G4Media.ro

Președintele Kazahstanului anunță că cei peste 2000 de militari din OTSC, a…

Sursa foto: Kremlin.ru

Președintele Kazahstanului anunță că cei peste 2000 de militari din OTSC, a fostelor state sovietice, vor părăsi țara „în două zile”/ Alikhan Smailov, validat în Parlament premier interimar

Trupele trimise de Moscova în Kazahstan în urma unor revolte grave urmează să înceapă să părăsească această ţară din Asia Centrală ”în două zile”, iar operaţiunea urmează să dureze mai puţin de zece zile, anunţă marţi preşedintele kazah Kasim-Jomert Tokaiev, relatează AFP.

”Principala misiune a forţelor de menţinerea păcii din cadrul (Organizaţiei Tratatului Securităţii Colective) OTSC s-a încheiat cu succes”, a anunţat într-o reuniune oficială Tokaiev.

”Retragerea treptată a contingentului unificat al OTSC va începe în două zile. Acest proces nu va dura mai mult de zece zile”, a dat el asigurări.

Kazahstanul a fost zguduit săptămâna trecută de violenţe fără precedent de la independenţa sa, în 1991, după implozia URSS.

Aceste violenţe s-au soldat cu zeci de morţi şi sute de răniţi şi au condus la o desfăşurare expres a unor trupe de menţinerea păcii.

Aceşti militari, în principal ruşi, au fost desfăşuraţi în cadrul Organizaţiei Tratatului Securităţii Colective, din care fac parte mai multe foste republici sovietice, o alianţă militară condusă de către Moscova.

Preşedintele kazah anunţa luni că din această forţă fac parte 2.030 de militari şi 250 de vehicule.

Omologul său rus Vladimir Putin a confirmat că militarii se aflau la faţa locului ”pe o perioadă limitată”.

Revoltele din Kazahstan, catalogate drept o ”agresiune teroristă” de către autorităţi, au început ca nişte manifestaţii împotriva scumpirii carburanţilor, pe fondul unei degradării a nivelului de trai.

Marţi, deputaţi kazahi au susţinut printr-un vot masiv numirea unui nou premier interimar – Alihan Smailov -, după ce Tokaiev a demis Guvernul săptămâna trecută într-o încercare de a potoli tulburările.

sursa: News.ro, Sursa foto: Kremlin.ru

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Wow !
    Ce lovitură pentru propaganda ,,progresistă,, !🤣

  2. Nu cred ca Putin isi va retrage trupele cand vrea Tokaiev pentru ca trebuie sa transmita un mesaj clar si toti trebuie sa inteleaga ca Tokaiev este vasalul lui si deciziile importante se iau la Moscova.

  3. Da tovarăși, în două zile.
    Pe 13 și 14 Ianuarie 2050.