G4Media.ro

Preşedintele Iohannis se va consulta şi cu partidele parlamentare pe tema referendumului

Preşedintele Iohannis se va consulta şi cu partidele parlamentare pe tema referendumului

Președintele Klaus Iohannis se va consulta şi cu partidele şi formaţiunile parlamentare pe tema referendumului, după ce săptămâna trecută a discutat pe acest subiect cu reprezentanţi ai societăţii civile, transmite Agerpres.

Şeful statului a precizat, într-o discuţie informală cu jurnaliştii, la finalul declaraţiei de presă în care a anunţat că va solicita Parlamentului o nouă consultare pentru lărgirea ariei de cuprindere a referendumului care va avea loc pe 26 mai, că se va consulta şi cu partidele şi formaţiunile parlamentare pe tema scrutinului popular.

El a susţinut că nu va exista „discriminare” şi că va discuta cu toate partidele şi formaţiunile parlamentare pe tema referendumului din 26 mai.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, luni, că va solicita Parlamentului o nouă consultare pentru lărgirea ariei de cuprindere a referendumului care va avea loc pe 26 mai.

„Ne dăm seama că acea consultare iniţială pe care am făcut-o, consultarea Parlamentului, a vizat doar o parte din marile probleme pe care le creează PSD. Am decis să fac o reconsultare a Parlamentului, o nouă consultare a Parlamentului României pentru lărgirea ariei de cuprindere a referendumului. Voi adresa Parlamentului României o nouă consultare care lărgeşte aria de cuprindere pentru referendum pentru a-l face mai eficient şi mai puternic. Referendum pe 26 mai. Avertizez Guvernul României să nu emită ordonanţe de urgenţă în aceste domenii – Justiţie, politică penală, până când nu se exprimă poporul, până când nu cunoaştem voinţa suverană a românilor”, a spus şeful statului, la Palatul Cotroceni.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. E haios Presedintele nostru!

  2. Eu astept sa se consulte cu psd-ul.

    Ce o sa ii intrebe? Doriti sa nu va mai lasam sa faceti praf justitia? 🙂

  3. Oameni buni, ideea cu o metoda de contestare a OUG urilor la CCR de catre presedinte e absolut geniala.
    Eu as fi zis ca OUG urile sa fie scoase de tot ca instrument da nu sunt specialist si poate gresesc.
    Da ideea cu contestarea la CCR a oug si de Presedinte si de Avocat al poporului e f f f f buna.

  4. Parlamentarii sa fie intrebati daca guvernul trebuie sa nu sa respecte Constitutia, in speta Art 115, privind emiterea OUG.

  5. Informație de ultimă oră: Prin metode specifice, cum ar fi posedarea și deochiul, vă anunț că am reușit să pun mâna pe întrebarea pentru Referendum:
    „Vreți ca PSD-ul să fie scos în afara legii?
    Varintele de răspuns trecute în buletinele de vot vor fi:
    „a) Vrem; b)Firește; c) Fără nicio indoială ”

    Să nu vă pună Dracul de rit siberian să nu veniți la vot, pentru că jar veți mânca!

  6. Se va consulta cu partidele parlamentare pe tema referendumului? Sper ca este o gluma de 1 Aprilie, caci altfel, inseamna a am avut dreptate cand am spus ca „cine a trecut prin iad si pe la Grivco nu poate sa iasa om”. Cum sa te consulti cu majoritatea parlamentara? Omul asta mai gandeste normal sau ii sta cineva cu pistolul la tampla? Imi poate cineva raspunde?