Președintele Iohannis și premierul Ciucă, mesaje la 25 de ani de la lansarea Parteneriatului strategic România-SUA: America e principalul contributor la securitatea României
Președintele Klaus Iohannis și premierul Nicolae Ciucă au salutat luni, prin declarații publice, împlinirea a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului strategic România-SUA. Cei doi oficiali au vorbit atât despre rolul SUA în asigurarea securității României, cât și despre miza ridicării vizelor pentru cetățenii români.
Mesajul președintelui Klaus Iohannis:
Parteneriatul Strategic cu SUA a avut un rol determinant în transformarea democratică a țării noastre și a condus la extinderea cooperării bilaterale și în plan internațional, la consolidarea relației transatlantice și la întărirea legăturilor dintre popoarele noastre.
La un sfert de secol de la lansare, România și SUA sunt angajate în extinderea și aprofundarea tuturor dimensiunilor Parteneriatului Strategic, de la cooperarea excelentă dintre țările noastre în domeniul securității și apărării, până la cea în domeniul economic, al securității energetice, educației, cercetării și relațiilor interumane.
Soliditatea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii a fost demonstrată constant în decursul ultimelor ani, și cel mai recent prin anunțul făcut de Președintele Joseph R. Biden în contextul Summitului NATO de la Madrid, referitor la suplimentarea prezenței trupelor americane în România. Această soliditate este, de asemenea, completată de o cooperare tot mai dinamică în multiple domenii, un exemplu fiind sectorul energetic, inclusiv cel nuclear civil, prin proiectul fanion care vizează dezvoltarea în România a unei centrale bazate pe tehnologia Reactoarelor Modulare Mici (SMR).
În ultimii 25 de ani, România a demonstrat voința și capacitatea de a contribui semnificativ la obiectivele comune de pe agenda bilaterală româno-americană, devenind cel mai constant și de încredere aliat al Statelor Unite în regiune. Războiul declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, situația de securitate din regiunea noastră și consecințele grave ale acestui război la nivel global și în sectoare cheie ne determină să acționăm împreună, mai uniți ca niciodată, pentru a găsi soluții, în plan bilateral sau euroatlantic, pentru a consolida și proteja valorile, securitatea și reziliența societăților noastre.
Parteneriatul Strategic este despre oameni, despre legăturile interumane care ne aduc mai aproape. Un obiectiv comun asumat de țările noastre ca parte a acestei dimensiuni de cooperare este includerea României în Programul Visa Waiver, iar ambele părți depun eforturi pentru îndeplinirea sa.
Vreau să salut cu această ocazie comunitatea de români care trăiește, muncește sau studiază în Statele Unite și, de asemenea, pe partenerii noștri americani care trăiesc în România. Un mesaj special de mulțumire transmit militarilor americani prezenți în țara noastră.
Am convingerea că Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite este și va continua să rămână unul dintre fundamentele politicii externe și de securitate ale României.
Mesajul premierului Nicolae Ciucă:
Astăzi se împlinesc 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic între România și Statele Unite ale Americii. Inițiat la 11 iulie 1997, cu prilejul vizitei la București a Președintelui Statelor Unite William J. Clinton, Parteneriatul Strategic reprezintă un reper esențial al politicii externe a României, alături de apartenența la Uniunea Europeană și NATO. Parteneriatul Strategic cu Statele Unite marchează începutul consacrării orientării occidentale a României și integrării sale în structurile europene și euro-atlantice.
Părinții și bunicii noștri au trăit cu poveștile și așteptarea sosirii americanilor în România pentru a ne elibera de ocupația ruso-sovietică. Un regim străin României a dominat țara noastră 45 de ani, după al Doilea Război Mondial, și a adus multă suferință și multă alterare a societății românești. Parteneriatul Strategic cu Statele Unite s-a vrut un simbol al faptului că România nu a fost uitată în primul val al extinderii NATO și că pasul său decisiv și garanțiile de securitate vor veni. Dar Parteneriatul Strategic a fost și un instrument eficient de consolidare a cooperării bilaterale în domenii de interes reciproc, precum promovarea valorilor transatlantice, apărare și securitate, economie și comerț, energie, educație.
Dezvoltarea Parteneriatului Strategic pe toate dimensiunile sale de cooperare a devenit o prioritate a României. De înțeles cu atât mai mult astăzi când, după Summit-ul NATO de la Madrid, poate nu întâmplător 25 de ani mai târziu, Statele Unite sunt principalul contributor la securitatea și apărarea comună aliată în România. Alături de Franța, care și-a asumat responsabilitatea de națiune cadru pentru Grupul de luptă din țara noastră, care se va ridica la nivel de brigadă, atunci când va fi necesar. Dar Parteneriatul Strategic nu s-a rezumat doar la dimensiunea de apărare, securitate și cooperare strategică prin decizia Statelor Unite de consolidare a prezenței militare în România.
Evoluțiile importante înregistrate recent în cadrul oferit de acest Parteneriat cuprind și aprofundarea cooperării în domeniul energetic, creșterea comerțului bilateral, care a atins în 2021 un nou maxim istoric, precum și transferul tehnologic de ultimă generație. Toate acestea reflectă angajamentul comun al țărilor noastre pentru aprofundarea Parteneriatului Strategic și în celelalte componente care apropie țările noastre și garantează stabilitatea și echilibrele economice în perioadă de crize suprapuse și război în vecinătatea frontierelor țării noastre.
De interes special pentru România este aprofundarea cooperării bilaterale în domeniul energiei nucleare civile, ceea ce poate contribui în mod decisiv la asigurarea securității energetice a țării noastre. Notabile în acest sens sunt progresele substanțiale realizate recent în proiectele de dezvoltare a Centralei de la Cernavodă și de construire a primei centrale din regiune bazată pe tehnologia americană a reactoarelor modulare mici – SMR.
România va continua să-și consolideze apărarea și reziliența pentru a se afirma ca un aliat solid și de încredere al SUA în regiune, pilon de stabilitate pentru flancul Estic al NATO și UE, precum și un susținător ferm al unității transatlantice și un apărător activ al sistemului internațional bazat pe reguli și valori, care reprezintă garanții ferme pentru soluționarea războiului actual, stabilitatea globală, pacea și prosperitatea la nivel mondial.
Dezvoltarea contactelor interumane și promovarea cooperării științifice, culturale și educaționale este o alta prioritate a Parteneriatului Strategic dintre Romania și Statele Unite. În cadrul eforturilor comune de aprofundare a acestei dimensiuni de cooperare, guvernele României și Statelor Unite și-au asumat obiectivul comun al includerii României in Programul Visa Waiver și continuă colaborarea în vederea îndeplinirii criteriilor necesare în acest sens. De asemenea, Programul Fulbright al Statelor Unite reprezintă o punte de legătură între mediile academice din țările noastre, oferind de-a lungul celor peste 75 de ani de activitate în România un cadru de cooperare care a facilitat o mai bună cunoaștere între societăților noastre.
Guvernul României rămâne convins că relația structurată de Parteneriat Strategic cu Statele Unite și apropierea dintre cetățenii, societățile și statele noastre vor contribui în continuare la crearea condițiilor necesare dezvoltării cooperării bilaterale. Astfel, vom putea beneficia de multiplicarea proiectelor sectoriale și investițiilor reciproce, evoluții rapide în ceea ce privește obținerea independenței energetice reale a României, dezvoltarea sectoarelor de înaltă tehnologie și, nu în ultimul rând, de o postură de descurajare și apărare și mai solidă, care să garanteze în continuare securitatea cetățenilor României.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
11 comentarii