Preşedintele Klaus Iohannis, de Ziua Forţelor Terestre: Competenţa, disciplina şi spiritul dumneavoastră de sacrificiu contribuie la creşterea prestigiului Armatei României
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, cu ocazia Zilei Forţelor Terestre, că militarii Forţelor Terestre, prin competenţa, disciplina şi spiritul de sacrificiu, contribuie la creşterea prestigiului armatei României, îndemnându-i să dea în continuare exemplu de dăruire profesională şi patriotism.
Conform preşedintelui, imaginea internaţională pozitivă a României în mediul aliat li se datorează şi acestora, care au demonstrat o pregătire foarte bună, capacitate de integrare rapidă şi eficienţă operaţională în cadrul structurilor NATO.
Mesajul integral al lui Klaus Iohannis:
”Ca în fiecare an, odată cu prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă, sărbătorim Ziua Forţelor Terestre, una dintre componentele cele mai importante ale Armatei României, care, cu dăruire, îndrăzneală şi profesionalism, îndeplineşte misiuni deosebit de complexe.
Încă de la începutul pandemiei de COVID-19, militarii Forţelor Terestre au participat la punerea în aplicare a măsurilor stabilite în timpul stării de urgenţă şi, ulterior, a celei de alertă, contribuind la buna gestionare a unei situaţii extrem de dificile.
În perioada următoare, Forţele Terestre trebuie să acţioneze pentru iniţierea şi derularea unor programe de înzestrare consistente, dar şi pentru o cât mai temeinică instruire individuală şi colectivă, inclusiv în cooperare cu aliaţii noştri.
Toate acestea vor contribui semnificativ la continuarea eforturilor pentru consolidarea rolului strategic al României în cadrul NATO şi UE.
Datorită nivelului înalt de pregătire a militarilor români, ţara noastră este astăzi un aliat capabil să contribuie activ la securitatea şi menţinerea păcii în regiune şi în Europa, ceea ce consolidează profilul României de partener de încredere în rândul comunităţii internaţionale.
Dragi militari din Forţele Terestre, competenţa, disciplina şi spiritul dumneavoastră de sacrificiu contribuie la creşterea prestigiului armatei României.
Vă îndemn să daţi în continuare exemplu de dăruire profesională şi patriotism. Imaginea internaţională pozitivă a României în mediul aliat se datorează şi dumneavoastră, militarilor din Forţele Terestre, care aţi demonstrat o pregătire foarte bună, capacitate de integrare rapidă şi eficienţă operaţională în cadrul structurilor NATO.
La acest moment aniversar, urez multă sănătate şi succes în îndeplinirea misiunilor tuturor militarilor şi personalului civil din Forţele Terestre, aflaţi la datorie sub faldurile drapelului tricolor.
La mulţi ani!”
sursa: News.ro, sursa foto: Facebook/ Ministerul Apărării Naționale
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii