G4Media.ro

Președintele Iohannis a atacat la Curtea Constituțională legea prin care 4 iunie…

Klaus Iohannis / Foto: presidency.ro

Președintele Iohannis a atacat la Curtea Constituțională legea prin care 4 iunie a fost desemnată Ziua Tratatului de la Trianon

Președintele Klaus Iohannis a atacat vineri la Curtea Constituțională (CCR) legea prin care 4 iuniea fost desemnată Ziua Tratatului de la Trianon, act normativ adoptat de Parlament pe 13 mai la inițiativa PSD.

În sesizarea transmisă CCR, șeful statului acuză încălcarea principiului separației puterilor în stat și subliniază că legea are un caracter pur declarativ care este de natură să determine ambiguități cu privire la efectele pe care actul normativ le-ar putea produce.

Președintele susține că o asemenea sferă de reglementare este de esența unei simple declarații a Parlamentului, a unui anunț, fără caracter normativ.

”În cazul legii supuse controlului de constituționalitate, se poate observa că dispozițiile conținute și, în mod special, cele care ar trebui să constituie obiectul de reglementare, au un caracter pur declarativ, deoarece acestea nu sunt determinate de nevoia de reglementare a unui anumit domeniu de relații sociale și de specificul acestuia, ci sunt, mai degrabă, generate de dorința, de a prestabili, fără echivoc și într-un singur caz, declararea zilei de 4 iunie ca zi a Tratatului de la Trianon”, se arată în sesizarea transmisă de Klaus Iohannis Curții Constituționale.

Șeful statului mai arată că responsabilitatea marcării unui astfel de eveniment prin manifestări cultural-educative și științifice revine autorităților executive locale și centrale, iar nu Parlamentului.

”De aceea, învederăm faptul că Parlamentul, acționând în acest fel și  arogându-și competența de legiferare, în condițiile, domeniul și cu finalitatea menționată, a acționat ultra vires, intrând în aria de competență a autorității executive, singura cu atribuții în domeniul sus-menționat, printr-un act de reglementare secundară, care să se subsumeze competenței autorității administrației publice centrale”, se subliniază în sesizare.

Klaus Iohannis mai acuză și faptul că legea criticată este echivocă și nu prezintă claritate în privința conținutului reglementării.

”Constatăm faptul că din denumirea titlului și conținutul legii supuse controlului de constituționalitate nu se poate determina cu precizie care sunt relațiile sociale reglementate, obiectul legii criticate nefiind unul determinat, fixat în mod clar și neechivoc. Legea criticată nu impune, prin normele sale, reguli sau principii generale clare, care să orienteze întreaga reglementare, aceasta fiind lacunară și cu privire la destinatarii săi și la conduita acestora, aceștia neputând fi precizați sau identificați prin intermediul dispozițiilor referitoare la organizarea manifestărilor pentru marcarea Zilei Tratatului de la Trianon”, se precizează în sesizare.

Președintele afirmă că legea este lipsită și de previzibilitate, întrucât nu rezultă cu claritate care este criteriul obiectiv ce poate orienta conduita autorităților care trebuie să organizeze manifestări cultural-educative și științifice, ”ceea ce este de natură să dea naștere unui subiectivism în aplicare cu privire la alocarea de sume din bugetele proprii dedicate respectivelor manifestări publice, instituțiile publice putând acționa discreționar în aplicarea acestor norme”.

Nu în ultimul rând, șeful statului nu este de acord nici cu obligativitatea instituită în lege ca televiziunea și radioul publice să includă în programele lor emisiuni ori aspecte de la manifestările dedicate acestei zile.

Inițiativa legislativă a PSD care prevede declararea zilei de 4 iunie drept ”Ziua Tratatului de la Trianon”, actul adoptat în 1920 prin care comunitatea internațională a recunoscut unirea din 1918 a Transilvaniei cu România, a fost votată pe 13 mai de Camera Deputaților, forul decizional.

Actul normativ a fost adoptat cu 235 voturi ”pentru”, 21 ”împotrivă” şi 25 abţineri.

