si femeie sunt din ce in ce mai sexiste,in detrimentul sentimentelor care formeaza universul uman.Accesul foarte usor al barbatului la sexul biologic feminin il influenteaza negativ in luarea deciziei de a-si intemeia o familie,iar aceasta cand ia fiinta este amenintata tot timpul de libertatea(de multe ori lipsita de pudoare)sexuala.Relatia dintre parteneri se simplifica precum semnatura unui functionar care semneaza prea multe acte pe zi.Se reduce la trai bun material si sexual,iar in rest cine mai are sentimente,cultura, aspiratii spirituale(nu neaparat religioase)risca sa devina desuet.Incet,incet,fara sa ne dam seama,tindem spre o societate unde mancarea are gust de plastic,sexul are gust de plastic si pana si viata insasi are gust de plastic.Ce-i de facut?In primul rand,mass media trebuie sa aibe teme obligatorii menite sa deturneze aceasta tendinta reductionista(bani,sex si lux),iar, in al doilea rand, legile trebuie modificate,chiar daca initiatorii lor risca sa devina nepopulari.De exemplu,codul familiei trebuie modificat acolo unde il face pe barbat sa se gandeasca de doua ori daca se decide sa se casatoreasca sau nu,contraceptia trebuie revizuita,menirea naturala a femei in familie,de asemenea,trebuie revizuita si asa mai departe.Nu sunt de acord cu Putin in foarte multe privinte,dar in ce priveste rolul barbatului in familie cred ca are dreptate.Si nu uitati,rusoaicele sunt cele mai frumoase femei!Probabil ca si din acest motiv,familia se afla in pericol si in aceasta tara!
    Daca nu se tine cont de aceste detalii importante demersul lui Macron risca sa nu aibe, pana la urma,efectul scontat.

  9. Acuma realizați ce-ați tolerat și încurajat atâta amar de vreme ! Pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești după valorile tale. Respingeți-i măcar pe cei de acum.

  10. Asta imi aduce aminte de mema aia cu ala care isi baga batul in roata :-))).

  11. Ha ha ha
    Tinta masurilor nu este islamismul ci homeschoolingul.
    Lupta cu islamismul radical nu se face prin revenirea la valorile laice (adica masonice) ale republicii ci la cele precreștine (tres chretien) si monarhiste.

  12. Franta are 3000 de moschei si este INTERZIS. recensamantul dupa religie . In era informaticii nu se stie cati MUSULMANI sunt ( probabil peste 10 milioane ) .Din nefericire , este prea tarziu : virusul musulman este raspandit pe intreg teritoriul Frantei unde exista 750 de zone de non-droit ( adica unde politia nu intra ) . ..Sa merg in Franta sa vad nicab si moschei , sa risti sa mori , din senin, de bomba, glont, cutit sau autobuz ?! Orice musulman este un potential terorist ! Dupa fiecare crima , statul intareste supravegherea cu politisti si militari , dar RAUL asteapta linistit ca si cartita : fanatismul islamic este plaga Occidentului care i-a asuprit in colonii si apoi i-au primit in ultimii 40 de ani cu milioanele ! ISLAM inseamna SUPUNERE urmarind-o in Europa prin. colonizare. „linistita” incurajata si dirijata de tradatorii Europei, ceea ce va conduce in maxim 50 de ani la distrugerea acesteia ! Mitterand, Sarcozy,Hollande si Micron au incurajat reintregirea ” familiei musulmane ” pe sol francez …Cineva spunea ca francezii nu ( mai ) sunt razboinici ! E ADEVARAT : SUNT MIEI LA TAIERE. prin naivitatea lor. si pasivitatea lor .