G4Media.ro

Președintele Joe Biden vrea să comemoreze asaltul asupra Capitoliului din 6 ianuarie…

Sursa foto: Flickr / White House Photo by Cameron Smith

Președintele Joe Biden vrea să comemoreze asaltul asupra Capitoliului din 6 ianuarie printr-o ceremonie la Casa Albă

Preşedintele american Joe Biden intenţionează să comemoreze atacul din 6 ianuarie 2021 asupra Congresului american printr-o ceremonie prevăzută la Casa Albă, potrivit programului publicat luni de biroul său, relatează Reuters, citată de News.ro.

Evenimentul, prevăzut pentru vineri, va fi un moment rar în care Joe Biden va aborda subiectul asaltului de la Capitoliu, comis de susţinători ai fostului preşedinte republican Donald Trump, un atac ce s-a soldat cu cinci morţi şi cu o bulversare a tradiţiilor democratice americane.

În urmă cu un an, Joe Biden l-a acuzat pe predecesorul său că reprezintă o ameninţare la adresa democraţiei americane, însă rareori menţionează acest lucru în public şi se concentrează pe atenuarea tensiunilor interne.

Joe Biden, care va intra în curând în al treilea an din mandatul său de preşedinte, a declarat că intenţionează să candideze pentru un nou mandat de patru ani, deşi nu şi-a anunţat încă oficial candidatura.

La rândul său, Donald Trump nu şi-a acceptat niciodată înfrângerea în alegerile prezidenţiale din 2020 şi a anunţat în noiembrie anul trecut că va încerca să obţină nominalizarea partidului său pentru alegerile prezidenţiale din 2024.

Programul lui Biden indică faptul că ceremonia de vineri va avea loc în Sala de Est a Casei Albe, dar nu au fost furnizate alte detalii.

Comemorarea are loc în condiţiile în care marţi şi-a început oficial legislatura cel de-al 118-lea Congres al SUA, configurat în urma alegerilor de la jumătatea mandatului prezidenţial, desfăşurate la 8 noiembrie. Republicanii au preluat majoritatea în Camera Reprezentanţilor, dar au o marjă de manevră limitată, în timp ce în Senat raportul de forţe înclină, la limită, către democraţi.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. i-a trecut omenirii glontul pe langa tampla .. daca clownul mincinos trump, omul rusilor si al chinezilor, castiga alegerile, Ucraina era toata un lagar de exterminare asemeni Holodomorului iar Putler ar fi cucerit deja si Moldova..

    • Asa scrie la tine pe foaie ? O are si biden in fotografie . In rest afacerile merg bine , presupun . Iti iese si tie de un netflix .

    • intre trumpisti si aurolaci nu este nici o diferenta.. si unii si altii sunt condusi de la Moscova.. unii stiu asta, altii se prefac ca nu stiu.. apropo, ce se mai aude de conturile din China ale clownului mincinos? tot acolo, tot acolo

  2. Oare mai aminteste?
    Sa nu cumva SA l confunda cu Iraqul sau WW1

  3. Lool deci nu mai pot de ras cand vad behemuti gen teodan zis ghiolban, cuci zis buci, istvaba zis cotoarba cum se agita ca niste bezmetici pe forumuri 😆 🤣 😂 what a bunch of fcuking losers 😆 🤣 😂 😹