Propunerea legislativă, inițiată de senatorii PSD Titus Corlățean și Șerban Nicolae, a fost adoptată tacit de Senat în octombrie anul trecut și a fost introdusă pe ordinea de zi a Camerei Deputaților, care este forul decizional, în contextul controverselor legate de legea privind autonomia Ținutului Secuiesc și a declarațiilor dure făcute de președintele Klaus Iohannis, care a acuzat PSD că negociază vânzarea Ardealului către unguri.

Tratatul de la Trianon a fost semnat la data de 4 iunie 1920 între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial şi Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat învins în Primul Război Mondial. Tratatul a fost semnat în Palatul Marele Trianon de la Versailles de către 16 state aliate (inclusiv România), pe de o parte, şi de Ungaria, de altă parte.

Tratatul, care a intrat în vigoare la 26 iunie 1921, a fost semnat pentru a stabili frontierele noului stat Ungaria cu vecinii săi: Austria, Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor (stat devenit ulterior Iugoslavia), România şi Cehoslovacia. Tratatul de la Trianon a făcut parte din seria tratatelor încheiate la finalul Primului Război Mondial, celelalte fiind tratatele de pace încheiate de Puterile Aliate cu Germania (la Versailles, în 28 iunie 1919), Austria (la Saint Germain en Laye, în 10 septembrie 1919), Bulgaria (la Neuilly, în 27 noiembrie 1919) şi cu Turcia.

Potrivit inițiativei PSD:

  • Se declară ziua de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon.
  • În scopul marcării Zilei Tratatului de la Trianon se organizează, la nivel național și local, manifestări cultural – educative și științifice consacrate conștientizării semnificației și importanței Tratatului de la Trianon. Autoritățile administrației publice centrale și locale pot sprijini material și logistic, din bugetele proprii, organizarea și desfășurarea manifestărilor
  • Instituțiile publice, din fonduri proprii, precum și organizațiile neguvernamentale și reprezentanții societății civile pot sprijini manifestările organizate de către autoritățile administrației publice centrale și locale.
  • Guvernul și autoritățile administrației publice centrale și locale vor lua măsurile necesare pentru ca în această zi să fie arborat drapelul României, în conformitate cu prevederile Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice, cu completările ulterioare.
  • Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, vor include în programele lor emisiuni ori aspecte de la manifestările dedicate acestei zile.

”Tratatul de la Trianon a însemnat nu doar consfințirea juridică a revenirii Transilvaniei la Patria Mamă, România, ci și confirmarea drepturilor politice și civile ale românilor care constituiau populația majoritară în acest teritoriu. De asemenea, Tratatul de la Trianon a consacrat realizarea dreptului la autodeterminare al popoarelor din Imperiul Austro-Ungar, care a permis națiunilor care trăiau în acest imperiu să-și formeze, după Primul Război Mondial, propriile state naționale”, se arată în expunerea de motive a inițiativei legislative, semnată de Titus Corlățean și Șerban Nicolae.

Cei doi senatori social-democrați mai spun că tratatul reprezintă unul dintre instrumentele juridice fundamentale care guvernează desfășurarea relațiilor bilaterale româno-ungare, subliniind că respectarea prevederilor sale și a celorlalte norme ale dreptului internațional relevante este o condiție sine qua non a dezvoltării relațiilor dintre cele două state, în conformitate cu valorile unei Europe unite, a libertății,  democrației, statului de drept și a solidarității.

”Tratatul de la Trianon constituie un document politic și juridic de o importanță deosebită pentru națiunea română și un element esențial al realității geopolitice actuale la nivel european. Pe de altă parte, în perioada recentă se înregistrează o serie de încercări de a impune o viziune distorsionată în ceea ce privește semnificația Tratatului de la Trianon. Orice încercare de rescriere a istoriei, de aducere în discuție a unor poziții revizioniste, nu poate fi acceptată astăzi, în Uniunea Europeană”, se mai arată în expunerea de motive.

