G4Media.ro

Preşedintele interimar al Consiliul Județean Bihor este Mircea Mălan

Foto: Mircea Mălan / Facebook

Preşedintele interimar al Consiliul Județean Bihor este Mircea Mălan

Vicepreşedintele CJ Bihor Mircea Mălan este, începând de vineri, preşedinte interimar al Consiliului Judeţean, după ce Ilie Bolojan şi-a început mandatul de senator, transmite Agerpres.

La şedinţa de vineri au fost prezenţi 33 de consilieri judeţeni. Ilie Bolojan le-a transmis un mesaj foştilor colegi din CJ în care le-a mulţumit pentru colaborare şi „lucrurile bune realizate împreună”.

„Vă asigur că, din această poziţie de senator, aşa cum am făcut-o şi din cea de preşedinte al Consiliului Judeţean, voi face tot ceea ce depinde de mine pentru a susţine proiectele judeţului Bihor, iar la nivel naţional pentru a reprezenta cu demnitate interesele ţării noastre”, a spus Bolojan, în mesaj.

Singura propunere pentru funcţia de preşedinte al CJ Bihor a fost Mircea Mălan, propus de grupul PNL.

Votul a fost secret şi în unanimitate pentru candidatul liberal.

„Rolul Consiliului Judeţean este de a contribui la bunăstarea atât materială, cât şi spirituală a bihorenilor. Fiecare dintre noi, cei care, vremelnic, ocupăm o funcţie publică avem datoria de a încerca să facem tot posibilul pentru ca toţi cei pe care îi reprezentăm să trăiască mai bine”, a afirmat Mălan, care va deţine această funcţie până la organizarea de noi alegeri.

Printre priorităţile CJ Bihor în perioada următoare, el a menţionat dezvoltarea transportului rutier, aerian şi feroviar, atât de persoane cât şi de mărfuri, sprijinirea comunelor şi oraşelor pentru a-şi introduce reţele de apă, canalizare şi gaze naturale, finalizarea parcurilor industriale din judeţ, dezvoltarea integrată a turismului, inelul metropolitan, centura de sud, drumul de legătură dintre Bihor, Cluj şi Alba.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Vrei să cunoști femei atractive? Vizitează 𝗥𝐎𝗞𝐀.𝗟𝐎𝗟

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.