Președintele Libanului: Incendiul care s-a declanşat în portul Beirut este posibil să fi fost cauzat de un act de sabotaj, o eroare tehnică sau o neglijenţă
Peşedintele Michel Aoun a declarat că noul incendiu declanșat joi în portul Beirut este posibil să fi fost cauzat de un act de „sabotaj”, „o eroare tehnică” sau „o neglijenţă”. El a precizat că persoanele responsabile vor trebui să dea socoteală, relatează AFP.
„Incendiul de astăzi ar putea fi un act de sabotaj internaţional, rezultatul unei erori tehnice (…) sau al unei neglijenţe. În oricare dintre aceste variante, cauza trebuie cunoscută cât mai rapid posibil şi responsabilii trebuie traşi la răspundere”, a declarat preşedintele în deschiderea unei reuniuni a Consiliului superior de apărare.
Incendiul din portul Beirut, care a afectat un ajutor umanitar vital, a reaprins revolta libanezilor, încă sub şoc după explozia care le-a îndoliat ţara în urmă cu cinci săptămâni.
Fără a fi stins pe deplin, incendiul a scăzut în intensitate în cursul serii, după multe ore de operaţiuni comune ale protecţiei civile şi elicopterelor armatei.
De-a lungul întregii după-amiezi, cerul din Beirut a fost acoperit de un fum negru gros. Incendiul s-a declanşat într-un depozit în care erau stocate bidoane de ulei, a precizat armata.
Potrivit „informaţiilor preliminare”, se efectuau reparaţii la un fierăstrău electric, iar scânteile care au sărit au dus la declanşarea unui incendiu, a declarat la rândul său ministrul transporturilor şi lucrărilor publice, Michel Najjar.
Crucea Roşie internaţională a anunţat joi că ţinea în acest depozit „mii de colete alimentare şi o jumătate de milion de litri de ulei”.
„Operaţiunea noastră umanitară riscă să fie serios perturbată”, a avertizat pe Twitter directorul regional pentru Orientul Mijlociu, Fabrizio Carboni.
Este vorba despre al doilea incendiu în câteva zile în portul Beirut. Miercuri, munţi de deşeuri, lemn şi pneuri au luat foc.
Unii deputaţi au denunţat chiar o tentativă a autorităţilor de a îngropa eventuale probe legate de drama de pe 4 august. „Dacă incendiul de astăzi a fost provocat, este în mod sigur pentru a ascunde ceva (…), a-i împiedica pe anchetatori să efectueze analize şi să adune mai multe probe”, a scris Neemat Frem pe Twitter, potrivit Agerpres.
Sursa Foto: Agerpres/Mohamed Azakir/REUTERS
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
2 comentarii