În cadrul dezbaterilor generale din plenul camerei Deputaților, președintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunțat că parlamentarii formațiunii pe care o conduce vor vota ”împotriva acestui proiect de lege absolut inutil”.

”Ceea ce în trecut, cu un secol în urmă, pentru națiunea română a fost o bucurie imensă –  și pot să înțeleg acest aspect – pentru națiunea maghiară și pentru maghiarii din România a fost o pierdere uriașă și o tristețe imensă. Această stare de fapt nici unii, nici alții nu o mai pot schimba prin astfel de dezbateri și votând acest proiect de lege. Trecutul este și va rămâne în urma noastră”, a declarat el.

Kelemen a mai spus că de la tribuna parlamentului ar trebui să fie cultivată și construită politica speranței, ar trebui ca pe parlamentari să-i preocupe viitorul, ”perspectiva timpului care poate fi modelat de noi, care va da fiecărui cetățean speranța că ziua de mâine, cu toate aspectele ei, va fi mai bună decât ziua de ieri”.

”Majoritatea – în cazul nostru majoritatea românească – este întotdeauna responsabilă de minoritate – în cazul nostru, de minoritatea maghiară din România. Cu Transilvania v-ați îmbogățit și cu noi, cu moștenirea noastră culturală, cu trecutul nostru, cu tot. Condițiile în care trăiește o minoritate, de felul în care se simte pe pământul natal, depinde, în primul și în primul rând, de dumneavoastră. Noi, cei care am rămas în România, am acceptat că această țară este și țara noastră, este și căminul nostru și aici vrem să construim viitorul  noștri”, a mai spus liderul UDMR.

El a subliniat că majoritate puternică, sigură pe sine, o majoritate fără remușcări, niciodată nu își demonstrează puterea în mod ostentativ, nu creează intenționat situații în care celălalt se simte umilit, ofensat și este batjocorit,  așa cum s-a întâmplat în ultimele săptămâni cu comunitatea maghiară din România.

”Până la urmă se pune întrebarea: ce vreți să demonstrați cu acest proiect? Si cui vreți să demonstrați? Oameni buni, granițele au fost trasate acum mai bine de o sută de ani. Mulți maghiari au ajuns să trăiască în afara granițelor Ungariei, cum mulți români au ajuns să nu trăiască în interiorul granițelor României. Dar ei, românii, indiferent unde trăiesc, în ce țară, totuși aparțin națiunii române. Si este firesc acest lucru. Cum este la fel de firesc că maghiarii aparțin națiunii maghiare, indiferent unde trăiesc. Există solidaritate națională, există responsabilitate, dar aceste aspecte nu se îndreaptă împotriva nimănui”, a mai spus Klemen Hunor.

”Astăzi degeaba v-aș ruga să respingeți acest proiect de lege absolut inutil și total contraproductiv. Constat că încă nu s-a terminat competiția lansată acum trei săptămâni de președintele Republicii; competiție prin care aveți impresia că, dacă săptămânal veți demonstra că sunteți anti-maghiari, ați  rezolvat, automat, toate problemele României. Astăzi vom primi cu demnitate și acest mesaj al dumneavoastră, așa cum v-ați obișnuit. Vom ști să marcăm în sufletele noastre acest moment și vom argumenta în continuare pentru relații echilibrate între români și maghiari, așa cum am făcut în ultimii 30 de ani. Vom construi politica speranței și credința că și în această parte a Europei, la un moment dat, va domina respectul reciproc în loc de respingere, va domina empatia reciprocă în loc de refuzul permanent și că va veni și acea zi, când vom găsi momentele care pot fi sărbătorite împreună, care ne vor apropia și nu ne vor îndepărta pe unii de alții”, a conchis liderul UDMR.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

26 comentarii

  1. Ce om rau, asa ceva. Sa nu-i lase pe marii patrihoti de la psd sa-si umfle pipota nationalista, un om dusmanos, clar.
    Escrocii astia de-si zic psd isi inchipuie ca-si pot sterge minarelile pe care le fac impreuna cu UDMR daca vin cu o galusca din asta, bucuria ametitilor. Inca un semn ca partidul asta trebuie „disparut” din politica romaneasca.

