Preşedintele Poloniei: Toate statele membre ale NATO ar trebui să aloce apărării 3% din PIB. Propunerea îi va fi prezentată lui Joe Biden, marţi, în capitala SUA
Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, intenţionează să îi propună preşedintelui american, Joe Biden, cu care se va întâlni, marţi, la Washington, ca statele membre ale NATO să aloce 3% din
Produsul Intern Brut (PIB) apărării, mai degrabă decât actualul obiectiv de 2%
Andrzej Duda a lansat ideea, într-o reuniune a Consiliului de Securitate Naţională al Poloniei, informează DPA, citată de Agerpres.
Ţinta de 3% din PIB pentru apărare ar urma să fie limita minimă ce ar trebui să fie îndeplinită în orice condiţii, a subliniat Duda.
Actuala ţintă NATO privind cheltuielile pentru apărare prevede ca ţările membre să investească anual cel puţin 2% din PIB pe termen lung şi a fost convenită în vara anului trecut în contextul perceperii unei ameninţări venite dinspre Rusia. Precedenta ţintă solicitată ţărilor membre era ca bugetul pentru apărare să se apropie de 2% din PIB până în 2024.
Preşedintele Andrzej Duda şi premierul Donald Tusk se vor întâlni cu preşedintele Joe Biden marţi, la Washington, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la aderarea Poloniei la NATO.
Polonia este un aliat apropiat al SUA şi unul dintre cei mai fermi susţinători ai Ucrainei în faţa agresiunii ruse. Ţara este considerată ea însăşi o ameninţare de către Moscova şi investeşte sume considerabile în dotarea şi pregătirea forţelor sale armate.
Conform datelor NATO, în 2023, Varşovia a investit 3,9% din PIB în apărare.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii