G4Media.ro

Președintele Kazahstanului denunță o „tentativă de lovitură de stat”, comisă de „combatanți…

Sursa foto: Twitter / Kassym-Jomart Tokayev

Președintele Kazahstanului denunță o „tentativă de lovitură de stat”, comisă de „combatanți înarmați”: „Nu am folosit niciodată şi nici nu vom utiliza forţa militară împotriva manifestanţilor paşnici”

Preşedintele Kazahstanului, Kasîm-Jomart Takaev, a declarat luni că revoltele însoţite de violenţe care au zdruncinat ţara de la începutul anului au fost o „tentativă de lovitură de stat” comisă de „combatanţi înarmaţi”, asigurând totodată că forţele sale nu ar trage „niciodată” împotriva unor manifestanţi paşnici, relatează AFP, citată de Agerpres.

Grupuri de combatanţi înarmaţi, care aşteptau momentul, au intrat în acţiune. Obiectivul lor principal s-a manifestat clar. Este vorba de o tentativă de lovitură de stat„, a indicat Tokaev în cursul unei reuniuni în format de videoconferinţă cu şefii de stat ai ţărilor membre din Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), între care şi preşedintele rus Vladimir Putin.

Trupele din cadrul Forţelor colective de menţinere a păcii ale OTSC – dintre care cea mai mare parte aparţin Rusiei – pe care Tokaev le-a chemat în ajutor în data de 5 ianuarie pe fondul revoltelor izbucnite la 2 ianuarie în vestul ţării şi care s-au extins apoi în alte regiuni, în special la Almatî, se vor retrage „în curând”, a adăugat el.

Nu am folosit niciodată şi nici nu vom utiliza forţa militară împotriva manifestanţilor paşnici„, a afirmat Tokaev.

Preşedintele kazah a precizat că 2.030 de militari au fost desfăşuraţi în cadrul misiunii de menţinere a păcii a OTSC, după ce a cerut ajutor acestei organizaţii, controlate de Moscova şi care reuneşte şase foste republici ex-sovietice.

Potrivit preşedintelui kazah, forţe „teroriste” organizate, incluzând atât „islamişti”, cât şi „criminali”, „hoţi” şi „borfaşi de rând” au profitat de o mişcare de contestare apărută după creşterea preţului la gazul lichefiat pentru a încerca să răstoarne puterea.

„Am reuşit să preluăm controlul asupra situaţiei”, a asigurat el.

Deocamdată, singurul „terorist” arătat pe toate canalele televiziunii de stat kazahe în weekend, cu un chip însângerat şi urme de tortură, s-a dovedit a fi un pianist de jazz din Kârgâzstan, venit în turneu în data de 2 ianuarie în Kazahstan, relatează portalul independent Meduza.io.

În urma protestelor autorităţilor din Kârgâzstan, muzicianul de jazz kârgâz, Vihram Ruzahunov, care a fost reţinut în Kazahstan sub acuzaţia de participare la proteste, a fost eliberat din arest, a relatat luni dimineaţa Interfax, citând surse din cadrul Comitetului de stat pentru securitatea naţională (KNB, succesorul KGB-ului local) din Kârgâzstan.

Posturile publice de televiziune Qazaqstan şi Khabar-24 susţineau că acesta este un terorist, care a venit din Kârgâzstan pentru suma de 90.000 de tenge, pentru a participa la proteste.

Anterior eliberarea muzicianului kârgâz fusese anunţată de ziarul „Vecerni Bişkek”.

Ministerul Justiţiei din Kârgâzstan a cerut autorităţilor kazahe deschiderea unei anchete oficiale privind torturarea lui Ruzahunov.

Un miting de susţinere a muzicianului a avut loc duminică în faţa ambasadei Kazahstanului din Bişkek, capitala kârgâză. Participanţilor li s-a alăturat, potrivit Meduza.io, şeful Comitetului pentru Securitatea Naţională din Kârgâzstan, Kamcibek Taşiev, care a spus că „vecinii noştri ar trebui să-şi schimbe retorica, este incorect ca ei să ne acuze cetăţenii de terorism”.

Kârgâstan a trimis trupe în Kazahstan în cadrul Forţei multinaţionale de menţinere a păcii, alături de Rusia, Belarus, Armenia şi Tadjikistan.

Sursa foto: Twitter / Kassym-Jomart Tokayev

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Ați înțeles, tovarăși?! Stați liniștiți la locurile voastre!

  2. Da, aia care au murit or fi murit de frig sau batranete, nu de la folosirea fortei

    • neah, de suparare ca le-a crescut pretul carburantului. oricum mureau ca sareau de la etaj cat de curand 😀
      ca in rusia.

  3. tipic kgb-ist ! te prosteste in față si ațîță nationalistii ingroziti de putregaiul capitalist Divide et impera !

  4. Atentie mare la partidul AUR care lucreaza dupa tiparul partidului lui Nicholas Farange de a scoate Romania in afara UE. Odata realizata aceasta dorinta a lui Putinescu vom deveni rapid Kahahstan, Belarus, Ucraina, stat sovietic. Mare atentie oameni buni la ce se intampla, nu mai stati pasivi la desfasurarea borhotului sovietic in Romania.

  5. e buna si frica la ceva.Lui Tokaev asta, acum ii este frica , e clar. Numai ca sunt înregistrările cu ce a declarat acest tradator de tara.