G4Media.ro

Preşedintele Iohannis participă la Summitul UE- Consiliul de Cooperare al Golfului şi…

Sursa foto: European Council

Preşedintele Iohannis participă la Summitul UE- Consiliul de Cooperare al Golfului şi la reuniunea Consiliului European

Preşedintele Klaus Iohannis se va deplasa, la Bruxelles, unde va participa miercuri la Summitul UE – Consiliul de Cooperare al Golfului şi la reuniunea Consiliului European programată în zilele de joi şi vineri, a anunţat Administraţia Prezidenţială, conform Agerpres.

Agenda reuniunii Consiliului European include subiecte precum Ucraina, situaţia din Orientul Mijlociu, competitivitatea UE, migraţie, afaceri externe, precum şi Republica Moldova.

Potrivit sursei citate, liderii europeni vor discuta despre ultimele evoluţii ale războiului de agresiune al Rusiei, precum şi despre sprijinul multidimensional pentru Ucraina şi poporul său.

În ceea ce priveşte Orientul Mijlociu, vor fi discutate situaţia „alarmantă” şi „riscurile escaladării violenţei în regiune”. În cadrul reuniunii, vor fi reiterate apelurile privind încetarea ostilităţilor şi respectarea regulilor internaţionale, inclusiv în materie de drept umanitar, arată Administraţia Prezidenţială într-un comunicat transmis AGERPRES.

Totodată, Consiliul European va revizui progresele realizate în procesul de consolidare a competitivităţii UE, a rezilienţei economice şi a pieţei unice.

„La propunerea României, agenda reuniunii va include şi discuţii privitoare la situaţia din Republica Moldova, precum şi despre sprijinul pentru aderarea la Uniunea Europeană, îndeosebi pentru susţinerea reformelor interne şi pentru consolidarea rezilienţei şi a stabilităţii. În perspectiva apropiatelor alegeri şi a referendumului privind integrarea europeană a Republicii Moldova, va fi discutată, de asemenea, şi problema ingerinţelor ruseşti în procesul electoral”, arată Administraţia Prezidenţială.

Migraţia reprezintă un alt subiect important pe agenda liderilor europeni, care vor analiza punerea în aplicare a abordării cuprinzătoare în domeniu, convenite în cadrul reuniunii extraordinare a Consiliului European din februarie 2023.

Miercuri, înaintea reuniunii Consiliului European, va fi organizat primul Summit UE – Consiliul de Cooperare al Golfului, menit să consolideze parteneriatul politic şi economic dintre Uniune şi statele membre ale acestei structuri, într-un context geopolitic dificil, menţionează sursa citată.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. Crede ca merge sa joace golf, sigur e confuz.

  2. Deplasări degeaba. Nu ne-au ajutat cu nimic. Doar nevasta-i și-a expus fustițele pe ici și colo.

  3. Pe final de mandat sa ne mai plimbam puțin…

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.