G4Media.ro

Președintele Franței se va adresa națiunii luni seara

Președintele Franței se va adresa națiunii luni seara

Președintele Franței, Emmanuel Macron, „se va adresa națiunii“, luni seara, de la ora 20.00 (ora 21.00 în România), potrivit unui anunț făcut de Elysée. În cursul dimineții, șeful statului se va întâlni cu reprezentanții sindicatelor și ai organizațiilor patronale, alături de președinții asociațiilor aleșilor locali, președinții Senatului, Adunării Naționale și Consiliului economic, social și pentru mediu, transmite AFP.

Macron va prezenta „măsuri concrete și imediate“, a dat asigurări, duminică, ministrul Muncii, Muriel Pénicaud.

În ceea ce privește întâlnirea de dimineață, este vorba, după cum a anunțat Elysée, despre „a reuni forţele politice, teritoriale, economice şi sociale în acest moment grav prin care trece naţiunea“, pentru a le „mobiliza pentru a acţiona”.

„Este timpul pentru dialog“ și „trebuie ca de azi înainte să reclădim unitatea națională“, compromisă de această acțiune de frondă populară inedită, născută pe rețelele sociale, a declarat încă de sâmbătă seara premierul Edouard Philippe.

Circa 125.000 de manifestanţi au defilat sâmbătă în Franţa, în cadrul mişcării „vestelor galbene”, a precizat ministrul de interne, Christophe Castaner, care a anunţat, de asemenea, că 1.385 de persoane au fost reţinute. (detalii aici)

Protestatarii mişcării „vestelor galbene“, numiţi astfel după vestele de siguranţă extrem de vizibile pe care şoferii francezi trebuie să le aibă în maşină, au izbucnit în noiembrie din cauza scumpirii carburanţilor.

Demonstraţiile s-au extins de atunci într-o mişcare de rebeliune, uneori violentă, împotriva lui Macron, o provocare mai greu de gestionat deoarece mişcarea nu are un lider formal.

Foto: Emmanuel Macron / Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

5 comentarii

  1. Se spune Pa !

  2. macron il va injura pe trump si va spune ca trebuie colaborare cu rusia. macron e mentorul lui ciolos.

  3. Macron a belit-o cu Franta pe tobogan.

  4. Macro trebuie sa reziste stângii ticăloase, ca și Trump….