G4Media.ro

Preşedintele Institutului Naţional de Administraţie, despre cheful cu manele al TSD: „Nu…

sursa foto: Facebook/ Mihai Alexandru Ghigiu

Preşedintele Institutului Naţional de Administraţie, despre cheful cu manele al TSD: „Nu s-a întâmplat nimic extraordinar, nici imoral”/ „Romașcanu la Cultură, pe noi toți ne doare-n… mână”, printre dedicațiile auzite la petrecere

Preşedintele Institutului Naţional de Administraţie, Mihai Alexandru Ghigiu, afirmă, referitor la întâlnirea TSD de la Sinaia, că s-au discutat ”provocările şi soluţiile pentru implicarea tinerilor în politică şi respectarea cotelor de gen” şi au fost workshopuri despre cariera în domeniul public, crypto monede, fonduri europene şi mediu. El menţionează că tinerii PSD s-au mai şi distrat. ”Nu s-a întâmplat nimic extraordinar la reuniunea noastră de la Sinaia, nici imoral, nici nu s-au auzit înjurături la adresa cuiva. Îmi pare rău că în presă a fost speculat acest subiect, deşi colegii mei s-au distrat într-un mod obişnuit pentru o gaşcă de tineri”, susţine el, citat de News.ro.

Mihai Alexandru Ghigiu a reacţionat, într-o postare pe Facebook, după ce fostul secretar general al tinerilor PNL, Octavian Oprea, a relatat despre faptul că tinerii social-democraţi „au fript o petrecere pe cinste cu lăutari şi manele”, într-un complex al RAAPPS din Sinaia, iar petrecerea s-ar fi încheiat doar după intervenţia Poliţiei.

Ghigiu a afirmat că la întâlnirea de la Sinaia s-au abordat multe aspecte constructive ce-i vizează pe tineri, iar la final, colegii săi s-au distrat „într-un mod obişnuit pentru o gaşcă de tineri.”

„Muncim, învăţăm, creăm şi uneori ne mai şi distrăm! Echipa TSD România s-a reunit la Sinaia şi împreună cu colegii mei veniţi din toată ţara am abordat subiecte care îi vizează pe tineri şi nu numai. Am discutat provocările şi soluţiile pentru implicarea tinerilor în politică şi respectarea cotelor de gen şi am avut workshopuri despre cariera în domeniul public, crypto monede, fonduri europene şi mediu. Chiar au fost discuţii productive şi le mulţumesc colegilor mei pentru implicare! Am ţinut să punctez că «ne mai şi distrăm», pentru că în timpul liber cu toţii simţim nevoia să ne mai destindem. Nu s-a întâmplat nimic extraordinar la reuniunea noastră de la Sinaia, nici imoral, nici nu s-au auzit înjurături la adresa cuiva. Îmi pare rău că în presă a fost speculat acest subiect, deşi colegii mei s-au distrat într-un mod obişnuit pentru o gaşcă de tineri!”, a scris preşedintele INA, Mihai Alexandru Ghigiu.

Fostul secretar general al tinerilor PNL Octavian Oprea a arătat, sâmbătă, că tinerii social-democraţi ”au fript o petrecere pe cinste cu lăutari şi manele”, într-un complex al RAPPS din Sinaia. ”Au atins un nivel apocaliptic de slugărnicie prin dedicaţii manelizate fără număr”, a scris liberalul, care a distribuit pe Facebook un videoclip înregistrat la petrecerea respectivă. În imagini este surprins un moment în care se fac dedicaţii pentru Marcel Ciolacu, Lucian Romaşcanu şi subprefectul judeţului Buzău, Constantin Cristea, zis Dodo. Oprea a susţinut că petrecerea s-a încheiat doar după intervenţia trupelor speciale.

În videoclipurile publicate se aud dedicații precum: „Cu Ciolacu președinte România înainte”, sau „Romașcanu la Cultură, pe noi toți ne doare-n mână”.

Comentarii pe subiect a făcut şi preşedintele PNL Buzău, deputatul Gabriel Avrămescu.

Liderul liberalilor buzoieni le-a amintit social-democraţilor din Buzău cum au profitat de scandalul petrecut în toamna anului trecut, la o petrecere a TNL, în care tinerii liberali aduceau injurii pesediştilor.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Hahahahaha, ce mai caterinca… Cica au creat…ce „mâna” mea ati creat voi ma? Banii pt dedicatii i-ati adus fiecare de acasa?

  2. Nea Alifie, ce zici, bre, iți place specimenul? Tinerel și frumușel, nu ca Daddy, cu un picior in groapă și cu mustața gata să-i cadă la cea mai mica adiere de vânt de primăvară..

  3. Nimic extraordinar pentru tinerii psd, asta-i adevărat. N-a dansat Ponta pe mese în Grecia, pe manele ? Și a ajuns președinte.

  4. mana=p^la? ca nu inteleg

  5. uite banii din taxe unde se duc..nu numai pe bmw-uri si pensii speciale ci si pe poduri ce cad a doua zi, copchii ce va vor fura in viitor, avioane private ca drumurile-s pentru saraci

  6. Imi provoci reflexul vomitiv de cate ori scrii. Dar asta e si scopul tau, am inteles. Ia zi-mi, babacii te mai tin mult in casa lor, pe banii lor, in patul lor, vorba cantecului? Mai mare rusinea, maine poimaine schimbi prefixul de la 4 la 5 si tot din ciorba parintilor te hranesti.

  7. Ceata noastra cea fudula
    Ce sedea in cap de …masa,
    Degustand mancare-aleasa,
    Castraveti si ardei iute,
    Cand mananci iti vine-a… spune
    Vai ce mai partide bune!!

  8. E adevărat! Nu s-a întâmplat nimic extraordinar la Sinaia, dar cele întâmplate la petrecere arată valoarea și nivelul de educație al participanților, adică al celor care mâine, poate chiar în prezent, ne vor cere votul pentru a ne reprezenta, cei care vor să ia decizii care ne privesc, cei care vor să ne creioneze viitorul. Grav!