G4Media.ro

Președintele Klaus Iohannis va primi Premiului European Carol al IV-lea al Asociației…

sursa foto: Facebook

Președintele Klaus Iohannis va primi Premiului European Carol al IV-lea al Asociației Germanilor Sudeți

Președintele Klaus Iohannis va primi sâmbătă Premiul European Carol al IV-lea al Asociației Germanilor Sudeți pentru anul 2020, în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Hof, în Germania.

Asociația Germanilor Sudeți a decis în anul 2020 să acorde acest premiu Președintelui Klaus Iohannis, „ca o recunoaștere a meritelor sale în ceea ce privește înțelegerea și cooperarea dintre popoarele și țările Europei Centrale”, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale. În contextul pandemiei, ceremonia nu a putut fi organizată, fiind reprogramată pentru 4 iunie 2022, dată la care se sărbătorește și Ziua Germanilor Sudeți.

Premiul poartă numele lui Carol al IV-lea, împărat german și rege al Boemiei (1316-1378), și are, conform organizatorilor, scopul de „a încuraja o ordine justă a popoarelor și statelor din Europa Centrală”. Este acordat anual personalităților și organizațiilor din viața politică, religioasă sau cea economică, cu merite deosebite în favoarea înțelegerii și cooperării popoarelor și statelor Europei Centrale.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

21 comentarii

  1. Premiul putoarea prezidențială în rang de mare ștab și cu merite deosebite în mafiotizarea justiției după bunul plac, că de omu a ciordit 5 case și el ca primaru…

    • asta colectioneaza premii cum colectioneaza copiii fluturi in insectar. mai avea un premiu carol, probabil era editia veche, euro 4 si vrea un model mai nou…

  2. Președintele Klaus Iohannis va primi sâmbătă Premiul European…CaCarol al IV-lea al Asociației Germanilor Sudeți…
    Cinste lui, cinste Ficusului!

  3. premiul pt „Romania needucata” cand il primeste?

  4. Ce-i mai place tinichelele … 🤡

  5. Până și roboții trimiși de extratereștri primesc premii 🙂

  6. Premiul european de la asociatia Dulapurile Somnambule pentru cea mai reusita reforma in justitie, pentru cea mai lunga reforma din invatamant si pentru cel mai lung discurs de 1 iunie.

  7. Pentru premiul asta cate păduri o fi dat la schimb ? Sau cate interese românești a tranzactionat in defavoarea românilor ?
    Singurul titlu pe care il merita e cel de Iuda.

  8. Am rămas mut!

  9. Pentru ce primește premiul?! Nu a făcut nimic din cele menționate in motivația oficială!

  10. Mama ce s-au dezlantuit putorile useriste.
    Pana nu demult credeam ca reotorica mai mizerabila ca la psd nu exista.
    Iite ca m-am inselat.
    Usericii ii bat la mizerie pana si pe rapandulele alea de la haur.

  11. de la ultimile alegeri DL JOHANNIS ESTE O DEZILUZIE!

  12. Și titlul de Erou al economiei agrare pentru românii trimiși la sparanghel în pandemie. Pe noi ne înfometează și ne ține fără energie și lui îi arde de medalii. Pentru el Germania este patria lui, noi suntem un stat eșuat și rampă de lansare prin trădările făcute.

  13. poate mai parcurge doua mandate dupa ce se modifica constitutia

  14. Sa ma pish pe el de bagabont.

    • Asta primeste premii de jucarie, ca sabiutzele de plastic si coifurile de hartie. Simulacru de presedinte, simulacru de premiu…

  15. Ha, ha s-au activat toți băgătorii de seama. Mergeți ba la treaba voastră, la antene sau ciutacu.

  16. Nu se lasa Herr Fikus pina nu face un careu de Caroli.

    • alearga sa-i scoata cetatenie germana nevestei ca au vreo 17 dosare penale pe rol.stie isarescu

  17. Vai de capul tău! Țara arde și baba se piaptănă!