G4Media.ro

Președintele partidului neonazist Zori Aurii a fost condamnat la 13 ani închisoare,…

Președintele partidului neonazist Zori Aurii a fost condamnat la 13 ani închisoare, alături de mai mulți lideri ai formațiunii

Liderul partidului neonazist grec Zori Aurii, Nikos Michaloliakos – negaţionist şi admirator al naţional-socialismului – a fost condamnat miercuri la 13 ani de închisoare cu executare de Curtea penală din Atena, care l-a găsit vinovat de „conducerea unei organizaţii criminale”, relatează AFP şi ANA, preluate de Agerpres.

Tot la 13 ani de închisoare au mai fost condamnaţi eurodeputatul Ioannis Lagos, fost membru al Zorilor Aurii, fostul purtător de cuvânt al formaţiunii paramilitare, Ilias Kassidiaris, deputatul Hristos Pappas, considerat mâna dreaptă a lui Michaloliakis, precum şi alţi doi foşti deputaţi, Ilias Panagiotaros şi Giorgos Germenis.

Fostul ginere al lui Michaloliakis, Artemis Matthaiopoulos, a fost condamnat în ce-l priveşte la 10 ani, tot pentru participare la conducerea unei organizaţii criminale.

Procuroarea Curţii penale din Atena ceruse marţi o pedeapsă de 13 ani de închisoare pentru toţi şapte.

În privinţa eurodeputatului Ioannis Lagos, Parlamentul European va trebui să-i ridice imunitatea, la solicitarea Greciei, după emiterea mandatului de arestare.

Curtea penală din Atena l-a condamnat tot miercuri la închisoare pe viaţă pe un alt membru al Zorilor Aurii, Giorgos Roupakias, pentru asasinarea rapperului antifascist Pavlos Fyssas, în 2013. La această pedeapsă se adaugă încă 10 ani pentru apartenenţă la formaţiunea neonazistă.

Alţi membri ai partidului au fost condamnaţi la pedepse între cinci şi şapte ani de închisoare pentru apartenenţă la o organizaţie criminală.

Luni, Curtea a respins toate circumstanţele atenuante care ar fi putut să uşureze pedepsele cu închisoarea riscate de liderii partidului neonazist.

Procesul Zori Aurii este considerat unul dintre cele mai importante din istoria politică a Greciei şi a dus progresiv la declinul partidului, a treia forţă politică din Grecia în 2015, dar care nu a obţinut niciun loc în Parlament la ultimele alegeri legislative din iulie 2019.

După cinci ani şi jumătate de audieri, Curtea a ajuns săptămâna trecută la verdictul unanim că partidul paramilitar este „organizaţie criminală”, decizie calificată drept „istorică” de preşedinta Republicii şi de o mare parte a clasei politice din Grecia.

Foto: Nikos Michaloliakos, liderul partidului neonazist Zorii Aurii / Sursa: Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Acum e o lista mai lunga de lucruri ce nu pot fi negate, decat pe vremea lui Ceausescu. A facut blasfemie la adresa zeului Covrig? sau poate a comentat despre ochiul maro?

  2. speram sa il inhatze si pe bucatarul de legiunea straina , Catalin Berenghi ..ca are idei la fel de crete ca si asta

  3. Pe domnul care vroia sa fie vice la bucuresti pe cand? Ala neonazistul de la PMP parca… avea si ceva nume predestinat… Neamtu daca nu ma insel…

  4. Credeam ca doar in Germania este interzis nazismul si orice forma sau simbol al acestuia. Daca e sa fim justitiari pana la capat, am putea inchide si casa Boss, deoarece croitorul a fost cel care a creat hainele alea negre ale ofiterilor nazisti.

    • Uniformele nu au fost create de Hugo Boss, ci doar produse de firma Boss. Designul ii apartine unui anume Karl Diebitsch.

      Nu delictul de opinie a fost motivul pentru care se duc astazi la inchisoare acei oameni, ci infractiunile violente pe care le-au comis.