Președintele libanez cere Rusiei imagini din satelit din momentul exploziei din portul Beirut
Preşedintele libanez Michel Aoun i-a solicitat ambasadorului rus Aleksandr Rudakov imagini din satelit filmate de Rusia în 4 august 2020, atunci când o explozie puternică a lovit portul Beirut, a anunţat vineri preşedinţia libaneză pe Twitter, potrivit Reuters, citată de Agerpres.
Explozia produsă pe 4 august 2020 şi pusă de autorităţi pe seama depozitării fără măsuri de siguranţă la sfârşitul lui 2013 a unor enorme cantităţi de nitrat de amoniu, s-a soldat cu cel puţin 214 morţi, peste 6.500 de răniţi şi a devastat cartiere întregi ale capitalei Libanului.
Numeroşi libanezi sunt furioşi întrucât la peste 14 luni de la explozie nu a fost trasă la răspundere nicio oficialitate.
Arătate cu degetul pentru neglijenţă criminală, autorităţile de la Beirut au respins orice eventuală anchetă internaţională, iar apoi l-au demis în februarie pe primul judecător local însărcinat cu efectuarea anchetei, Fadi Sawan.
În luna mai, actualul magistrat însărcinat cu ancheta în acest dosar, Tarek Bitar, le-a cerut mai mai multor state imagini care au surprins explozia, potrivit agenţiei naţionale de presă libaneze, care nu a menţionat însă numele ţărilor în cauză.
Politicieni libanezi, inclusiv preşedintele Aoun, au criticat lipsa de cooperare din partea altor ţări după ce autorităţile de la Beirut au solicitat imagini ale deflagraţiei. Fostul premier Hassan Diab le-a adresat astfel de cereri Franţei şi Italiei, dar a precizat că nu a primit imaginile cerute.
Sursa foto: Facebook/ Mazen Rifai
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii