Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat CCR asupra legii privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti”

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Curţii Constituţionale, vineri, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, transmite News.ro.

Pe 4 martie, Parlamentul a transmis Preşedintelui României, în vederea promulgării, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare.

Conform sursei citate, prin conţinutul său normativ, această lege contravine dispoziţiilor ce reglementează la nivel constituţional dreptul de proprietate precum şi deciziilor Curţii Constituţionale, respectiv art. 136 alin. (4) şi art. 147 alin. (4) pentru motivele expuse în cele ce urmează.

„Potrivit art. I pct. 1 din legea dedusă controlului de constituţionalitate, la articolul 54 din Legea nr. 45/2009, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alin. (7), cu următorul cuprins: „(7) Se transmite suprafaţa de teren de 2,2073 ha, din tarlaua 100, parcela 28, de pe raza municipiului Turda, judeţul Cluj, aflată în domeniul public al statului şi în administrarea Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Turda, cu nr. MF 101838, în domeniul public al municipiului Turda şi în administrarea Consiliului Local al municipiului Turda”. Noul alineat introdus, prin două teze distincte, instituie concomitent cu transmiterea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de teren respective şi un drept de administrare asupra aceleiaşi suprafeţe de teren în favoarea Consiliului Local al municipiului Turda”, arată şeful statului în textul sesizării depuse la CCR.

Preşedintele Iohannis mai argumentează că, în privinţa terenurilor proprietate publică date în administrarea instituţiilor şi unităţilor de cercetare-dezvoltare de drept public şi de utilitate publică, art. 31 alin. (3) din Legea nr. 45/2009 permite expres scoaterea lor din proprietatea publică şi din administrarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din agricultură şi silvicultură prin lege ca act al Parlamentului. Însă, în ceea ce priveşte modalitatea de constituire a dreptului de administrare, direct prin lege, considerăm că dispoziţiile art. I pct. 1, teza a II-a contravin art. 136 alin. (4) din Constituţie.

Potrivit acestui text constituţional: „Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică”.

Totodată, potrivit art. 867 din Codul Civil: „(1) Dreptul de administrare se constituie prin hotărâre a Guvernului, a consiliului judeţean sau, după caz, a consiliului local. (2) Autorităţile prevăzute la alin. (1) controlează modul de exercitare a dreptului de administrare”.

De asemenea, „art. 287 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ enumeră la lit. b) printre entităţile care exercită dreptul de proprietate publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi autorităţile deliberative ale administraţiei publice locale, pentru bunurile aparţinând domeniului public al unităţilor administrativ-teritoriale. Acestea, în temeiul art. 297 din acelaşi act normativ, decid, în condiţiile legii, cu privire la modalităţile de exercitare a dreptului de proprietate publică, respectiv darea în administrare, concesionarea, închirierea ori darea în folosinţă gratuită”, mai arată sursa menţionată.

În ceea ce priveşte darea în administrare a bunurilor proprietate publică art. 298 din Codul administrativ stipulează că: „Autorităţile prevăzute la art. 287 exercită în numele statului, respectiv al unităţii administrativ-teritoriale următoarele prerogative: a) ţinerea evidenţei de cadastru şi publicitate imobiliară, în condiţiile legii; b) stabilirea destinaţiei bunurilor date în administrare; c) monitorizarea situaţiei bunurilor date în administrare, respectiv dacă acestea sunt în conformitate cu afectaţiunea de uz sau interes public local sau naţional, după caz, precum şi cu destinaţia avută în vedere la data constituirii dreptului”. În plus, art. 299 din acelaşi act normativ stabileşte şi conţinutul actului prin care se constituie dreptul de administrare. Astfel, hotărârea consiliului local al comunei, al oraşului sau al municipiului, după caz, prin care se constituie dreptul de administrare, trebuie să conţină cel puţin următoarele elemente: a) datele de identificare a bunului care face obiectul dării în administrare şi valoarea de inventar a acestuia; b) destinaţia bunului care face obiectul dării în administrare; c) termenul de predare-primire a bunului.

„Din analiza coroborată a dispoziţiilor constituţionale şi legale anterior menţionate, rezultă că stabilirea dreptului de administrare în favoarea Consiliului Local al municipiului Turda – asupra suprafeţei de teren de 2,2073 ha, din tarlaua 100, parcela 28, de pe raza municipiului Turda, judeţul Cluj ce va intra în domeniul public al municipiului Turda – nu se putea realiza prin lege, ca act al Parlamentului. În cazul concret, avut în vedere de norma criticată, operaţiunea juridică de constituire a dreptului real de administrare ar fi trebuit să se realizeze prin act administrativ al autorităţii locale, după dobândirea de către aceasta a dreptului de proprietate”, susţine şeful statului, în textul sesizării.

În acest sens este şi bogata jurisprudenţă a Curţii Constituţionale (Decizia nr. 1/2014, Decizia nr. 684/2020, Decizia nr. 58/2022). Astfel, prin Decizia nr. 1/2014, paragraful 188, Curtea Constituţională a reţinut că: „dreptul de administrare se constituie, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, prin acte administrative cu caracter individual, de încredinţare a bunurilor proprietate publică regiilor autonome sau, după caz, autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale şi altor instituţii publice de interes naţional, judeţean sau local, autorităţile care îl constituie având şi dreptul de a controla modul în care este exercitat dreptul de administrare de către titularul său”.

Totodată, în decizia precitată, paragraful 190, Curtea Constituţională a mai reţinut că: „transferul din proprietatea publică a statului în proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor judeţene, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, nu poate echivala cu operaţiunea juridică de constituire a dreptului real de administrare, dat fiind faptul că unităţile administrativ-teritoriale nu pot avea calitatea de subiecte ale dreptului de administrare, întrucât ele sunt chiar titularele dreptului de proprietate publică. Mai mult, transmiţând însuşi dreptul de proprietate publică către unitatea administrativ-teritorială, statul nu poate constitui, în acelaşi timp, şi dreptul de administrare în favoarea autorităţilor administraţiei publice locale, întrucât nu mai este titularul dreptului de proprietate publică corespunzător, pe care tocmai l-a transmis”.

Preşedintele Iohannis mai precizează că „faţă de toată această jurisprudenţă constituţională – care a stabilit că o astfel de modalitate de constituire a unui drept de administrare asupra bunurilor proprietate publică, supuse transferului interdomenial, este incompatibilă cu noţiunea şi caracterele juridice ale dreptului real de administrare, corespunzător dreptului de proprietate publică, şi, pe cale de consecinţă, contravine dispoziţiilor art. 136 alin. (4) din Legea fundamentală, care consacră la nivel constituţional modalităţile de exercitare a dreptului de proprietate publică – rezultă că prin conţinutul normativ, norma criticată contravine şi dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, relevante fiind, aşa cum am arătat anterior: Decizia nr. 1/2014, Decizia nr. 684/2020, Decizia nr. 58/2022”.