Preşedintele Pakistanului Arif Alvi refuză să promulge noile legi ale securității naționale
Preşedintele pakistanez Arif Alvi a declarat duminica aceasta că a refuzat să promulge două proiecte de lege care ar da autorităţilor mai multă putere să aducă în faţa justiţiei cetăţenii pentru fapte împotriva statului şi a armatei, demers pe care Ministerul Dreptului şi al Justiţiei l-a declarat neconstituţional, relatează Agerpres
Proiectele de lege au fost deja adoptate de ambele camere ale parlamentului de la Islamabad, dar Alvi este membru al Partidului Tehreek-e-Insaf (PTI), al fostului prim-ministru Imran Khan, care se opune guvernului de coaliţie care a adoptat cele două legi.
„Dumnezeu îmi e martor că nu am semnat Legea din 2023 de modificare a secretelor oficiale şi nici Legea din 2023 de amendare a legii privind armata pakistaneză, deoarece nu sunt de acord cu aceste legi”, a anunţat Alvi pe platforma de socializareX, fostă Twitter.
El a spus că a cerut personalului său să returneze proiectele de lege nesemnate legiuitorului în termenul prevăzut pentru a le abroga.
„Cu toate acestea, am aflat astăzi că personalul meu mi-a subminat voinţa şi ordinul”, a spus el.
Ministerul Dreptului şi Justiţiei a transmis că decizia preşedintelui este „profund îngrijorătoare”.
„Preşedintele are două opţiuni: fie să dea avizul conform, fie să returneze chestiunea către parlament cu observaţii specifice”, a apreciat ministerul într-un comunicat, adăugând că preşedintele nu a pus în aplicare niciuna dintre opţiuni. „Un astfel de curs de acţiune este împotriva literei şi spiritului Constituţiei”, a considerat ministerul.
Potrivit Constituţiei, dacă preşedintele nu promulgă un proiect de lege sau nu-l returnează parlamentului cu observaţiile sau obiecţiile sale în termen de 10 zile după ce respectivul proiect a trecut deja prin cele două camere ale legislativului, atunci acel proiect va deveni automat lege.
„Deoarece preşedintele nu a promulgat şi nu a returnat proiectul de lege în 10 zile, acesta a devenit lege”, a declarat ministrul interimar al justiţiei Ahmad Iran într-o conferinţă de presă.
Ministrul interimar al informaţiilor, Murtaza Solangi, a declarat că remarcile făcute de Alvi pe contul personal de socializare nu au nicio valoare deoarece el nu a formulat obiecţii la proiectul de lege în termenul stabilit.
„Este doar o încercare de a crea confuzie. Nu are valoare juridică”, a spus Solangi.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank