Președintele Iohannis, atac dur la PSD: Asaltul majorităţii PSD la adresa statului de drept riscă să fragileze statutul României în NATO şi UE / Această guvernare eșuată reprezintă în sine un risc pentru țară
Președintele Klaus Iohannis a lansat marți un atac dur împotriva PSD și ALDE chiar în plenul Parlamentului, unde a participat la ședința solemnă de marcare a 15 ani de la aderarea României la NATO. Șeful statului a declarat că sunt condamnabile acțiunile majorității PSD, care prin asaltul fără precedent în ultimii 30 de ani la adresa statului de drept riscă să fragilizeze statutul României în NATO și UE. Iohannis a mai spus că guvernarea PSD, care a devenit sinonimă cu incapacitatea administrativă și diletantismul, vulnerabilizează România.
„Pentru ţara noastră, nu a fost deloc uşoară revenirea la democraţie după epoca neagră a comunismului şi tocmai de aceea merită salutat şi apreciat efortul conjugat al tuturor forţelor politice, al diplomaţiei şi al Armatei, care a făcut posibil dezideratul naţional de a aduce România în NATO şi în spaţiul valorilor euroatlantice. Cu atât mai condamnabile sunt acţiunile actualei majorităţi PSD, care, prin asaltul – fără precedent în ultimii treizeci de ani – la adresa statului de drept, riscă să fragilizeze statutul ţării noastre în Alianţa Nord-Atlantică şi în UE. Modificarea legilor în folosul unor persoane, demagogia, atacurile la adresa stabilităţii economice şi financiare a României, creşterea inflaţiei şi devalorizarea monedei naţionale, arbitrariul şi lipsa de profesionalism – acestea sunt realele politici ale guvernării PSD. Nu întărirea democraţiei, nu consolidarea Justiţiei, nu responsabilitate şi predictibilitate în economie, nu infrastructura care să garanteze inclusiv siguranţa oamenilor, nu acestea sunt politicile PSD. Guvernarea PSD, care a devenit sinonimă cu incapacitatea administrativă şi cu diletantismul, vulnerabilizează România”, a afirmat şeful statului.
El a susţinut că, în contextul în care România are toate atuurile pentru a fi un pilon al democraţiei şi stabilităţii în regiune, „PSD eşuează să se ridice la importanţa acestui moment strategic”.
„Lipsa de respect manifestată de PSD faţă de Armată a culminat cu demersul de a contesta în justiţie decretul de prelungire a mandatului şefului Statului Major al Apărării. Instanţa de judecată a respins această acţiune ca nefondată a PSD, care a pus Armata României într-o situaţie delicată din raţiuni strict şi numai politicianiste. Dacă adăugăm şi incapacitatea de a moderniza legislaţia în domeniul securităţii naţionale, avem doar câteva aspecte care arată incompetenţa PSD şi o profundă neînţelegere a ceea ce înseamnă să conduci un stat în care cetăţenii sunt cu adevărat bine protejaţi”, a spus Iohannis.
Şeful statului a precizat că are responsabilitatea de a veghea la buna funcţionare a autorităţilor publice.
„Este atribuţia mea constituţională să atrag atenţia că o guvernare bună, o guvernare corectă, o guvernare cinstită reprezintă inclusiv o garanţie de securitate pentru România, în timp ce această guvernare eşuată reprezintă în sine un risc pentru ţară. Ne confruntăm cu ameninţări tot mai complexe, atât clasice, cât şi asimetrice şi hibride, provenind din multiple direcţii strategice, care tind să afecteze în moduri tot mai subtile NATO. De aceea, este nevoie de coeziune politică internă în fiecare stat Aliat, precum şi de unitate politică şi solidaritate la nivelul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord”, a menţionat Iohannis.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.