Preşedintele Klaus Iohannis se declară profund întristat de moartea Papei emerit Benedict al XVI-lea
Preşedintele Klaus Iohannis a scris un mesaj pe Twitter în care se declară profund întristrat de moartea Papei emerit Benedict al XVI-lea şi spune că este alături de comunitatea catolică în aceste momente de „pierdere imensă”.
„Sunt profund întristat de moartea Papei emerit Benedict al XVI-lea. A lăsat o amprentă spirituală şi istorică incontestabilă asupra noastră, a tuturor. Gândurile mele sunt alături de comunitatea catolică din România şi din întreaga lume în aceste momente de pierdere imensă. Odihnească-se în pace”, a scris pe Twitter preşedintele Klaus Iohannis, citat de news.ro
Fostul papă Benedict, primul suveran pontif care a demisionat în ultimii 600 de ani şi un reprezentant al conservatorilor care tânjeau după o Biserică mai tradiţională, a murit sâmbătă, punând capăt unei perioade extraordinare în care doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb au locuit în acelaşi timp la Vatican. Benedict, în vârstă de 95 de ani, a murit într-o fostă mănăstire în care a locuit de la demisia sa surprinzătoare din 2013.
Liderii mondiali nu au întârziat să îşi transmită condoleanţele pentru Benedict, primul papă german din ultimii 1.000 de ani.
„Plângem moartea Papei nostru bavarez”, a declarat Markus Soeder, premierul din Bavaria, landul natal al lui Benedict. Cancelarul german Olaf Scholz a declarat pe Twitter că lumea a pierdut „o figură formatoare a Bisericii Catolice”.
Premierul italian Giorgia Meloni l-a salutat pe Benedict ca fiind „un mare om pe care istoria nu-l va uita”, în timp ce preşedintele polonez Andrzej Duda l-a numit „unul dintre cei mai mari teologi ai secolelor XX şi XXI”.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că Benedict a „lucrat cu tot sufletul şi inteligenţa sa pentru o lume mai fraternă”.
Regele Charles al Marii Britanii a declarat că îşi aminteşte cu plăcere de întâlnirea cu Benedict şi a reamintit „eforturile sale constante de a promova pacea şi bunăvoinţa faţă de toţi oamenii şi de a consolida relaţia dintre comuniunea anglicană globală şi Biserica Romano-Catolică”, relatează news.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
13 comentarii