G4Media.ro

Preşedintele Poloniei: Ar fi bine ca Ucraina să îşi aducă aminte că…

Sursa foto: Twitter / Kancelaria Prezydenta

Preşedintele Poloniei: Ar fi bine ca Ucraina să îşi aducă aminte că primeşte ajutor din partea noastră şi că suntem şi noi o ţară de tranzit către Ucraina

Ucraina ar trebui să îşi amintească de faptul că primeşte ajutor din partea Poloniei, a declarat marţi preşedintele polonez, Andrzej Duda, pe fondul unei dispute tot mai acute între cele două ţări în legătură cu importurile agricole, relatează Reuters conform news.ro

În timp ce Polonia rămâne un susţinător ferm al Ucrainei în faţa invaziei ruseşti, cele două ţări au fost în dezacord cu privire la recenta prelungire de către Polonia a interdicţiei privind importurile de cereale ucrainene, despre care Varşovia spune că este necesară pentru a-şi proteja fermierii. Kievul a ripostat şi a ameninţat că se va adresa instanţelor de arbitraj al Orgnizaţiei Mondiale a Comerţului.

„Ar fi bine ca Ucraina să îşi amintească de faptul că primeşte ajutor din partea noastră şi să îşi amintească de faptul că suntem şi noi o ţară de tranzit către Ucraina”, a declarat preşedintele Andrzej Duda reporterilor de la New York, după un discurs în faţa Adunării Generale a Naţiunilor Unite.

Polonia, Slovacia şi Ungaria au anunţat vineri restricţii asupra importurilor din Ucraina, după ce Comisia Europeană a decis să nu prelungească aprobarea interdicţiei privind vânzările de cereale ucrainene în cele cinci ţări vecine ale Ucrainei din UE, care mai includ România şi Bulgaria. Interdicţia a fost introdusă după ce aceste ţări s-au trezit cu un val de importuri ieftine din Ucraina, în timp ce Kievul se străduia să trimită cerealele mai departe.

În timp ce Ucraina a făcut apel marţi la un „dialog constructiv”, un purtător de cuvânt al Organizaţiei Mondiale a Comerţului a confirmat că Kievul a făcut primul pas într-o dispută comercială prin depunerea unei plângeri la organismul comercial mondial.

Preşedintele Duda a declarat că, dacă Ucraina a depus plângerea, Polonia va explica situaţia în faţa tribunalului. El a subliniat că interdicţia priveşte importurile, dar nu şi tranzitul de cereale ucrainene.

„Există cercuri de afaceri care au interese în Ucraina şi care ar dori să vândă cereale cât mai repede posibil la cel mai mic cost posibil. Trebuie să ne apărăm împotriva acestui lucru”, a spus el. „Aş compara-o cu ceva asemănător cu o persoană care se îneacă… O persoană care se îneacă este extrem de periculoasă pentru că te poate trage în adâncuri … Îl poate îneca pur şi simplu pe cel care îl salvează”, a subliniat preşedintele polonez.

Premierul ucrainean Denîs Şmîhal a confirmat, pe de altă parte, că Kievul va impune restricţii de import – ca măsură de retorsiune – asupra anumitor categorii de bunuri din Polonia şi Ungaria, dacă acestea nu îşi vor ridica interdicţiile unilaterale. Între timp, Ucraina desfăşoară o anchetă pentru a demonstra că interdicţiile unilaterale sunt discriminatorii, a spus el.

Şmîhal a explicat că Kievul a propus Comisiei Europene şi ţărilor vecine un plan de control al exporturilor pentru patru grupe de produse agricole, pentru a preveni distorsionarea pieţei – un plan pe care l-a descris ca fiind un scenariu de compromis. „Facem încă o dată apel la vecinii noştri să renunţe la restricţiile dăunătoare şi ilegale, la populismul politic şi să se angajeze pe calea dialogului constructiv, de pe urma căruia toată lumea va beneficia de fapt”, a spus el.

Semnalându-şi intenţia de a merge mai departe cu propunerea de compromis, marţi, guvernul ucrainean a aprobat introducerea licenţelor de export pentru o serie de produse agricole destinate exportului către cei cinci vecini ai Ucrainei din UE.

„Guvernul Ucrainei a aprobat o nouă procedură pentru exportul anumitor tipuri de produse către anumite state membre ale UE”, a precizat Ministerul Agriculturii într-un comunicat. „Aceasta stipulează că patru culturi – porumb, rapiţă, seminţe de floarea-soarelui, grâu, care sunt exportate în 5 ţări – trebuie să fie licenţiate de către Ministerul Economiei în acord cu Ministerul Agriculturii”, explică documentul.

Ministerul a declarat că Kievul va conveni asupra listei şi volumului de produse cu ţările importatoare, care, la rândul lor, vor stabili dacă sunt pregătite să accepte aceste bunuri, în ce volume şi în ce termen. „Doar atunci vom emite permise pentru companiile noastre de a exporta anumite produse. Ucraina îşi controlează exporturile şi le coordonează cu ţările destinatare”, a adăugat acesta.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Io zic sa fie mai reținut în legătură cu Președintele planetar!

  2. Cerealele ieftine sunt o mană cerească pentru țările din jur. Nu înțeleg cum aceste cereale ieftine sunt bune în vestul Europei și dăunătoare în estul Europei. Mulți uită că o serie de produse alimentare au ajuns mai ieftine datorită cerealelor din Ucraina.

    • Nu e complicat de inteles. Probabil ca si la ei marii latifundiari care produc majoritatea cerealelor sunt persoane conectate politic. Ca avem si noi din astia care au arendat pe nimic sau cumprt pe nimic suprafete imense de teren. Si acesti producatori preseaza pentru embargo. Cum razboiul si blocada cerealelor ucrainiene a dus pretul artificial in sus, incearca si ei sa profite de pretul bun si sa obtina o marja mai mare de profit. Importurile din Ucraina ar strica afacerea. Uite asa profita unii de razboi ca sa faca bani.

    • cerealele lor sunt ieftine pt ca folosesc substante interzise de UE, ei exportand doar in Africa

    • @PtToti. Sunt tarie europene care importa cereale ucrainiene fara probleme. Si le testeaza pentru conformitate,a asa cum face oricine importa ceva, inclusiv noi. Au fost publicate statistici privind analizele facute cerealelor ucrainiene. In marea majoritate sunt conforme, exact ca peste tot.

  3. Polonia ar trebui sa-si aminteasca, ca daca Ucraina nu lupta cu Rusia, acum lupta Polonia.
    Si ca daca producatorii de cereale ucrainieni dau faliment, costurile reconstructiei Ucrainei vor fi mult mai mari si tot Polonia si ceilalti aliati vor trebui sa le suporte.
    Si daca aceste grane nu pot pleca din Ucraina, undeva pe glob vor muri mai multi oameni de foame. Nu ca i-ar pasa acestui fascist.

  4. Sursa problemei sunt actele de blocada economica si piraterie ale Rusiei. Nu mai bine pastram la nivel european acel mecanism de protectie a fermierilor UE si dadeam Ucrainei toate armele necesare pentru a indeparta pesta rusa din apele ei teritoriale, pentru a-si putea relua livrarile maritime ? Eu pun genul asta de situatie (si) pe seama livrarilor cu tzaraita a armamentului.

  5. România ar trebui să cumpere TOATĂ cantitatea de cereale din Ucraina și să o comecializeze în toată lumea. Iar fermierii români să fie compensați până la terminarea războiului.