Președintele Macron și guvernul său folosesc toate mijloacele constituționale pentru ocolire și scurtcircuitare a parlamentului la dezbaterea proiectului de lege de reformă a sistemului de pensii

Cine urmărește dezbaterile proiectului legii de reformă a sistemului de pensii descoperă zilnic metode prin care executivul, prin intermediul prevederilor constituționale, eludează capcanele dintr-un parlament în care, raritate sub ce-a de-a Cincea Republică (1958 – ), nu deține majoritatea absolută.

Mai întâi, când a trimis proiectul în Adunarea Națională (aleasă prin vot direct), unde confederația pro-prezidențială Ensemble (Împreună, centru) deține doar 250 de mandate (majoritate absolută 289 din 577), guvernul condus de Elisabeth Borne a invocat articolul 47, alineat 1 al Constituției care limitează la 20 de zile dezbaterea în camera inferioară după care proiectul este trimis Senatului unde dezbaterea este limitată la 15 zile.

Confruntat cu peste 20.000 de amendamente, majoritatea depuse de opoziția de stânga, guvernul nu a reușit să treacă în 20 de zile decât două dintre cele 20 de articole ale proiectului. Senatul a reușit să adopte până acum opt articole, dar și acestea cu ajutorul articolului 38 al regulamentului camerei superioare care permite guvernului să ceară eliminarea amendamentelor pe care le consideră neacceptabile.

În Senat (ales prin vot indirect de către cei circa 162.000 de aleși ai națiunii) cel mai numeros grup parlamentar este cel al Republicanilor (LR, centru dreapta), care s-a dovedit un aliat de nădejde al președintelui Emmanuel Macron și al guvernului condus de Elisabeth Borne. Între altele, a adoptat celebrul articol 7 care majorează vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani chiar în ziua în care peste un milion de francezi demonstrau în semn de protest și țara era serios perturbată de greve în special în transporturi.

Dar guvernul a mai apelat la un mecanism din panoplia constituțională care oferă executivului mijloace de a ocoli sau cel puțin scurtcircuita parlamentul: ministrul muncii Olivier Dussopt, care susține proiectul din partea guvernului, a invocat art. 44, alineat 3 (votul blocat), care prevede că „adunarea sesizată se pronunță printr-un singur vot asupra întregului text în discuție sau a unei părți a acestuia, luând în considerare numai amendamentele propuse sau acceptate de guvern”.

Evident că opoziția de stânga a protestat, reclamând faptul că i se bagă pumnul în gură, dar invocarea acestui articol nu este nouă, el fiind aplicat de peste 250 de ori sub cea de-a Cincea Republică, inclusiv de guvernele de stânga.

Senatul are termen de dezbatere până duminică, după care proiectul merge, în forma adoptată total sau parțial la Senat și parțial la Adunare, la comisia mixtă paritară Adunarea Națională – Senat și în caz de divergență se întoarce la cele două camere.

Guvernul mai are posibilitatea de a legifera prin ordonanță la 50 de zile de la sesizarea parlamentului sau să recurgă la opțiunea „nucleară” – angajarea responsabilității prin art. 49, alineat 3 asupra întregului proiect de lege. Textul este adoptat ca atare, cu excepția demiterii guvernului printr-o moțiune de cenzură ulterioară.

Procedura a fost folosită de 89 de ori sub cea de-a Cincea Republică (33 de ori de guverne de dreapta, 56 de guverne de stânga) și niciuna dintre cele 47 de moțiuni de cenzură depuse în ultimii 65 de ani prin această procedură nu a reușit să fie adoptată. Guvernul Borne însuși a invocat art. 49 (3) de 10 ori, de fiecare dată opoziția a introdus moțiune de cenzură, dar niciodată nu a reușit să adune în Adunarea Națională (singura abilitată să voteze moțiunea) cele 289 de voturi necesare demiterii guvernului.

Cum se explică faptul că deși este majoritară, opoziția nu a reușit niciodată să răstoarne guvernul după iulie 2022? Grupul LR, cu 61 de deputați, nu a participat niciodată la votarea moțiunii de cenzură, iar restul opoziției a fost aproape tot timpul disfuncțională, fiind formată din alianța stângii – Nupes (149 de deputați) și Reunirea Națională (88 de deputați) – se ceartă mai adesea între ele decât cu guvernul.

Ce s-ar întâmpla dacă guvernul și-ar angaja responsabilitatea asupra unui proiect de lege profund impopular, judecând nu doar după amploarea manifestațiilor de protest, ci și după sondajele de opinie? Deja în presă au apărut relatări cu privire la rezerve la o parte a deputaților macroniști, iar deputații LR sunt în public divizați asupra reformei sistemului de pensii.

Deocamdată dezbaterea din Senat nu s-a terminat, iar guvernul folosește toate mecanismele unei Constituții proiectate pentru Charles de Gaulle acum 65 de ani și numită de critici „sistemul loviturii de stat permanente” sau „monarhie republicană”, plină de mecanisme mai mult sau mai puțin subtile de ocolire și marginalizare de către executiv a puterii legislative. Ceea ce îi face pe francezi să recurgă adeseori la o reacție dură: ieșirea în stradă.