G4Media.ro

Preşedintele Germaniei trage un semnal de alarmă asupra creşterii extremismului în ţara…

Sursa Foto: Facebook/ AfD

Preşedintele Germaniei trage un semnal de alarmă asupra creşterii extremismului în ţara sa

Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier şi-a exprimat duminică îngrijorarea faţă de ascensiunea forţelor naţionaliste şi de extremă dreapta în ţara sa, în timpul unei vizite în Italia pentru a marca 80 de ani de la masacrul de la Marzabotto din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, relatează dpa, transmite Agerpres.

„Forţele care doresc să slăbească sau să submineze democraţia – în ţara mea, peste tot în lume – asta mă îngrijorează”, a declarat Steinmeier.

„Este o responsabilitate mai mare decât înainte de ne ridica şi de a lupta pentru valorile unei Europe unite şi democraţiile sale”, a mai spus el.

Steinmeier a mers în Italia imediat după vizita de trei zile a preşedintelui italian Sergio Mattarella în Germania.

Cei doi preşedinţi au participat la un eveniment pentru marcarea împlinirii a 80 de ani de la masacrul de la Marzabotto, lângă Bologna.

Steinmeier a descris comemorarea drept o „responsabilitate pentru istoria noastră, mai ales pentru noi, germanii”, ca ceea ce a avut loc cândva să nu se mai întâmple din nou, a mai spus el.

Naziştii au ucis aproape 800 de persoane la Marzabotto, între care un număr mare de femei şi copii, între 29 septembrie şi 1 octombrie 1944, ca ripostă pentru un atac partizan. Acesta a fost unul dintre cele mai sângeroase masacre comise de soldaţii germani pe teritoriul italian în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Steinmeier a fost foarte aplaudat în timpul discursului său pe care l-a rostit în italiană. El şi-a exprimat tristeţea şi ruşinea pentru crimele comise de soldaţii germani şi le-a cerut iertare victimelor şi rudelor acestora.

Preşedintele german şi omologul său italian s-au întâlnit duminică şi cu un grup de supravieţuitori şi cu rudele victimelor masacrului de la Marzabotto şi au participat la mai multe ceremonii de depunere de coroane de flori.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.