G4Media.ro

Președintele Iohannis a promulgat legea ce scade sancţiunile pentru bicicliștii care încalcă…

Foto: Presidency.ro

Președintele Iohannis a promulgat legea ce scade sancţiunile pentru bicicliștii care încalcă regulile de circulație

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea care prevede scăderea sancţiunilor pentru nerespectarea normelor privind circulaţia bicicletelor pe drumurile publice.

Legea, iniţiată de parlamentari ai USR, prevede ca nerespectarea normelor privind circulaţia bicicletelor să fie sancţionată cu amendă prevăzută în clasa a II-a, însemnând 4-5 puncte amendă, faţă de clasa a III-a, cu 6 – 8 puncte amendă, cum este în prezent.

Camera Deputaţilor a decis ca nerespectarea normelor privind dotarea bicicletelor să rămână în clasa III-a de sancţiuni, modificând propunerea inițială care prevedea ca această contravenție să fie încadrată în clasa I de sancțiuni.

Parlamentarii USR care au inițiat proiectul în urmă cu doi ani și-au motivat demersul prin faptul că bicicletele ar trebui incluse în aceeaşi clasă de sancţiuni precum mopedele, vehiculele cu tracţiune animală sau conducătorii de coloane militare, cortegii, grupuri organizate şi animale.

”Pericolul social al nerespectării prevederilor legale este rezonabil apropiat pentru toate grupele mai sus menţionate. În pofida abordării unitare a acestor categorii, tratamentul lor din punct de vedere al sancţiunilor aplicate este diferenţiat (…) nivelul amenzilor (pentru biciclişti – n.red.) fiind de trei ori mai mare”, au arătat ei în expunerea de motive a propunerii legislative.

”O asemenea reglementare face de multe ori ca încălcări ale legii de către biciclişti să nu fie sancţionate, poliţiştii fiind descurajaţi de nivelul exagerat al sancţiunilor să amendeze bicicliştii aşa cum ar face, de exemplu, cu pietonii (…) Prin urmare, un nivel mai mic al amenzilor ar face ca şi bicicliştii care încalcă regulile de circulaţie să fie sancţionaţi, ducând astfel pe termen lung la însuşirea şi respectarea prevederilor din Codul rutier”, au mai scris parlamentarii USR în expunerea de motive.

Un alt argument al iniţiatorilor a fost că ”actualul nivel al sancţiunilor mai are ca efect descurajarea utilizării bicicletei de către cei pentru care aceasta reprezintă un mijloc de transport alternativ, cu efecte benefice asupra sănătăţii, a poluării şi a traficului, pentru care bicicleta nu este o alegere, ci o necesitate”.

Propunerea legislativă a fost semnată de către deputaţii USR Sergiu Cosmin Vlad, Cosette Chichirău, Vlad Duruş şi Iulian Bulai şi de către colegul lor senator Adrian Wiener.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

12 comentarii

  1. Am o întrebare: este normal că un minor 16, 17 ani sau un adult care nu cunoaște regulile de circulație , nu a făcut legislație rutieră și nu a fost testat sa circule pe carosabil cu bicicleta printre mașini??? Chiar vi se pare normal și corect???

    • Așa e. Într-o țară civilizată ar fi circulat pe banda de bicicletă.

    • Da. Necunoaşterea legii nu scuteşte de pedeapsă.

    • Da, e sanatate curata sa pedalezi printre autovehicule. Va place sa trageti pe nas, nu outeti trage ierburi adevarate, asa ca va limitati la gaze de esapament.

      Stati sa vedeti câte cazuri de cancer pulmonar vor fi….

      PS

      E la fel de cool (a se citi INCONSTIENT) sa mergi cu bicla printre mașini ca si modul in care mamele inconștiente isi poartă odraslele la piept. Copiii sunt făcuți ghem. Coloana vertebrală și organele interne sunt facute terci.

  2. Problema de clasele primare: sa se precizeze etnia celor care semneaza aceasta propunere legislativa. Nu ma refer aici si la etnicul, cel putin dubios, Sergiu Cosmin Vlad care se legitimeaza prin 3 prenume !

  3. Amendarea pietonilor? Pentru că traversează pe roşu? Pf… Şi cei din coloanele militare nu trebuie să respecte regulile de circulație?

  4. Am o întrebare: Dacă mă prinde beat pe bicicletă, risc să pierd carnetul de conducere?

  5. Mă asta e de noaptea minții! Orice copil poate încalecă o bicicletă și poate pleca cu ea pe străzi printre mașini!!

    • Teoretic poate să se ducă pe autostradă sau pe calea ferată. Când eram copil, părinţii aveau grijă de mine; m-au învăţat ce am voie şi ce nu am voie; când făceam o boacănă, răspundeau ei; pe urmă am mai învăţat la grădiniţă, la şcoală … Unii şi alţii nu învaţă niciodată.

  6. Este buna pentru cardio, serios cica sa fi amendat ca vrei sa slabesti, hai ca am trait so aud si pe asta.