    • De fapt, care este rostul acestei legi?

    • intrebare :

      daca era o lege despre „ziua copiilor dati in adoptie”

      o mai intorcea TRADATORUL ,!

      #kondensatorilor, ati uitat cand nu a vrut sa semneze legea legata de AVRAM IANCU ?

      dar voua nu va trebuie valori caci aveti modele pe YT, cantareti care dupa cateva hituri dispar ca magarii in ceata

      vi s au bagat in cei doi neuroni NUMAI idei anti-NATIONALE si anti -ROMANESTI.

  2. Jó napot kívánok….JOHANNIS….Cat a cerut Ciolacu pe ARDEAL???DE CE NU-L ARESTATI?JOHANNIS un neterminat,frustrat….cat ghinion pe POPORUL ROMAN sa fie pacalit de un profesoras oligofren…..

  3. Legea asta cu Trianonul imi aminteste de o alta Lege, tot asa de impaunare a PSD: Legea nr. 91/2018 adoptata cu mare tam-tam de PSD in Parlament, este „Legea nr. 91/2018 privind Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului și Centenarul Marii Uniri”, pentru ca Guvernul PSD NU a reusit sa faca un Program National de Aniversare a Centenarului Marii Uniri(au esuat TOTI Ministrii Culturii din guvernele PSD: Lucian Romascanu, George Ivascu!), au facut o manevra asemanatoare acestei Legi cu Trianonul: au ADOPTAT Legea 91/2018, care prevede la Art. 5 ca Centenarul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 se va Aniversa in Anii 2019 si 2020!!
    Uite:
    „Art. 5. – Pentru perioada 2019-2020, în urma consultării și pe baza propunerilor venite de la autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și din partea altor instituții, companii de stat, regii autonome, culte religioase legal recunoscute, organizații neguvernamentale și creatori independenți, Guvernul României va ELABORA Anual, până la data de 30 noiembrie a anului anterior, Programul Național de Aniversare a Centenarului, aferent anului următor, care se APROBA prin Hotărâre a Guvernului.”

    Ministerul Culturii NU a fost in stare niciodata sa faca un Program national de Aniversare a Centenarului Marii Uniri, cititi destule pe internet cum s-au facut de ras cei 2 Ministri ai Culturii, Romascanu si Ivascu!
    NU au facut nici pentru 2019 si nici pentru 2020, atat de tare i-a durut de Centenarul Marii Uniri!
    La fel acum!
    Cum sondajele comandate de PSD au aratat ca partidul a fost puternic afectat de acuzaţiile lansate de preşedintele Klaus Iohannis, potrivit cărora Marcel Ciolacu s-a înţeles cu Viktor Orban să vândă Ardealul la unguri(3 procente ar fi scăzut PSD în sondaje), PSDeii au venit la contraraspuns cu Legea Trianon, dupa ce ANI de zile s-au pupat in bot cu UDMR iar Dragnea i-a dat OK lui Viktor Orban sa faca ce vrea in Transilvania!.

    • Din mesajele pe care ti le-am citit istoric, am observat ca furi curent rau tare de tot. Singurul motiv pentru care a foat atacata aceasta lege, nu e cel din textul descris-care prezinta totusi ceva argumente de ordin juridic, ci din orgoliul prostesc prezidentiabil.
      Oare asta era important acum??? Am avut un presedinte turnator 10 ani si acum beleaua asta… din pacate se adevereste zicala „avem presedintii pe care ii meritam ca popor”. Ca de obicei, tu te simti obligata sa ii iei, cam de fiecare data, apararea. De ce oare?

    • @Corect: NU ii iau apararea Presedintelui, scriu despre IPOCRIZIA si MIZERIA PSDeilor!
      E altceva, citit bine postarea mea!!!
      Poate ne spuneti de ce PSDul NU a facut, asa cum cere Legea 91/2018, votata de ei cu mare tam-tanm, acel Program National de Aniversare a Centenarului Marii Uniri, nici in 2018, nici in 2019 sau in 2020, asa cum au AMANAT Aniversarea centenarului prin legea 91/2018!!?
      Gasiti pe internet daca nici dvs nu cunoasteti subiectul!
      Mai mare rusinea, ungurii le dau lectii, sa fim sinceri!
      Nici unul dintre analfabetii din PSD NU e-n stare sa spuna 5 CUVINTE inteligente si inteligibile consecutive, fara sa citeasca, depsre Trianon!!
      De acord?!

    • @Corect: Ca eu ii iau sau nu apararea dlui Johannis, e treaba mea!
      Si evident ca nu dau socoteala nimanui, am mai spus: il prefer pe Dl Johannis ca Presedinte oricarui Dragnea, Taricenau, Dancila, Ciolacu, ORICARUI politician din ziua de azi!!!
      Observ insa ca nu spuneti nimic depsre continutul postarii mele?!
      De ce oare?!
      Ma astept ca postarile pe forum sa se refere la subiectul articolului, nu la preferintele noastre!
      Eu nu va intreb pe dvs nimic in acest sens!

  4. A făcut o prostie mare de tot…

    • Nu e prostie, in 28 Noiembrie 2018 in Parlamentul Romaniei a fost sedinta solemna de marcare a Centenarului Marii Uniri, cu declaratii sforaitoare ale liderilor politici Dragnea, Taricenau, Dancila, puteau sa faca acum la fel cu Trianonul si sa adopte o Declaratie, fix cum au facut ungurii lui Viktor Orban!
      Nu au facut asa ceva, pentru ca in Noiembrie 2018 au Adoptat legea 91/2018 care legifera Program national de Aniversare a Centenarului Marii Uniri, Lege care AMANA pentru 2019 si 2020(desi Centenarul a fost in 2018!) Aniversarea Nationala a Marii Uniri pentru ca Guvernele Dancila NU au fost in stare sa faca marele Program National de Aniversare a Centenarului Marii Uniri!
      Doar vorbe goale, sa reduca din efectul acuzatiilor lui Johannis la adresa lui Ciolacu cum ca „a vandut Ardealul ungurilor”!!
      Vorne goale, ii doare unde va de Trianon, nici unul dintre ei nu e-n stare sa spuna liber 5 CUVINTE inteligente si inteligibile pe subiect!!!

  5. O lege ce este prezentata mai degraba ca o recomandare iar presedintele nu poate (conform constitutiei ) sa semneze o recomandare ce nu are nici un caracter juridic atribuit unei legi . Constitutia nu ii permite . Sa ne jucam cu legile nu face parte din modalitatile presedintelui de intelegere a functionarii unui stat de drept . O lege doar cit o vorba goala .

  6. Sunt putin mirat si debusolat. Timp de mai bine de o lună, maghiarii din România au trăit cea mai mare umilire din ultimii 30 de ani. Si acum de 100 de ani de la Trianon parcă s-a petrecut o minune. (Nu cred că e minune. Mai degrabă cred ce a spus György Frunda, că el nu ar acorda mare importanta acelei declaratii prezidentiale. Il cunoaste de decenii pe Johannis si nu crede ca s-a schimbat peste noapte.) Oricum un istoric maghiar a explicat ca nu se poate comemora data de 4 iunie ca o zi a Trianonului, pentru că Trianonul este un proces care a durat din 1918 până in 1921 (parlamentul maghiar a ratificat tratatul in 1921). România din 1919 guverna deja de facto Transilvania. Cred că si tam-tamul decretat de Viktor Orban nu prea mai are rost. Maghiarii au deja 15 Martie, deci ar fi mai fericit să se renunte la acest „Ziua Solidaritatii Maghiare“. Avem deja 6 octombrie ca zi de doliu national. Oricum gestul lui Johannis mai atenuează din umilinta de acum 5 saptamâni. Se pare că totusi Aurescu si Szijjarto nu s-au intalnit degeaba.

