Preşedintele Germaniei le-a cerut iertare polonezilor, la 80 de ani de la declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a cerut iertare victimelor agresiunii germane din 1939, în cadrul unei ceremonii la Wielun, mic oraş polonez unde au căzut primele bombe în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, informează Agerpres.
„Mă înclin în faţa victimelor atacului de la Wielun. Mă înclin în faţa victimelor poloneze ale tiraniei germane. Şi cer iertare”, a spus Steinmeier în germană şi poloneză, în prezenţa inclusiv a omologului său polonez.
Alături de numeroşi lideri de stat şi de guvern, Steinmeier se află în Polonia pentru a comemora 80 de ani de la izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial. La Wielun, el a fost însoţit de preşedintele polonez Andrzej Duda şi de primarul oraşului Pawel Okrasa, alături de alţii.
Înainte de ivirea zorilor zilei de 1 septembrie 1939, trupele aeriene ale Germaniei fasciste au bombardat oraşul lipsit de apărare şi care nu se trezise la viaţă, care nu avea nicio importanţă militară. Au fost ucişi circa 1.200 de oameni. Primele bombe au căzut peste spitalul din oraş, care avea crucea roşie pe acoperiş. În jur de 75% din centrul oraşului Wielun a fost atunci distrus.
Atacul a marcat începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, în care au murit 6 milioane de polonezi, inclusiv 3 milioane de evrei, potrivit Agerpres.
Steinmeier a recunoscut în discursul lui că prea puţin germani cunosc despre tragedia de la Wielun.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.