G4Media.ro

Preşedintele Iohannis a semnat decretul de numire a Ioanei Mihăilă în funcţia…

Sursa foto: presidency.ro

Preşedintele Iohannis a semnat decretul de numire a Ioanei Mihăilă în funcţia de ministru al Sănătăţii / Declarații de presă la ora 19:00

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind numirea Ioanei Mihăilă în funcţia de ministru al Sănătăţii, a transmis Administrația Prezidențială.

Ceremonia de depunere a jurământului va avea loc la ora 18:15, la Palatul Cotroceni.

Ulterior, la ora 19:00, șeful statului va susține și o declarație de presă.

Alianța USR PLUS a nominalizat-o miercuri pe Ioana Mihăilă pentru postul de ministru al Sănătății, propunerea fiind înaintată premierului Florin Cîțu.

Ioana Mihăilă este în prezent secretar de stat în Ministerul Sănătății.

„Prioritatea mea va fi rezolvarea crizei sanitare prin măsuri concrete care să vină în sprijinul spitalelor. Sunt medic și cunosc îndeaproape care este situația din spitale și cu ce se confruntă colegii mei de mai bine de un an. Au nevoie de soluții ferme și clare și asta îmi propun să fac, alături de colegii mei din minister – să venim în ajutorul lor, iar tot ce a fost făcut bun până acum va fi continuat.

Rămân consecventă angajamentelor pe care mi le-am asumat ca secretar de stat în Ministerul Sănătății: refacerea infrastructurii de sănătate, sprijinirea segmentului ambulatoriu și a medicinei de familie, precum și alocarea finanțărilor pe criterii obiective. Depolitizarea sistemului de sănătate va fi un punct esențial al mandatului meu”, a declarat Ioana Mihăilă.

Potrivit informațiilor transmise de USR PLUS, Ioana Mihăilă s-a născut în 1980 și este de profesie medic primar endocrinolog și un cunoscut antreprenor în domeniul medical din județul Bihor, unde a pornit de la zero un mic cabinet medical care s-a transformat în câțiva ani într-o clinică de specialitate cu zeci de angajați, implicați în tratarea pacienților din județ, furnizând servicii medicale de o calitate evaluată la superlativ de instituțiile de specialitate.

Absolventă a Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, Ioana Mihăilă s-a clasat între primii 100 de candidați pe țară la examenul național de rezidențiat, profesând ca medic endocrinolog în Cluj și în Oradea, iar în 2016 a promovat cu nota 10 examenul pentru obținerea gradului de medic primar. A coordonat caravane medicale prin care au fost oferite servicii medicale gratuite în satele din județul Bihor.

Ioana Mihăilă a fost numită în funcția de secretar de stat în Ministerul Sănătății la începutul anului 2021. În această calitate, a coordonat activitățile de gestionare a investițiilor în sistemul medical românesc din fonduri externe și elaborarea componentei de sănătate din Planul Național de Redresare și Reziliență, cea mai importantă oportunitate de investiție în infrastructură de sănătate a României.

Ioana Mihăilă este căsătorită și are doi copii.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Vor fi eliminați treptat USR-istii, părerea mea ca ar fi trebuit sa nu renunțe la cererea de înlocuire a lui Câțu,…..Johannis a câștigat bătălia sa vedem dacă va câștiga și războiul.

    I-mi pare rău pt USR, sa speram ca și lor…in răstimpul rămas in avantajul lor ar fi ca in perioada cât sunt la guvernare sa rezolve lucruri care contează, așa i-și vor păstra și mari , PNL e PSD doar ca nu e roșu….

    • In rastimpul pâna la urmatoarea postare încearca sa înveti scrierea corecta.
      Sau traduci în româna cu Google?

  2. Ministrii PSD fura de usuca, ministrii USR sunt incompetenti, la ATI e precum la Auschwitz.

  3. Sper ca in maxim 3 luni sa o distruga presa .
    Sistemul public de sanatate este in mare pericol.

  4. Atât face, semnează orice și după aceea apar necazurile, dar nu-i vina lui niciodată, niciodată!

  5. Un ministru al sanatatii, daca e „tare”, ar trebui sa ia urmatoarele masuri:
    – separarea medicilor de stat de medicii de la privat
    – medicii de la stat sa aiba salariu fix + restul din ceea ce trateaza
    – cardurile ai aiba un planfon de bani proportional cu contriubutia fiecaruia
    – in colaborare cu ministerul economiei, fabrici de medicamente si vaccinuri pentru a sparge monopulul pe piata medicamentelor

  6. Domnule Iohannis, bine ca ati reusit ca, impreuna cu PNL si PSD, sa scapati de Voiculescu . Fraierul se prinsese de faptul ca DSP-urile (adica PSD si PNL) modifica numarul mortilor dupa care STS-ul dumneavoastra ii inregistreaza pe cei ramasi.
    Noroc ca cele cateva zile de ministeriat PNL sunt suficiente ca sa fie reglate cifrele cum trebuie, cu riscul ca numarul mortilor sa creasca vertiginos…

    Cred ca v-a speriat putin individul, daca termina verificarile exista riscul unui nou scandal dupa cel al esentialilor speciali care au avut mai multe centre de vaccinare decat batranii si bolnavii
    Dar ce valoare are un batran in fata unui ESENTIAL …