Președintele Iohannis consideră amenda primită de la CNCD una ”profund politică” și anunță că o va contesta în instanță
Administrația Prezidențială a anunțat miercuri, într-un punct de vedere transmis G4Media.ro, că președintele Iohannis consideră ”profund politică” sancțiunea primită de la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pentru declarațiile despre maghiari, anunțând că va contesta amenda de 5.000 de lei în instanță.
”Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a luat act de hotărârea de astăzi a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Având în vedere că decizia CNCD este una profund politică, Președintele României va contesta această hotărâre la instanța competentă”, a transmis Administrația Prezidențială pentru G4Media.ro.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a anunțat miercuri un val de sancțiuni și avertismente contravenționale în 18 cauze de sesizate instituției. Printre cei sancționați cu amendă contravențională se află și președintele Klaus Iohannis, amendat cu 5.000 de lei pentru declarațiile despre maghiari.
Potrivit CNCD:
- ”Afirmația domnului Klaus Werner Iohannis: „Jó napot kívánok, PSD! (Vă doresc o zi bună, PSD).Este incredibil, dragi români, ce se întâmplă în Parlamentul României. PSD a ajutat UDMR să treacă prin Camera Deputaților o lege prin care dă autonomie largă Ținutului Secuiesc. Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD! Este incredibil ce înțelegeri se fac în Parlamentul României! În timp ce noi, eu, guvernul, celelalte autorități ne luptăm pentru viețile românilor, ne luptăm ca să scăpăm de această pandemie, PSD, marele PSD, se luptă în birourile secrete din Parlament, ca sa dea Ardealul Ungurilor. Jó napot, Ciolacu! (Bună ziua, Ciolacu) Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orban, în schimbul acestei înțelegeri? Vedeţi, dragi români, asta înseamnă o majoritate toxică, majoritatea toxică pesedistă. De aceea, dragii mei, se înțelege acum poate mai bine de ce am vrut alegeri anticipate. Eu nu mai vreau ca problemele importante ale națiunii să fie hotărâte de PSD. Eu nu mai vreau ca această majoritate toxică pesedistă să hotărască împotriva României și împotriva românilor. Este inadmisibil așa ceva și, până când sunt eu Preşedintele României, o astfel de lege nu va exista. Vă mulţumesc!” reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate pe criteriul de apartenență etnică/națională, conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată. S-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 5.000 lei față de Klaus Werner Iohannis. Constatarea a fost 6-1, amendă 5-1.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
29 comentarii