G4Media.ro

Preşedintele Italiei, primit la Palatul Cotroceni

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Preşedintele Italiei, primit la Palatul Cotroceni

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit miercuri, la Palatul Cotroceni, pe omologul italian, Sergio Mattarella, transmite Agerpres.

Preşedintele Republicii Italiene se află în vizită oficială la Bucureşti, la invitaţia şefului statului român.

Sergio Mattarella a fost primit cu onoruri militare pe platoul de ceremonii de la Palatul Cotroceni.

După ceremonia primirii oficiale, cei doi şefi de stat au programate convorbiri tete-a-tete şi convorbiri oficiale, la finalul cărora vor susţine declaraţii de presă comune.

Vizita oficială reprezintă o continuare a dialogului la cel mai înalt nivel, marcat de momentul istoric al vizitei de stat pe care preşedintele Klaus Iohannis a efectuat-o în Republica Italiană în 2018, prima după 45 de ani, dar şi de a treia şedinţă comună de guvern româno-italiană, desfăşurată la Roma, în perioada 14 – 15 februarie 2024, a informat, marţi, Administraţia Prezidenţială.

În 2024, România şi Italia aniversează 145 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice, precum şi 60 de ani de la ridicarea relaţiilor la nivel de ambasadă, date semnificative pentru parcursul ascendent al dialogului bilateral.

Cei doi şefi de stat vor discuta şi aspecte privind evoluţiile europene şi globale, cu accent pe Agenda Strategică a UE şi situaţia de securitate, a mai transmis sursa citată.

Oficialul italian va avea întrevederi separate cu preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, şi premierul Marcel Ciolacu.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...