    • Lasa ma frate ungur ca o sa va treaca jalea asta…. noi am uitat durerea de cand ati venit prin sec IX in Campia Panoniei din Asia si ne-am obisnuit cu voi, mai nou va numim si romani si frati. Voua nu prea va place sa fiti numiti asa.
      Orice pretentie însămânțata cu dibacie de guvernul V. ORBAN de refacere a Ungariei istorice nu are acoperire istorica mai jos de sec IX (pe de o parte) si este si pierdere de timp in actualul context geo-strategic (parteneri NATO, UE). Asa ca ar fi timpul ca si liderii politici maghiari, dar votantii care nutresc aceleasi sperante sa isi canalizeze eforturile catre aspecte realizabile.

    • @Corect Nu e jale, e doar o soartã grea pe care ti-o asumi. SI nu o faci la apelul unui narcisist ca Viktor Orban. O faci pentru constiinta ta. A fi cu adevãrat maghiar inseamnã a fi fidel. a nu-ti trãda neamul si aliatii (lucru pe care recunosc UDMR l-a facut). Noi avem 2 imnuri. Unul se cântã la evenimente sportive si momente oficiale. Dar al doilea e pentru momentele solemne. Se numeste Apel (Szózat) Exista o singura traducere in româneste si suna mai putin patetic ca originalul

      “Patriei, să fii adept
      Neclintit, oh, ungure;
      Leagăn e ș-apoi mormânt,
      Ce te saltă, te apune.

      În lume nicăieri
      Nu e loc pentru tine;
      Bună, rea să fie soarta;
      Aici vei trăi, te vei stinge.“

      Noi obisnuim sa spunem cã cei care nu cred in asta nu sunt maghiari, sunt doar cetãteni vorbitori ai limbii maghiare. Nicaieri nu vorbeste de numele tarii. vorbeste de patria ta. Dacã Domnul a dat ca acest loc sã fie România atunci noi aici vom trai si muri chiar si ca cetãteni de rang 2 (Ca de fapt aceastã soartã ne-ati oferit-o. Puteti sã vã mângâiati constiinta cu baliverne ca voi ne sunteti prieteni. Prietenul meu ma sunã zilnic, si mã întreabã cu ce ma poate ajuta si nu imi spune trufas „Nu ai voie cã tu esti un urmas de mongol“, sau „vorbeste limba oficialã“. Dar odatã si odatã va veni un moment al adevãrului, si cum a spus un român , Calin Nemes: „Şi ceva îmi spune că imediat după acest ultim eveniment al vieţii noastre, care este moartea, îi vom reîntâlni pe ei, pe magnificii copii şi adolescenţi ai lui decembrie 1989. Şi, poate, ne vor întreba ce am făcut după moartea lor? Ştiu că eu am ce să le răspund. Dar dumneata, trecătorule?” ). Pe mine nu mã intereseazã ce au fãcut alti vorbitori ai limbii maghiare acum 1000. 500,100 de ani. Eu nu am sânge nobil, toti predecesorii mei au fost doar oameni simpli de la tarã , eu sunt primul nascut la oras. Eu nu am fãcut rãu nimãnui cu voie, si il respect pe român ca român, femeia ca femeie, homosexualul ca homosexual. etc….. Dar nu asteptati sã respect puterea si opinia dominantã care vrea sã disparã neamul si limba noastrã pentru a avea in fine constiinta curatã. Dreptatea oricum e de partea noastrã pentru cã noi ne apãrãm doar „sărăcia și nevoile și neamul“. In Cornwall a fost o anume Dolly Pentreath care este mentionata ca ultima vorbitoare nativa a limbii Cornish. Vã asigur cã numele ultimului vorbitor al limbii maghiare din Transilvania la fel va purta un nume. Dar nu va asteptati sã o întâlniti pe parcursul vietii voastre. (Poate voi fi cenzurat, poate nu. Asta nu schimba situatia. N-am tacut nici sub Ceausescu, nu am de ce s-o fac acum.)

