G4Media.ro

Președintele Iohannis a promulgat legea care dă sindicatelor noi puteri și drepturi.…

Foto: Sindicatul CE Oltenia

Președintele Iohannis a promulgat legea care dă sindicatelor noi puteri și drepturi. Grevele vor putea fi declanșate mai ușor

Președintele Klaus Iohannis a semnat luni decret pentru promulgarea Legii privind dialogul social (PL-x 715/2018), potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

Legea a trecut de Parlament în luna noiembrie cu votul coaliției PSD-PNL-UDMR, și prevede că sindicatele primesc noi drepturi și puteri în raport cu angajatorii. Legea, care reprezintă și un jalon în PNRR, a fost inițiată de PSD în 2018.

PNL s-a opus până acum celor mai multe dintre prevederile din proiectul de lege, dar în cele din urmă a cedat după îndelungi negocieri cu PSD.

Adrian Solomon (PSD), unul dintre inițiatorii legii, și-a exprimat satisfacția față de adoptarea legii la patru ani de la inițiere. ”Noile reglementări sunt menite să contribuie la flexibilizarea constituirii organizațiilor partenerilor sociali – organizații sindicale, respectiv patronale și la facilitarea negocierii colective la nivel de unitate, grup de unități, la nivel sectorial şi la nivel naţional, având la bază ideea conform căreia un dialog social de tip proactiv, transparent și constructiv, poate contribui la creșterea nivelului de trai, respectiv de confort social, atât al angajaților, cât și al angajatorilor, și la pace socială”, a declarat acesta într-un comunicat.

În replică, directorului executiv al organizației patronale Concordia, Radu Burnete, a criticat proiectul adoptat. ”Avem mari rezerve că această lege va încuraja mai mult dialog social real așa cum la nivel declarativ susținem cu toții că ne dorim. Deși în aparență dezvoltă mecanisme pentru mai mult dialog cu sindicatele, deschide destul de larg ușa mai multor conflicte colective din motive cu relevanță redusă, greve de solidaritate sau greve naționale împotriva politicilor statului. În loc să creăm un cadru bazat pe încredere și construcție riscăm să ajungem într-un peisaj marcat de conflict și în care cele două părți, angajații și angajatorii, nu își înțeleg reciproc nevoile sau limitările cu riscul unor blocaje semnificative în economie. Nu se poate relansa dialogul social bipartit la toate nivelurile punând conflictul pe primul loc și reducând responsabilitatea celor care l-au inițiat. Vom plăti cu toții costurile unor greve care nu au nicio legătură cu companiile afectate”, a spus Burnete într-un comunicat de presă.

Principalele prevederi ale noii legi, care înlocuiește Legea 62/2011:

– sindicate pot desfășura activități cu caracter politic. A dispărut astfel interdicția expresă din vechea legislație
– Scade numărul de angajați necesar creării unui sindicat într-o instituție sau companie, de la 15 la 10.

– Sindicatele au dreptul de a folosi în scopuri comerciale bunurile primite de la autorități centrale sau locale cu titlu gratuit

– În lipsa unui sindicat reprezentativ, a scăzut semnificativ pragul (de la jumătate plus unul din numărul angajaților la un sfert) necesar pentru a declara grevă

– Sindicatele vor avea voie să organizeze și să sponsorizeze competiții sportive, așa cum se întâmpla în anii 90, când sindicatele minerilor conduse de Miron Cozma erau o forță în fotbalul profesionist.

– De asemenea, sindicatele mai primesc o ocazie de a desfășura activități aducătoare de profituri: organizarea de cursuri de pregătire şi calificare profesională, precum și de consultanță.

– Rămâne valabilă prevederea potrivit căreia la cererea organizaţiei sindicale și cu acordul membrilor acesteia, angajatorii vor reţine şi vor vira sindicatului cotizaţia de sindicat pe statele lunare de plată. Reamintim că o inițiativă de schimbare a acestei prevederi în domeniul educației, venită de la fostul ministru Daniel Funeriu, a provocat o ripostă extrem de dură a sindicatelor, care și-au văzut veniturile diminuate rapid.

– Angajații unei companii/instituții vor avea dreptul să facă grevă de solidaritate, de maximum o zi, cu angajații din alte firme

– Apare o nouă formă de grevă: greva politicii sociale și economice a Guvernului. Acest tip de grevă trebuie notificată guvernului cu zece zile înainte de declanșare, iar guvernul e obligat să posteze pe siteul propriu anunțul privind declararea grevei

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. „Principalele prevederi ale noii legi, care înlocuiește Legea 62/2011:” dupa care articolul se termina brusc

  2. Sindicatele sunt ale PSD-ului. PSD-ul si-a mai consolidat un pic puterea.
    In acest moment PSD-ul are asa: cea mai mare parte din administratie, pensionarii, sindicatele si abstinentii la vot. Din punctul meu de vedere sunt aranjati pe cel putin 10 ani.

  3. Și….poliția și penitenciarele, justiția….nu înțeleg sintagma activități cu caracter politic…Au voie să facă politică????