G4Media.ro

Preşedintele Joe Biden o asociază pe candidata Kamala Harris la o importantă…

sursa foto: X/Joe Biden

Preşedintele Joe Biden o asociază pe candidata Kamala Harris la o importantă victorie economică

Preşedintele Joe Biden a împărtăşit joi cu Kamala Harris, care l-a înlocuit în cursa pentru Casa Albă, o victorie economică majoră pe frontul puterii de cumpărare a populaţiei din Statele Unite, transmite joi AFP, transmite Agerpres.

Preşedintele şi vicepreşedinta SUA au anunţat, într-un comunicat comun premergător unei deplasări comune în cursul zilei de joi, în apropiere de Washington, o scădere „istorică” a preţului la zece medicamente pentru diabet, cheaguri de sânge şi probleme cardiace.

Un progres care vine după luni de negocieri între sistemul federal de asigurări de sănătate pentru persoanele în vârstă, numit „Medicare”, şi laboratoare. Aceasta va permite din 2026 economisirea a 1,5 miliarde de dolari pentru persoanele asigurate, americani cu vârsta ce depăşeşte 65 de ani, şi a 6 miliarde de dolari pentru contribuabili, potrivit Casei Albe.

Este, fără îndoială, un anunţ important, notează France Presse. Preţul medicamentelor în SUA, mai mare decât în alte ţări dezvoltate, a scăpat de-a lungul timpului de orice reglementare sau control public. Nu este un lucru neobişnuit, chiar şi atunci când eşti asigurat, să fii nevoit să plăteşti o parte din buzunarul propriu.

Anunţul reprezintă, de asemenea, o victorie majoră pentru care Joe Biden ar fi putut să îşi asume deplin creditul deoarece este rezultatul uneia din legile sale emblematice, denumită „Inflation Reduction Act”, un plan faraonic de investiţii ce priveşte tranziţia energetică şi puterea de cumpărare. Însă politicianul democrat în vârstă de 81 de ani a asociat-o la această victorie pe candidata de 59 de ani cu mai puţin de trei luni înainte de alegerile în care aceasta se va confrunta cu republicanul Donald Trump.

Vicepreşedinta SUA, căreia comunicatul îi acordă chiar mai mult spaţiu decât preşedintelui, promite în acest document că „nu ne vom opri aici”.

Casa Albă a insistat puternic asupra faptului că Harris, care nu a jucat rolul principal în reformele economice majore dragi lui Joe Biden, a avut o importanţă decisivă în timpul votului asupra „Inflation Reduction Act” în Senat. La acea vreme, democraţii aveau doar votul vicepreşedintei pentru a câştiga în faţa republicanilor în Senat.

Kamala Harris urmează să dezvăluie liniile generale ale programului său economic vineri, iar anunţul de joi vine la momentul potrivit într-un domeniu în care este vulnerabilă: puterea de cumpărare. Inflaţia scade în SUA, iar creşterea rămâne robustă, dar asta nu îl împiedică pe Donald Trump să îşi acuze constant adversarii că au zdrobit gospodăriile cu un cost al vieţii insuportabil.

„Timp de aproape patru ani, Kamala nu a făcut decât să se distreze în timp ce economia americană se cufunda în criză”, a acuzat candidatul republican în timpul unui miting electoral de miercuri.

Joe Biden intenţionează să se laude până la finalul mandatului cu palmaresul său, despre care crede că este subestimat pe nedrept de presă. Însă, renunţând la candidatură, a pierdut tot capitalul politic, mai ales având în vedere avântul indiscutabil câştigat de vicepreşedintă, care a dat speranţă Partidului Democrat cu un start de campanie energic. Kamala Harris a reuşit să îl ajungă din urmă sau chiar să îl depăşească uşor pe Donald Trump conform sondajelor efectuate în anumite state-cheie, ceea ce Joe Biden, împovărat de îngrijorările legate de vârsta sa, nu reuşise niciodată să o facă.

Până acum, preşedintele a stat departe de campania electorală a vicepreşedintei sale. Kamala Harris trebuie să îşi croiască propriul drum fără a nega politicile duse de preşedinte, pe care l-a susţinut din ianuarie 2021 şi dintre care unele, pe plan economic, nu îşi vor produce efectele deplin decât peste câţiva ani. Harris nu va dori, fără îndoială, să se bazeze excesiv pe acest preşedinte nepopular, care beneficiază cu siguranţă de un anumit capital de simpatie în rândul democraţilor, dar care este incapabil să încălzească atmosfera reuniunilor cu talentul oratoric al lui Barack Obama, de exemplu. Cei doi preşedinţi, actualul şi fostul, vor vorbi la Convenţia Naţională Democrată, care începe pe 19 august şi unde este de aşteptat ca vicepreşedinta Kamala Harris să fie nominalizată în mod triumfal drept candidată a partidului la scrutinul prezidenţial din 5 noiembrie.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...