    • @Toth apreciez ceea ce ai spus si chiar ma bucur ca mai sunt si etnici maghiari care au coloana, poti fi un exemplu pt multi romani. Totusi istoria, timpul…. vor sterge din aceasta constiinta, nu va avea acelasi ecou in urmasi, daca te uiti in istorie cam acesta e destinul, ceea ce se confirma si cu Basarabia, Bucovina de Nord sau Balcic.

    • @Corect Pe cine intereseazã care este finalitatea, nu este în puterea noastrã sã influentam viitorul . Eu am povata lui Goethe

      „Dacă păstrezi dorința unei vieți frumoase
      Nu ar trebui să-ți pese de trecut,
      Și de fiecare datã când pierzi ceva
      Fã-te cã trãiesti ca renãscut
      Ce vrea? – întreabă fiecare ziuã.
      Și fiecare zi îti va răspunde atunci:
      Bucurã-te de faptele tale,
      Fi capabili să apreciezi faptele altora
      Mai presus de toate, nu urâ nici o persoană
      Și lasã restul pe seama Domnului!“

      Scuze, e traducere din maghiarã fãcutã in grabã de mine.

    • Toth2 ,politicienii nostri si ai vostri pentru a se mentine la putere pe scaune caldute, sub umbrela imunitatii ,au semanat o samanta de soi rau ,aceia a Divide ed Impera si cu anumite persoane tinute in creuzetul ignorantei si al putinei educatii si lipsei de simt critic si a celor care se informeaza numai dintr.o singura sursa,a functionat si functioneaza iar cei care sufera santeti voi si noi deopotriva si tine minte un lucru sant putini romanii care va considera cetateni de rangul 2 ,dimpotriva aveti aprecierea si sustinera noastra totala.In Romania singurii cetateni care se considera cetateni de rangul 1 sant politicienii neocomunisti ,ai nostri si ai vostri dar noi si voi impreuna vom rasturna acest sistem para.zitar ,cu ajutorul intelepciunii al unirii si al bunelor intentii in interesul comun al cetatenilor cu demnitate si verticalitate in pace si prosperitate.Asa sa ne ajute Dumnezeu!

    • @Victor 2. Crezul meu politic este formulat de Vaclav Havel. „Puterea celora fara putere”. Aveti dreptate, da si romanii obisnuiti sunt cetateni de rang 2. Dar majoritatea se complac in acessta stare. O fac pentru a supravietui. Dar in ce priveste idealul de a rasturna pe cei corupti, eu sunt mai sceptic. Cred ca Orwell a intuit caracterul omului de la putere, care odata ajuns in scaun va renunta la idealurile sale. Asta a facut Horty, asta face Victor Orban. Si nici Havel nu a scapat, doar ca el a lasat puterea pe mana unui zeman si babis (Un populist necioplit si un afacerist, care culmea nici nu e ceh ci slovac). Si aveti dreptate, romanii care ne tot trimit in Mongolia fac asta pentru ca cei aflati la putere ii fac sa creada ca prin aceste gesturi si ei sunt cetateni de rang 1. Cu tot acest Trianon m-am ales si eu cu ceva. La televiziunea maghiara au dat discursul sustinut de conducatorul delegatiei maghiare contele Aponyi. La in moment dat a vorbit de rase inferioare. Istoricii au spus ca pe atunci asta era terminologia folosita in intreaga Europa. Probabil asa o fi fost, dar pe.mine acest lucru m-a facut sa inteleg de ce romanii ai vroit sa se despsrta de Ungaria. Crdeti-ma Sf Stefan in lectiile pentru fiul sau a vorbit de faptul ca o tara care nu are minoritati (termenul folosit era alte neamuri) este o tara slaba. Sa vorbesti dupa 1000 de ani de la descalecare asa despre concetatenii tai nu suna tare bine. Cea ce a uitat era ca francezii si englezii vedeau pe maghiari tot o rasa inferioara . Revenind la idea originala, eu cred ca acesti oameni de la putere nu vor renunta la privileggile lor. Dar nici cei care stau la spate si ne canta acum asemenea unor sirene (Usr si PLUs) nu vor aduce schimbarea dorita. Din simplul motiv ca nu au idei Romania este un stat supercentralizat. Si frica viscerala de 5% unguri blocheaza de 100 de ani descentralizarea. Iar omul care este robul fricii nu va lua niciodata decizii bune. Cineva spus ca libertatea inseamna sa nu-ti fie frica. Eu personal creD mai mult in formularea lu Camus: „Libertatatea este dreptul de a nu minti”.

  7. „Liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, a EXPLODAT după ce Iohannis a contestat la CCR Legea Tratatului Trianon.
    Reacție rapidă din PSD, la vestea că șeful statului a contestat la CCR o lege cheie. Liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, a reacționat, vineri, la anunțul președintelui Klaus Iohannis că atacă la CCR Legea Tratatului de la Trianon, afirmând că, în viziunea șefului statului, românii nu au dreptul să sărbătorească unirea Transilvaniei, conform Mediafax.
    „’Aparatorul’ Ardealului contestă Legea de sărbătorire a consființirii unirii Transilvaniei și a părții răsăritene a Banatului cu Patria Mamă! În viziunea sa, românii nu au dreptul să sărbătorească unirea Transilvaniei! Mâine, poimâine ne va spune că nici cu Marea Unire, nici cu drapelul național, nici cu imnul nostru nu putem să ne mândrim! Ci că românii au dreptul doar la sărbători din import! Pe acelea nu le-a contestat niciodată…. Rușine, domnule Iohannis! Încă o dată ne arătați că nu sunteți președintele tuturor românilor, ci doar al intereselor PNL ! Și ale altora..”, a scrie pe Facebook Alfred Simonis.

    Asta e dovada clara a ipocriziei PSDiste, ei PSdeii NU au fost in stare sa faca acel Program National de Aniversare a Centenarului Marii Uniri in 2018 si l-au amanat pe 2019 si 2020, asa cum ei au Legiferat in Legea 91/2018, amanand Aniversarea Centenarului pentru Anii 2019 si 2020!
    Si nici asa NU au facut maretul Program National de Aniversare a Centenarului Marii Uniri, cum cere Legea 91/2018 votata de ei cu mare tam-tam, nici pana azi NU exista!
    Dle Simonis, mai tii minte cand ai votat Legea 91/2018 de Aniversarre a centenarului marii Uniri, CUM ati sarbatorit voi Centenarul cand NU ati FACUT maretul Program National de Aniversare a Centenarului Marii Uniri, cerut de legea 91/2018, cu care v-ati impaunat fix ca acum?
    Rusine!

    G4media, va rog sa dati postarea, nu mai cenzurati!!

    • Ca pesedistii-s ipocriti nu mai mira pe nimeni!
      Cu atat mai mult Johannis nu trebuia sa le ridice mingea la fileu contestand in mod stupid o lege care stricto senso nu deranjeaza catusi de putin romanii, din contra!
      Ca nu le place ungurilor…
      Ghinion!

  8. Mai Gogule nu cumva tu esti Gogu de la RTV care traieste in Spania? Chiar daca nu esti tu acela esti de aceasi teapa!

  9. Era de asteptat sa se comporte asa Klaus asta,e doar un alogen…cica el apara interesele poporului…

  10. Logistica diversionista de acoperire a actelor teroriste de distrugere și corupție institutionala.

  11. Pe cand legea Triatlonului?

  12. 4 Mai 1919 – Ar trebui declarata ziua pacii Europene !
    4 Mai 1919 – Ziua in care masacrul declansat de Austro-Ungaria, masacru in care au pierit 9 milioane de militari si 13 milioane de civili inocenti, a luat sfarsit!
    4 Mai 1919 – Ziua in care oprimarea Austro-Ungariei a fost oprita pentru totdeauna !

    4 Mai 1919 – Ziua de glorie in care dezmembrarea Austro-Ungariei a fost binecuvantarea popoarelor nationale asuprite de secole!

    4 Mai 1919 – Ziua binecuvantata in care natiunile oprimate si exploatate de Austro-Ungaria si-au vazut cu propriii ochi nastrea ca state INDEPENDENTE !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!