Președintele Klaus Iohannis scrie în declarația de avere că a câștigat într-un an aproape 30.000 de lei din drepturi de autor/ Veniturile din chirii au scăzut
Declaraţia de avere pentru anul în curs a preşedintelui Klaus Iohannis apare pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale, iar comparativ cu cea din 2020 şeful statului este în continuare proprietar a şase imobile, fără a avea trecute în document bijuterii, autoturisme, tabouri sau alte economii. Acesta are un cont la BCR, deschis în 1999, cu suma de 201.000 lei.
Declaraţia completă de avere a şefului statului poate fi accesată AICI.
Conform declaraţiei de avere, preşedintele Klaus Iohannis a avut salariu anul de 178.391 lei, comparativ cu anul 2020 când a avut 179.735 lei
Soţia acestuia Carmen Iohannis, profesoară de limba engleză la un liceu din Sibiu a avut un salariu anual de 44.816 lei, iar anul trecut era trecută suma de 43.450 lei.
La venituri din activităţi independent apar drepturi de proprietate intelectual, de la Editura Curtea Veche Publishing, în valoare de 29.784 lei, comparativ cu anul 2020 când apărea suma de 1.275 lei.
Veniturile din închirierea imobilelor sunt în acest an la suma de 28.799 lei comparativ cu sumele raportate anul precedent când erau de 35.743 lei.
Tot suma de 28.799 de lei apare în acest an şi la soţia acestuia, Carmen Iohannis, din închirierea unui imobil, iar anul trecut era trecută suma de 35.743 de lei.
Sursa: News.ro
Sursa Foto: Inquam Photos/ George Călin
.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii