G4Media.ro

Președintele Parlamentului European către Consiliul UE: Propunerea noastră pentru șefia Parchetului european…

Președintele Parlamentului European către Consiliul UE: Propunerea noastră pentru șefia Parchetului european este Laura Codruța Kovesi

Președintele Parlamentului European Antonio Tajani, a transmis o scrisoare oficială Consiliului UE prin care în informează despre faptul că propunerea Legislativului european pentru șefia Parchetului european este Laura Codruța Kovesi.

Anunțul a fost făcut de Tajani pe contul personal de Twitter:

  • Laura Codruța Kovesi este candidatul Parlamentului European pentru șefia Parchetului European. Ea are toate calitățile necesare pentru a face o treabă excelentă. Avem nevoie de mai multe femei extraordinare precum Laura Codruța Kovesi în poziții de conducere.

Scrisoarea a fost trimisă Consiliului UE și adresată ministrului român al Afacerilor Europene, George Ciamba, care conduce formatul respectiv.

Echipa de negociere a Parlamentului, decisă joi în Conferința președinților, urmează să discute cu Consiliul UE numirea noului șef al Parchetului European. Echipa este formată din europarlamentarii Ingeborg Grassle (Germania, PPE), Claude Moraes (Marea britanie, S&D) și Judith Sargentini (Olanda, Verzi), dintre care doi (Grassle și Sargentini) sunt în favoarea Laurei Codruța Kovesi, au explicat pentru G4Media.ro surse europene.

Negocierea dintre cele două instituții europene e necesară pentru că votul din Parlamentul European diferă de cel din Consiliul UE. Kovesi a ocupat primul loc la votul din cele două comisii din PE (LIBE și CONT), în timp votul indicativ din Consiliul UE l-a plasat în 20 februarie pe primul loc pe candidatul francez, Jean – Francois Bohnert (șeful Parchetului din orașul Reims), Kovesi fiind clasată a doua, la egalitate cu candidatul german Andres Ritter. Votul din Consiliul UE nu este însă unul final, ci unul indicativ, și e de așteptat ca odată cu ieșirea de facto a germanului din cursă voturile să se redistribuie (el s-a clasat pe locul trei și la votul din PE).

Componența echipei de negociere a Parlamentului European e esențială în acest proces, dat fiind că în timp ce popularii lui Grassle au susținut-o puternic pe Kovesi, socialiștii lui Moraes au votat împotriva sa.

Explicațiile europarlamentarului Siegfried Mureșan:

  • În primul rând, Consiliul Uniunii Europene trebuie să-și stabilească poziția oficială de negociere. Până acum, Consiliul nu a stabilit nimic oficial, ci doar a avut loc un vot tehnic.
    În mod normal, Consiliul ar trebui să țină cont de poziția panelului format din 12 experți, care a propus-o pe primul loc pe lista candidaților pe Laura-Codruța Kövesi, și de poziția Parlamentului European, care a votat în mod transparent tot pentru Kövesi.
    Dacă poziția Consiliului va fi diferită de cea a Parlamentului European, se va ajunge la o negociere interinstituțională Consiliu – Parlament. În cadrul acestei negocieri, echipa Parlamentului va trebui să apere poziția exprimată de noi, europarlamentarii, la voturile din cele două Comisii de specialitate (CONT și LIBE).
    Obiectivul este de a da votul final în plenul Parlamentului European înainte de finalul acestei legislaturi. De aceea, fac un apel la Consiliu să țină cont de poziția panelului format din 12 experți și de audierea și votul democratic și transparent dat de Parlament și să confirme cât mai rapid nominalizarea Laurei-Codruța Kövesi.

Context

Fosta şefă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi, a obţinut la 27 februarie cele mai multe voturi în Comisia LIBE a Parlamentului European, după audierile pentru ocuparea funcţiei de procuror-şef al Parchetului European, propunerea fiind trimisă Conferinţei Preşedinţilor.

Laura Codruţa Kovesi a primit 26 de voturi, fiind urmată de candidatul francez Jean-Francois Bohnert, cu 22 de voturi, şi de candidatul german Andres Ritter, cu un vot.

În votul consultativ din 26 februarie din Comisia pentru control bugetar (CONT), Laura Codruţa Kovesi a primit 12 voturi, fiind urmată de Jean-Francois Bohnert, cu 11 voturi, şi de Andres Ritter, cu un vot.

Procurorul-şef european, care va conduce Biroul Procurorului Public European (EPPO), va fi numit de comun acord de către Parlamentul European şi Consiliu în urma unor negocieri.

Parchetul European, care ar urma să devină operaţional până la sfârşitul lui 2020, va fi un birou independent însărcinat cu investigarea, urmărirea şi aducerea în faţa justiţiei a infracţiunilor împotriva bugetului UE, cum ar fi frauda, corupţia sau frauda transfrontalieră de TVA de peste 10 milioane de euro. Lista infracţiunilor va putea fi extinsă în viitor pentru a include, de exemplu, activităţi teroriste.

Până în prezent, 22 de state membre ale UE s-au alăturat Parchetului European. Exceptând Marea Britanie, care va părăsi UE, cele cinci ţări care nu participă încă (Suedia, Ungaria, Polonia, Irlanda şi Danemarca) se vor putea alătura în orice moment.

Parchetul European va avea sediul central în Luxemburg şi va fi compus dintr-un procuror-şef şi un colegiu de procurori din toate ţările participante. Aceştia vor coordona investigaţiile curente desfăşurate de către procurorii delegaţi în fiecare stat participant.

Parchetul European va veni în completarea activităţii OLAF (Biroul european de luptă antifraudă) şi a Eurojust (agenţie a Uniunii Europene ce se ocupă de cooperarea judiciară în materie penală între agenţiile statelor membre), care nu sunt echipate pentru a ancheta sau pentru a urmări penal cazuri individuale.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

38 comentarii

  1. Bravo , Codruta ! Cinste tie !

  2. Wow, Doamne-ajuta LCK!!!
    Si acum, sa se tina bine toti micii dumnezeii din tarisoara noastra pe care o vand bucata cu bucata!

  3. turbati psd-isti jegosi! muriti de oftica!

  4. Bravoo, procuror Kovesi, va sustinem din inima toti romanii cinstiti din tara asta, sunteti alegerea noastra, si veti fi si a UE ca procuror-sef al EPPO, asa sa ne-ajute Dumnezeu!

  5. Good LCK!
    Borfașii te anchetează și denigrează, în timp ce toate țările civilizate și elitele internaționale te laudă! Suntem mândri că esti româncă!

  6. L-am văzut pe liviu cumpărand un spray de WD40. Cică ar fi un bun lubrifiant.

    • E degripant, l-a cumpărat pentru măsele, pesemne are programare la dentist. De lubrifiere se ocupă nea Vaselină și cu nea Unguent, pentru că nea Alifie e ineficient până la vară…

  7. Astia nu vor dormi toata noaptea., mai fac 10 dosare la Kovesi……

    • De asta mi-e frică și mie, ăștia sunt in stare să ducă ura la extrem!!! Orice este posibil, iar dacă spun asta ,mi-e frică mie la ce îmi trece prin cap!! Bravo Codruța!!!

  8. Excelent. Succes în continuare.

  9. Trebuie sa ne gindim si la scenariul in care in cele 2 dosare i se pune interdictia de a parasi tara sau pur si simplu arest preventiv.
    Sint sigur ca pzd-ul se gindeste deja la aceste scenarii.

    Daca nu reusesc in timp, o s-o condamne dupa numirea in post, iar dinti-de-grebla o sa vrea prim-ministru sau presedinte motivind ca daca o condamnata este Procuror General al EU, el de ce ar putea ocupa una din functiile mentionate intr-o tara din UE.

    • Nu i se poate da interdictie de a parasi tara, sau alte forme si mai grave, fara acordul sectiei de procurori din CSM. Asa e legea, p-asta n-a apucat s-o modifice prin oug bubosul justitiei.

  10. Hai Codruța !!!
    Hai DNA !!

  11. Un mare bravo pana acum !!!!!!!!!!!!
    Succes in continuare.

    Sa vedem si replica mafiotilor. Ce-o sa inventeze ca sa-i bareze drumul ?

    • Orice vor face de acum înainte înseamnă război cu UE.
      Vor pierde. Deja sunt pierduți.
      Problema este dacă oamenii de rând mai pot fi salvați.

  12. O ce veste minunata!

  13. „Un orologiu sună noaptea jumătate.
    La Irinuca la poartă oare cine bate?
    – „Eu sunt, dragă Iri, Liviu Nicolae;
    Eu, şi de la oaste mă întorc rănit.
    Soarta noastră fuse crudă astă dată:
    Mica mea ceată de tâlhari fuge sfărămată.
    Dar deschideţi poarta… Procurorii mă-nconjor…
    Vântul suflă rece… Rănile mă dor!”
    Tânăra domniţă de la fereastră sare.
    Şi-n tăcerea nopţii astfel i-a vorbit:
    – „Ce spui, tu, străine? Liviu e departe;
    Îmi aduc aminte parcă în Madagascar,
    Nu cred să se întoarcă până la răsărit…”

    • :)) :)) :))

    • Am impresia ca nu degeaba ti-ai ales acest nick- name. Nu-ti poti bate joc de o poezie patriotica in care sa fie implicate cele mai mari jeguri si infractori notorii de pe plaiul mioritic
      Daca tot vroiai sa scoti in evidenta faptul ca sobolanul liviu umbla noaptea de frica sa nu fie vazut cum fura, exista si genul proza nu doar poezie si e pacat sa macelaresti poezia lui Bolintineanu….

    • @Jean-Paul:
      Esti intr-o mare eroare: @Scara si-ar fi batut joc de poezie daca ar fi pastrat personajele dar le-ar fi pus in situatii total opuse celor imaginate de poet. De exemplu daca ar fi spus ca Stefan cel Mare se intoarce din Club abtiguit si cu mica lui ceata facand fel si fel de trasnai. Nu a fost cazul ! Faptul ca foloseste elemente din poezie pt a imagina situatii pt alte personaje decat cele consacrate de balada poate insemna doar o parodie si nimic mai mult !

      PS. Sanatate !

  14. Cred că în clipa asta s-a făcut un comandament de urgență, să scornească orice este credibil numai să poată fi arestată, sau băgată sub control judiciar cu interdicția de a nu părăsi țara. Deși, cred că ar fi făcut-o până acuma, dacă aveau de ce să se agațe.

    • Pai, n-au! Mizeriile astea de dosare sunt doar pentru masmedia, ca s-o manjeasca si s-o demonizeze, asa cum fac latrinele antena3 si ghita tv de 2 ani de zile, si la cuplul asta ordinar s-a adaugat de prin decembrie si realitatea3 si b1 tv, adica latrinele si-au facut cartel mediatic, de influentare a opiniei publice din Romania, si chiar si UE, cred ele.

  15. Succes Codruța ,te susținem.

  16. si uite asa flaushatul verifica zborurile catre Brazilia. chestia este ca nici acolo nu va scapa. unde esti Liviuuuuleee, si tu Tudooooreeeeleeeee? bayetzi va spun un secret: adrenalina are cateodata culoare MARO!

  17. Felicitari! Este cea mai mare realizare a poporului roman in Uniunea Europeana, nu a clasei politice…

  18. Nu inteleg de ce ditamai articolul can totul putea fi sintetizat atat ca titlu cat si continut: muie PSD. Ca pricepeam noi restul!

  19. O să crape fierea în Buborel și Floricica Dansatoarea.

  20. Tulburel, ai belit-o.
    Floricico, și tu !!!
    De restul…ce să mai zic…la brutărie, acolo e locul vostru

  21. Daca scoti si virgula dintre subiect si predicat din prima propozitie, sigur Codrutza o sa castige! Bafta!

  22. Bravo, Codruța! Bravo, UE! Asta arată că UE chiar vrea să facă treabă. Și am întrebare pentru Veorica….ceva de spus? Sau nu ți s-a scris hârtiuța? De, liviulică a uitat să ți-o scrie de supărare.

  23. Judecatorii care au amanat sentinta definitiva in cazul Dragnea sunt complici la alunecarea inspre dictatura a tarii si la fel de vinovati ca Dragnea si anturajul lui.

    • Foarte adevărat în privința judecătorilor care sunt vinovați în privința amânării sentinței definitive a lui Liviu Dragnea dar și a lui Valcovici! Ar trebui și ei condamnați pentru complicitate la trădare de neam și țară , cât și la distrugerea acestei țări mi

  24. Feliciari!!!

  25. Avem nevoie mai mult ca oricand de procurori loiali, onesti si curajosi cum este dna Kovesi.

  26. Felicitari Codrutei. A fost selectata de catre Comisia formata din cei mai buni profesionisti in domeniu, din Europa , ca fiind pe primul loc din cele trei persoane selectate.Daca actuala guvernare se teme de aceasta , iar instrumentul bubos lupta din rasputeri impotriva acesteia, inseamna ca dna. Kovesi este un procuror performant ,ptr.ca a reusit sa bage frica-n hoti.
    Succes si sustinere in continuare.

  27. Foarte adevărat în privința judecătorilor care sunt vinovați în privința amânării sentinței definitive a lui Liviu Dragnea dar și a lui Valcovici! Ar trebui și ei condamnați pentru complicitate la trădare de neam și țară , cât și la distrugerea acestei țări

  28. FELICITARI,DOAMNA L.C.K,PROCUROR SEF,SUSTINUTA DIN TOATA FIINTA NS.DE ROMANI CINSTITI,ADEVARATI URMASI AI MINTILOR LUMINATE DIN AC TARA…ROMANIA SI DIN CREMA UE.NE MANDRIM CA ESTE APRECIATA LA JUSTA VALOARE DE,,TOATA FLOAREA CEA VESTITA A UE”!!