
Președintele Franței și premierul britanic, așteptați la Casa Albă „la începutul săptămânii viitoare”
Președintele francez, împreună cu premierul britanic Keir Starmer, este așteptat să efectueze prima sa vizită în Statele Unite de la revenirea la putere a lui Donald Trump, într-un context tensionat de negocieri între europeni și americani pe tema războiului din Ucraina, transmite Le Figaro .
Președintele francez Emmanuel Macron urmează să viziteze Casa Albă „la începutul săptămânii viitoare”, a anunțat miercuri seara consilierul american pentru securitate națională Mike Waltz. Călătoria președintelui francez în Statele Unite ar fi o premieră de la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, în timp ce neînțelegerile dintre Franța și Statele Unite s-au multiplicat în ultimele săptămâni, în special cu privire la negocierile din jurul războiului din Ucraina. Premierul Keir Starmer este de asemenea așteptat la Washington.
Emmanuel Macron s-a întâlnit cu Donald Trump la Paris la începutul lunii decembrie, înainte de inaugurarea președintelui american, în cadrul unei reuniuni tripartite la Palatul Élysée cu președintele ucrainean Volodymyr Zelensky. Războiul din Ucraina va fi probabil din nou pe ordinea de zi la Washington, într-un moment în care Donald Trump cere încetarea conflictului, iar echipele sale au început negocierile cu Rusia fără prezența europenilor.
Preşedintele francez a continuat miercuri consultările cu partenerii săi europeni pentru a găsi o poziţie comună cu privire la Ucraina şi la apărarea colectivă, în contextul în care preşedinţii american şi rus, Donald Trump şi Vladimir Putin, se pregătesc pentru o întâlnire la nivel înalt consacrată normalizării relaţiilor.
Parisul a reacţionat rapid la criticile violente ale lui Donald Trump la adresa preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, pe care liderul american a părut să-l acuze că a declanşat războiul cu Rusia. Aceste atacuri sunt ”în linie cu afirmaţiile puţin inteligibile” care pun sub semnul întrebării ”coerenţa” poziţiei americane, a spus purtătoarea de cuvânt a guvernului francez, Sophie Primas.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.