G4Media.ro

Preşedintele Macron afirmă că în 2025 le va cere francezilor să decidă…

Foto: Captură video

Preşedintele Macron afirmă că în 2025 le va cere francezilor să decidă prin referendumuri cu privire la „problemele determinante”

Preşedintele Emmanuel Macron a afirmat marţi, într-un discurs televizat, cu prilejul urărilor de Anul Nou, că în 2025 le va cere francezilor să „decidă” cu privire la „problemele determinante”, făcând aluzie la posibile referendumuri sau convenţii cetăţeneşti, relatează AFP, conform Agerpres.

Şeful statului a promis, de asemenea, că „va veghea” ca Franţa „să continue să fie atractivă”, „să lucreze şi să inoveze mai mult”, să continue să creeze locuri de muncă şi „să asigure creşterea prin menţinerea finanţelor”, o formă de avertisment adresat guvernului, care trebuie să prezinte o nouă versiune a bugetului pentru anul următor.

Preşedintele francez a admis că dizolvarea controversată pe care a decis-o în iunie „a adus pentru moment mai multe diviziuni în Adunarea Naţională decât soluţii pentru francezi” şi „produce mai multă instabilitate decât seninătate”.

„Îmi asum toată partea mea”, a spus şeful statului francez în discursul său. El a estimat că anul care se deschide miercuri ar trebui să fie cel al „recuperării colective” pentru a permite „stabilitate”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează