G4Media.ro

Președintele Poloniei a declarat stare de urgență la frontiera cu Belarusul, din…

Sursa foto: Facebook/ SEDNO

Președintele Poloniei a declarat stare de urgență la frontiera cu Belarusul, din cauza fluxului mare de migranți

Președintele Poloniei a impus starea de urgență în două regiuni care se învecinează cu Belarusul, a declarat joi purtătorul de cuvânt al acestuia, o mișcare fără precedent din istoria post-comunistă a țării, care vine în contextul unei creșteri a migrației ilegale, potrivit Reuters.

Uniunea Europeană l-a acuzat pe președintele din Belarus, Alexander Lukașenko, că folosește migranți din țări precum Irak și Afganistan ca parte a unui „război hibrid” menit să pună presiune asupra blocului comunitar în urma sancțiunilor pe care le-a impus.

Polonia a încercat să îmbunătățească securitatea la granița sa prin construirea unui gard și trimiterea de trupe.

„Situația de la granița cu Belarus este dificilă și periculoasă”, a declarat Blazej Spychalski într-o conferință de presă.

„Astăzi, noi, Polonia, fiind responsabili de propriile noastre frontiere, dar și de frontierele Uniunii Europene, trebuie să luăm măsuri pentru a asigura securitatea Poloniei și a Uniunii Europene.”, a mai spus purtătorul de cuvânt.

Garda de frontieră poloneză a transmis miercuri că au avut loc aproximativ 3.500 de încercări de trecere ilegală a frontierei doar în luna august, dintre care 2.500 au reușit să le împiedice.

Guvernul a mai spus că trebuie să fie pregătit pentru „provocări” care ar putea avea loc în timpul exercițiilor militare organizate de armata rusă care vor începe pe 10 septembrie.

Starea de urgență înseamnă că adunările de persoane vor fi interzise și oamenilor li se va interzice accesul în anumite locuri la anumite ore, conform ordinului semnat de președintele Andrzej Duda.

ONG-urile au criticat aspru abordarea guvernului în această privință și au declarat că Varșovia trebuie să ofere mai mult ajutor umanitar migranților blocați la graniță.

Polonia spune că acestea sunt responsabilitatea Belarusului și a acuzat, de asemenea, Minsk că a refuzat un convoi de ajutor umanitar destinat migranților.

Sursa foto: Facebook/ SEDNO

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Iarăși aceleași ONG-uri, care altă treabă n-au decât să critice, dar să vină cu soluții concrete nu sunt în stare. Polonia nu este un ONG, să îi dojenească pe cei care încearcă să îi treacă granița fraudulos. Iar acești migranți trebuie să știe că nu poți face ce vor mușchii tăi, și vor fi consecințe dacă forțezi lucrurile.